Poezie
rareș VIII
1 min lectură·
Mediu
rareș se vede murind sticla în dreapta țigara
căzută pe gresia uleioasă cămașa scoasă din
pantaloni cureaua desfăcută
și ea
ea trăgând de rareș ca de păr cu bucăți de carne
în pumni sânge sub unghii
ea în genunchi juliți
înjurând
picioarele ei fericite izvorâte ca sena fără griji din
fusta mov
de fapt
rareș se vede murind de mii de ori
nenăscut se vede murind mort se vede murind
cureaua desfăcută sticla în dreapta
obrazul devastat mâna inima cu pietriș în ghete
rareș se vede murind
căutând un pântec rareș
se vede
murind
001.965
0
