Fiecare os
diabolic animat
fiecare riguroasă isterie
consemnată cu atâta grijă
în carnețelul de însemnări
Fiecare atentă întâlnire
între pantomimă și inspirație de moment
Fiecare rea
Promiscuitatea palierelor
Pavilion de fier
În arhitectura acestei cărni
nu există loc pentru harababură.
Rădăcini grele portocalii
au prins coloanele tumefiate
sufocate
de privirile
Prin băutura întunecată
plutește o fotografie-băiat
la ora asta și-ar dori să clănțăne din dinți
și să evadeze pe o bicicletă
printre gratiile ferestruicii din ușă
sau să se plimbe cu gondola
Ziua și-a modulat toate nuanțele
stigmatizată dintr-un capriciu exhibiționist
tocmai începuse să se amestece cu otravă
albastrul de Berlin devora cromatic hârtia fotografică
chipul
Am început să cred că era un fel de coșmar
trăsături fine piele foarte albă
într-o harababură desăvârșită
ca un edificiu în mijlocul grădinii
nu am avut curajul să-l întreb
de teribila
Traversarea pieței centrale
tremurând în pat
vidul tunelului de metrou
între două trenuri
aerul și sunetul
prezența ridicată dintre șine
spațiul dintre oameni
răscolirea gunoiului în
Visele dizolvate cântau
în haine bizare
despre cum se intreabă bolnavii
ce senzații au avut
în conținutul anestezicului
isprăvit ca un gând în mod simplu.
În lumina unui reflector
mă credeam
Chiar acolo, în față,
din banchetă se scurgeau lacrimi
pereții atârnau de tavan
subțiri și obosiți gâtuiți,
vântul se juca printre ei,
era ora legănatului...
pe măsuță reviste mucegăite
se
Un scurt drum spre ficat
încruntă sprâncenele
mai intâi foarte discret
apoi o lovitură sigură
evaporă toată indiferența și independența
îngrozitor de pustiu între vibrația
buzelor unde
Am întâlnit luciul mat al muzicii.
Avea un ten palid însă nicidecum anemic,
era legat în marochin roșu
pentru că altfel s-ar fi revărsat sălbatic
peste gramofoane.
Plăcile se învârteau
Ferestrele strânse în cerc
în taină
au renunțat la transparență
au lăsat aerul vast
și alunecarea înceată a apelor
să inunde saloane.
Astfel, casele ar putea conține
melancolii de o greutate
Va năvăli peste mine se va arăta din acea neclaritate, pe sub ușă prin crăpături, din zidul înalt de piatră, în cărțile de rugăciuni, aerul se va încălzi, glasuri din șanțuri și strigăte ciudate îmi
Da, e posibil să fi trăit, în ultimul timp, o puternică dramă interioară.Noaptea-crochiuri hâde după manechinul disproportionat, femeia cenușie fără mâini, numărul 80 la inventar.Apoi un cșmar rapid,
Cred că eram
prea delicat.
Și de atunci
tot ofilesc trandafiri
și-mi tai șuvițe de păr
pentru a le mângâia
cu atingerea altcuiva
ca-ntr-un descântec
nevoia de a fi fermecat.
Ciudate vorbe greșite trandafirii,
În limbile cele mai ciudate, s-aștepți descărnat și restul
cohortei vibrând putred la lumina somnului
să-ntrebi dacă e crepuscul sau îndoială,
totul amintind
Frânghii de catifea care urcau la intamplare- în anumite ocazii
solemne-înghițeau spațiul mărginit de tabachera pavată
cu purpura unei sarabande lucide.
Nu înțelesesem vaga somnolență căptușită
Se întâmpla ceva nefiresc într-un coșmar
care căuta singurătatea în odăile de vară,
stingea lumânările, umbrele se făceau că nu pricep nimic,
erau amețite, cineva mă pândea conștient oarecum
că
Strălucește pe zăpadă,
ochelari fumurii,
cizme din piele de curvă
șaluri și voaluri cad baroc
în liniștea domului,
în spatele meu,
rujul tinerei excitate
vorbea despre dizenterie.
Urmărea mersul celor două femei
în dreptul clădirii vecine
cu un aer înspăimântat
de parcă trebuia
să se întoarcă în întregul simțământ
nevrut
al impasibilității absolute.
Supus, nelămurit,
La capătul credinței în soarele de iarnă
plicticos ca liturghia, mestecam
poezie de sezon cu fumul îngrămădit
prin sertare și jurnale intime, in convoi,
sfârâind sub lumina dinspre mare.
Ce
Tren.Haltă în ruine.Gunoi.Pod de fier.Tren.
Tren.Câmp.Bălți.Tărani murdari.Tren.
Tren.Căldură stătută.Oprire.Frig.Tren.
Tren.Zăpadă în compartiment.Tren.
Tren.Câmp.Zăpadă.Soare.Tunel.Tren.
Tren.Z
Genunchi de băiețel rahitic
Mirosul ciudat al tușului
Adaptarea dorințelor la abuz
Un exces opus în imbolduri trupești, străpuns de comoții,
Se legăna orbește
Cu zâmbetul nebunilor,
Treaba asta
Sub zidurile măcinate, plin de ceață încătușată
stă viciul tăcerii.
Un fel de stăruință elegantă sub povara palidă
din cel mai îndepărtat colț tivit cu pisici moarte,
viciul tăcerii nu se mișca
