Poezie
Irod
1 min lectură·
Mediu
rochia ta bej purtată la zile mari
alunecă până în talpa muntelui
acolo unde locuim amândoi-
nebunii care se-ncălzesc
cu raza ochiului din frunte
să lăsăm deopotrivă
viața și moartea să ni se-ntâmple
cu bruma de alchimie pe care-o mai știu
aș putea să-i dau luciu morții-
colos din fier atârnat
înainte de facere
să fie fecioara voluptoasă
cu sânul și coapsa din aur
și cu știința drumului
de întoarcere
ce ai putea să ascunzi, femeie
irod îmbrăcat în rochie bej
ți-ai ras barba
în acea cumplită învălmășeală din fiecare veac
iscată la seceratul stelelor
ai căzut apoi din strâmtoarea ștreangului
în brațele mele
iar eu, nefericitul
n-am mai auzit puiul de inorog
înecându-se în grajdul zeilor
numai atât - potcoavele
cu miros de câmpuri și reci
să mi le pui pe pleoape
012.943
0
mai cred că o construcție de genul "viața și moartea să ni se întâmple" e atât de tocită, încât mai bine nu e, dacă nu e altfel...:)
dar nu cred că e rău, oricum