Alexandru Gabriela

lebedele se dezmierdau în aplauze cu grijile zborului sfâșiate în pași de dans o clipă sau o jumătate de clipă sau, mai cu seamă, glezna unei clipe ne-a mai rămas ca să

în spatele meu e oastea celor văduviți mie mi s-a astâmpărat răceala sângelui sub solzi mi-am tras vestonul nasturii argintii, rotunzi gravați cu "regiment" fac din singurătatea mea

am fost lăsat să car sticle goale într-un cărucior născut din geamătul dimineții locul nu era departe câteva sute de pași pe lemnul tablei de șah și asta pentru clepsidra uriașă

tu îți purtai amfora pe străzile orașului nu-ți trădai durerea doar tâmplele începuseră să se crape dar tu mergeai mândră ca și cum ți s-ar fi întins un covor roșu - cu tălpile

se intră în cetate prin poarta dinspre nord cea pecetluită cu geruri coroana se ține într-un sac murdar din pene de vultur ca să nu știe nimeni că ești rege se cioplește icoana din

rochia ta bej purtată la zile mari alunecă până în talpa muntelui acolo unde locuim amândoi- nebunii care se-ncălzesc cu raza ochiului din frunte să lăsăm

vremurile cu proporțiile corpului uman pe care le încercam stângace pe foaie el - înțepenit pe scaun, catedra alături- amanta credincioasă la care își petrecuse culorile

știu doar că mă plimbam pe nevsky de la cina cea de taină fugiseră toți și lăsaseră urme de tălpi pe ziduri păsările - un salut cu aripa și apoi un găinaț în

aceeași goană după cafeaua de la automatul din colț mă lovesc de oameni le simt osatura pieptului și începutul de aripi - încolțirea aripi lăsate să moară de sete aici, unde