alexandru cosmescu

text de-al tau:) vine ca un fel de incercare de a trece dincolo de ceea ce faceai in ultimul timp - si un fel de revenire la niste chestii mai vechi de-ale tale - sau, cel putin, asa imi pare mie... o regret pe katarina... asa se face oare dupa un dialog ca cel din textul de mai inainte:D?

i-ai re-descoperit pe ha-nozri si pe ivan... asta-i placut:) te-ai mai si interiorizat un pic, te identifici tot mai mult cu corporalitatea - dar e o chestie tare interesanta: o faci in interiorul unei proiectii imaginative - utopia asta pe care o creezi - ceea ce sumbineaza insasi \'mi-am băgat capul înlăuntrul meu, mâinile și picioarele, și vaginul în vagin și am început să aștept să cresc acolo\', pentru ca asta se intampla nu in \'aici si acum\', dar in spatiul pe care il creeaza reveria / scriitura, de \'partea cealalta\'... \'soarele negru\' - care poate fi interpretat si din perspectiva alchimica, si din cea romantica - este, in final, transcens si se intra total in utopia care vine sa inlocuiasca apocalipsa din alte texte...

mi-au placut imaginile prin care ai sugerat intrarea in aceasta heterotopie... descrierile astea de spatii imaginare / imaginale iti iese foarte bine...

notatiile tale vin acum foarte aproape de o parte din mine care iubeste acest gen de fragmentarism introspectiv... \'împart decalajul dintre noi în fâșii tăiate cu lama\' - oare nu tocmai acceptarea acestui decalaj te apropie de celalalt?

si rabdarea de care vorbesti... pe ea o caut acum:) rabdarea, acceptarea inerenta unei asteptari...

multumesc mult
...aproape eu...

am citit relaxat textul tau, mi-a placut curgerea una din cealalta a imaginilor - am impresia ca un dicteu de genul asta poate continua mult-mult si naste un dicteu paralel si in cititor... cel mai tare mi-a placut \'imagini suprarealiste desenate cu creta pe asfalt de o prietenă imaginară. poate că tot tu\'. mai trec...

textul mi-a dat un calm pe care n-as sti cum sa-l descriu:) o stare extrem de placuta, un inceput de reverie (marina), o liniste interioara care ma face acum sa-ti zambesc... o sa stiu acum ce sa fac cand o sa vreau din nou aceeasi liniste:) imi fac acum o antologie de texte care imi plac si pe care le tot port in geanta, asteptand momentul potrivit sa le recitesc. asa ca ma duc acusi sa-l scot pe al tau la printer:)

mi-a placut mult \'adună-mă-n palme așa cum desenai cândva cercuri pe trup\'...

recunoscusem si eu cateva platonisme in textul asta si ma bucur ca le-ai confirmat prin commul tau...

ziceai odata ca ti-ai dat seama ca personalele tale din ultimul timp se leaga intr-un posibil roman - si vad ca ai inceput sa exploatezi chestia asta in mod constient, prin mijloace metatextuale... referindu-te la fragmentul in care k. apare pentru prima oara, de ex.

din textul asta se degaja tare multa caldura - una extrem de placuta si aproape palpabila. caldura asta a lui \'thanateros\' - a uniunii dintre dragoste si moarte, lucrurile care conteaza pentru noi cel mai tare si care ne fac sa fim cu adevarat noi...

imi place felul in care ai formulat cateva revelatii de-ale tale in textul asta - gen \'mi-am dat seama că lumea există\' sau alte cateva momente. o alta chestie care imi place aici e ca se simte o comuniune reala intre \'tine, cea care scrii\' si celelalte personaje ale tale - o comuniune reala cu k, sugerata de cateva momente din text (incipitul sau \'vocile noastre își vorbeau în același timp, folosind aceleași cuvinte\' - o chestie care poate fi interpretata in directia identificarii lui k cu partea de diotima din tine, initiatoare si mediatoare a relatiei cu obiectul iubirii care este, aici, din nou m.) sau cu m. (sugerata de caracterul ritualic al relatiei dintre fuziunea asta de narator si eu liric si m.:).

tocmai in directia sublinierii acestui caracter ritualic (\'am repetat universul, în lăcașul fără îngeri\' - o chestie care tine de ambitia demiurgica a creatorului) vine si finalul...

apare acelasi gen de jocuri de limbaj pe care il savurez in textele tale, iarasi referinte la alte personaje care apar si dispar din texte, o poetica a tacerii si a \'nimicului\' lui cage de care vorbeam mai inainte (\'‘vezi cum plouă din nimic?’) facand din textul asta unul care se preteaza la mai multe grile de lectura, bazate fie pe filosofie (platon, care a mai fost citat deja pe-aici), fie pe intertextele tale la limbajul religios, fie pe metatextualitate, fie pe muuuuuuulte alte chestii prezente in textele tale.

iti dau, cu ocazia asta, si prima mea steluta:) pentru textul asta, textul anterior si ceea ce va mai urma, integrandu-se in lucrurile pe care le-ai pornit...

ar fi fost intr-adevar interesanta retorica ta pusa in forma clasica:)

a propos de vizibil / invizibil, singurul lucru care nu-mi place la evul mediu este ierarhizarea in interiorul dihotomiilor... care sunt, totusi, transcense prin actul creativ... care unifica toate acele mici fragmente din tine intr-un model unitar, dar in care isi pastreaza fiecare individualitatea... reusind sa spuna \'nimicul\' si \'tacerea\'...

cand treci prin cuvinte imi amintesti
de mine / la mine ma duc cuvintele tale
ele sunt cele care deschid
scot din ascundere ceea ce este ascuns
fara a-i elimina misterul

lucrurile din jur se asculta pe sine
asculta modul lor de a fi
se poarta pe sine prin sine / dincolo de sine trecand
ca-n faza aia cu cautarea a ceea ce n-ai vazut niciodata

pipai urmele lasate de cuvintele tale
in spatiul pe care l-au creat ele in mine
le zambesc si-mi zambesc si ele ela

mai lasa-ma sa plutesc dincolo de timp
si de tot ceea ce-i dincolo de dincolo

e cel mai bun text pe care l-am citit in ultimul timp...

imaginarul medieval din primul alineat imi merge direct la suflet, inclusiv datorita pasiunii mele pentru trubaduri, trobairitz draga... imaginile tale sunt extrem de sugestive si creaza un spatiu care imi place enorm. adica toate fragmentele astea se aduna intr-un model pe care il folosesc deseori ca baza pentru niste reverii ce pot dura si ore:) imaginile astea cu care te identifici ma seduc:) si ma fac sa respir mai incet si sa zambesc... \'surpând pământ inexistent sub talpa-mi ușoară\' la ora asta de noapte la care iti scriu propriul meu trobar, langa pupitrul regizoral de la care ma pretesc sa pun un tom waits... \'un satan\' care mai apare in textele tale si care aici priveste la dumnezeul din pantecele tau asigura mai da inca un pic de charm fin\'amors-ului tau, un pic de seductie in plus... si acest prim paragraf / prima strofa conditioneaza si coloreaza intr-un anumit mod receptarea celorlalte... adica megi pe o formula foarte interesanta - carearea unui spatiu initial, care te introduce intr-o anumita stare, modificata apoi de restul textului...

cea de-a doua \'strofa\' - cred ca asa e mai potrivit sa-i spun, desi odata te \'laudai ca nu stii sa scrii o poezie buna\' - e mult mai textualista si mai dialogica, si iti mai ofera un prilej de a decanta si re-asimila cateva obsesii din ultimele texte, cum ar fi cea a apocalipsului, care oferea tensiune ultimului tau scenariu dar care aici este perceput mult mai relaxat... plus, katarina ta - care, in ultimul timp, inlocuieste figura lui m. - este din ce in ce mai interiorizata si mai apropiata de tine, mai personalizata - ceea ce vorbeam noi mai devreme despre fragmentele din tine pe care le separi pentru a le re-asimila, punandu-le in texte... k este scrisa cu litera mica pentru ca iti poti deja permite s-o faci - e deja o parte din tine, la urma urmei. o alta chestie interesanta e trecerea de la retorica primei strofe, incarcata de imagini, la una mai mult sau mai putin narativa, textualista si dialogica. trecere care mai asigura inca o doza de savoare...

cea de-a treia strofa trece deja la o retorica cu care ma deprinsesem la tine, dar mult mai nuantata (poate pentru ca citeam deja cu toate simturile la panda, dupa primele 2 strofe) si cu niste jocuri de limbaj care mi se par foarte bine lucrate, cum ar fi \'Tu m-ai privit, eu m-am uitat în tine\'. finalul este iarasi repliat pe tine, pe propria subiectivitate, pe ceva mai aproape de centrul fiintei tale, dupa proiectia imaginativa din prima strofa si fragmentul din tine cu care stateai de povesti intr-a doua. aici esti chiar tu, si asta ofera o perspectiva interesanta asupra primelor doua strofe - pe care le poti percepe, evventual, ca pe niste refugii de la intamplarea voastra cu tristan...

cu toata imbinarea asta a trei tipuri de retorica, textul e foarte bine inchegat, fiecare fragment servind la ilustrarea specificului cate unei lumi si ca element in structura asta proteica pe care o numesti \'fin\'amors tardiv\'... si pe care o sa revin in cautarea anumitor stari pe care mi le produce la fiecare lectura (asta e a sasea:)

ela draga, in textul asta vad in acelasi timp o frica si o dorinta a depersonalizarii (manifestata atat prin \'x\', cat si prin \'umbra altor maini\')... una extrem de ciudata si apropiata fiintei mele acum... in acelasi timp vrei sa te integrezi in ceva in care sa te pierzi, dar si sa descoperi lucrurile care te constituie si te fac sa fii tu. si sunt placute ambele stari - iar cel mai placut e sa gasesti echilibrul dintre ele. si il gasesti in poezie, de obicei... trecand dincolo de dezechilibrul orei, iesind, de fapt, din timp... plus, aluziile tale la alchimie le simt foarte aproape...

cand mi-am recitit textul m-am simtit cam ciudat - are tare multe verbe in comparatie cu ultimele mele texte si asta schimba un pic feelingul...

cristina:
multitudinea perspectivelor e o chestie la care tin mult... unul dintre motive e teoria ioanei si a mea, ca si a multor altora, despre eurile multiple, despre fragmentarea extrema din interiorul nostru - anume ea, cred eu, e cea care asigura viziunea asta multipla...

ioana:
ma bucur ca anume asa l-ai primit:) odata mi s-a reprosat ca textelor mele le lipseste tensiunea - dar ea e pur si simplu mascata. aici, de ex, asa cum ai remarcat, e tensiunea dintre prezenta si absenta... o specificare: ai vrut sa scrii chiar \'a reduce\' sau \'a readuce\'? in dependenta de ce ai vrut sa spui, iti pot povesti niste chestii tare interesante...

bogdan:
toate textele mele sunt mereu \'under construction\'... nu le percep ca pe ceva static. iar vagul e si el o chestie la care tin enorm - capacitatea de sugestie a textului, dar mai am mult de lucru cu ea, intr-adevar... multumesc de trecere.

elis:
aveam si eu dubii ref. la ultimele 2 versuri... in prima varianta, ele introduceau un intertext la paul celan, pe care am hotarat totusi sa-l scot... si mai aveam dubii si fata de a doua strofa. multumesc mult de trecere, semn si ma bucur daca ti-a placut:) ne mai citim...

extrem de interesant la lectură textul tău, sor\'me...

mi-a plăcut cum ai găsit faza aia cu descrierea paralelă a cadrului în care scrii - de obicei, scriind, intrăm într-un alt spațiu decât cel comun și uităm de locul din care am pornit. textul tău, în schimb, se mentine simultan în două spații. se află în amândouă - și este total prezent în fiecare. și asta îi dă un farmec în plus... ambiguitatea asta adaugă o noă dimensiune oniricului / suprarealismului de aici...

scenariile tale lasă o extraordinară libertate de interpretare - inclusiv prin faptul că nu știi dacă să te apuci să intepretezi sau să lași textul să fie pur și simplu. atitudinea asta e un efect fie al textelor extrem de simple, fie al unora baroce, aglomerate, alambicate - ele instaurează aceeași tăcere... o tăcere a unui \'nimic deosebit\' și una a lui \'total ieșit din comun\'...

scenariul ăsta, spre deosebire de cele anterioare, dă o senzație mult mai accentuată că o serie de lucruri rămân în off - deși parantezele în care vorbești despre scriitura însăși și atitudinea pe care o ai față de text pe măsură ce îl scrii (și despre cum ți se schimbă atitudinea față de el în cadrul procesului scriiturii) par a suplini această absență ele de fapt o camuflează și devin un simulacru al \'ne-spusului\'.

finalul, pe un ton nițeluș apocaliptic, poate oferi o schimbare de perspectivă asupra textului - interpretarea pe care i-aș da-o eu ar fi că acea figură a \'născătoarei\' este chiar cea care scrie, iar copiii care tot ies și ies sunt textele care nu se pot opri, care trebuie neapărat exteriorizate. dacă acceptăm această variantă de interpretare, atunci separarea celor 2 planuri devine, iarăși, un mod de a ascunde intenția textului - cea de a oferi, pe 2 planuri, una și aceeași experiență. creierul devine atunci cel care gândește scenariul și-i cere gurii să repete litera \'a\' care, așa cum ne-a învățat stănescu, poate fi percepută ca simbol al întregii literaturi - și copiii încep să se nască, transformând lumea deși ea pare a-i scăpa din vedere, fiind atentă \'doar la transmisia televizată\', pe care o crede într-adevăr importantă - acolo, în știri, se vorbește de distrugere și lumea e obsedată de propriul destin, care vine, totuși, mereu din altă parte decât din cea la care se uită... după ce, la început, creierul se stropșise la aceeași gură ca să n-o mai spună...

plin de jocuri intertextuale (pe care, în ultimul timp, le văd chiar și acolo unde nu sunt:), textul în același timp se spune pe față și se ascunde chiar în acest act al proferării, se auto-subminează și apoi revine din nou în forță, făcând aluzii tot la sine - ouroboros...

revin mai târziu - vreau să mai prind niște fire...

nu stiu de ce \'personalele\' tale mi se pare ca le percep mai bine decat poezia pe care o scrii...
aici - toate lucrurile astea care sunt firesti pentru tine si pentru toti cei care simt ca tine, dar extrem de complexe si dificile pentru toti ceilalti, care iti fac o vina din faptul ca esti asa cum esti...
\'nu voi lasa nimic sa capete nerost\' - necesitatea ta de armonie, o armonie care sa te faca sa te simti tu, una in care lucrurile si relatiile dintre ele chiar iti spun ceva, reusesti sa le vezi intr-adevar si sa le intelegi. tendinta asta catre armonie se manifesta in majoritatea textelor tale si a devenit atitudinea insasi care le face sa fie scrise... cea care permite trairilor sa fie puse in opera...
simbolurile pe care le folosesti rezoneaza extrem de profund cu mine si nu stiu daca face sa le interpretez:) la urma urmei, simbolurile marcheaza o taina, iar o taina revelata si explicata inceteaza a mai fi taina si devine un alt gand, printre multe-multe altele...

... desi nu pot sa dau verdicte:) in primul rand daca sensul e ceva inerent textului sau un construct creat de cititor(i) si apoi lipit pe text... adica daca textul serveste ca oglinda sau e un obiect independent de privirea noastra...

plus, sigur, importanta grilelor de lectura in constituirea acestui sens, importanta preferintelor individuale s.a.m.d. toate chestiile astea coloreaza perceptia pe care o avem asupra textului - si masura in care reusim, totusi, sa-i prindem \'surplusul de sens\' de care vorbeam ceva mai devreme... anume prezenta lui e cea care permite existenta mai multor variante de interpretare. interpretare ce, in ideal, ar trebui sa porneasca de la o relatie i-mediata, in aici-si-acum, cu textul pe care il ai in fata - si abia dupa aceasta relatie experienta lecturii sa fie pusa in legatura cu anumite grile pe care le crezi adecvate... cu cat e mai bogata aceasta colectie personala de grile, cu atat mai multe poti intelege dupa acea prima relatie i-mediata cu textul...

sigur ca da, sor\'me... parte din tine, ca tot ceea despre ce scriem:)
dar fragmentul cu gura si cuvintele care se sfarama intre degete... n-am reusit sa intru pana la capat in el:) se preteaza la prea multe interpretari si nu stiu pe care s-o aleg... e ceea ce vorbeam noi azi de integrarea in altceva, in transcendent?

fata aia de care vorbesti tu se retrage din spatiul experientei obisnuite intr-unul extrem de personal si se individualizeaza acolo, \'neavand nevoie de dragostea noastra\' pt ca isi este auto-suficienta, devine completa acolo si poate fi orice vrea cu adevarat sa fie... iarasi, construirea asta de bariere intre exterior si interior, cu posibilitatea de a interioriza orice exterior la care tii... \'fiintele de sex masculin\', de exemplu... dar, privind acel exterior, si-l asimileaza si, astfel, se elimina pe sine din sine (\'si-a descarnat jumatate din corp\') - iar obiectele pe care le priveste nu mai sunt obiectivate de privirea ei, ci isi incep o viata pe cont propriu atunci...

aluziile hippioate din final ofera si ele cateva piste de interpretare (inclusiv floricelele pe care sa circule fluturii din text:) imi amitesc de morrisson: \'what have they done to the earth/ what have they done to our fair sister...\') - retragerea personajului in sine este un refugiu de la intruziunea exteriorului, care este re-asumata mai apoi si sublimata in acel spatiu personal pe care si-l creeaza ea retragandu-se in sine...

fondalul negru creeaza si el o senzatie interesanta - ii da textului inca un pic de tristete...

tacerea e una singura pentru ca ea se intampla in comuniune si atunci nu mai sunteti doi... a fi doi e imposibil in comuniune, pentru ca apare ceva care te leaga de celalalt - eventual tacerea care se intampla intre voi...

mi-a placut mult structura textului asta - incipitul axat pe sine, apoi trecerea la o comunicare cu k.o. (nu knock out, desi asta a facut textul tau cu mine, ci katy asta a ta care apare in ultimele texte), apoi - dupa tacere, una care stabileste legaturi - iarasi accentul pus pe sine si pe m., care se interiorizeaza tot mai mult in ultimul timp...

cateva jocuri de limbaj care imi plac, cateva imagini ce pot revela mult despre tine (\'din partea mea dreaptă îmi creștea o soră sinceră, cu pletele înfipte în pământ, adâncindu-se dincolo de cranii, de neștiut\'), povestile tale adresate lui katy devin tot mai mult unele adresate noua, unele in care reusesti sa comunici si cu noi in tacerea instaurata atunci cand stai uimit si-ti scarpini fontanela dupa ce citesti un text de-al tau...

cu drag,
jimosho

tare mult ouroboros in textul tau... metatextualitate, revenire la inceput pentru a-l ridica la un nou nivel, text integru in ciuda celor cateva formaturi pe care le unesti pentru a-l construi... commedia dell\'arte in varianta proprie, de ex... care se lipeste tare bine cu absurdul din el. indicatia \'aparte\' de ex, care accentueaza instrainarea dintre cele 2 personaje... instrainare anulata, in final.

lipirea de lucruri aparent incongruente e un alt atu al textelor tale, ca si paralelismul dintre diferite momente pe care le traiesti, reflectate simbolic prin actiuni gen \'dincolo tu puneai procol harum, aici eu chinuiam să scriu o frază coerentă pe cadă în ebraică, tu desfăceai rațiunea, eu mă întindeam evanescent pe gresie și fumam\'. e o placere aparte sa stai si sa incerci sa le descifrezi... asteptarea, de care vorbeam noi ceva mai devreme, e combinat aici cu absurdul si-i sta tare bine:)

textul e extrem de personal si intimitatea in care il introduci pe lector reuseste sa-l seduca:)

am scris un comentariu lung-lung, am incercat sa-l postez dar a disparut si ma frustrez:(

spuneam acolo ca obsesia identicului si diferitului mi se pare momentul esential din textul asta... textul mi-a amintit de un fragment din bataille care suna cam asa (citez ce mi-a ramas in memorie) \'aruncat printre ceilalti, omul se simte iritat ca nu este unul dintre acesti ceilalti. in pat, alaturi de o fata pe care o iubeste, el uita ca nu stie de ce este el si nu corpul pe care il atinge. fara sa-si dea seama, el sufera de intunecimea mentala care il impiedica sa strige ca el insusi este fata care ii uita prezenta in timp ce tresare in bratele lui\'... transcenderea diferentei...

textele tale reusesc sa instaureze in lector, printr-o serie de sugestii, o anumita stare - \'alături se vindeau cărți vechi, niște studenți desenau pe pereți, mirosea din nou a iasomie, iar un domn ar fi invitat la dans o fetiță\' creeaza un mediu interior in care cel mai obisnuit lucru devine un simbol, un mediator al relatiei cu ceea ce-ti este identic/diferit... si toate simbolurile astea ma fac sa zambesc si sa ma bucur:)

\'simt cum îmi crește ura de mâna dreaptă și-mi înrămez creierul în tăcere\', intr-o tacere care nu mai este cea experimentata la inceput alaturi de m., o tacere a comuniunii, dar una a izolarii maxime, a revenirii intr-un spatiu interior in care te simti blocat si din care iesi prin observarea atenta a exteriorului (a \'diferitului\') - a katarinei oblovna, de exemplu...

atunci cand ai observat suficient de bine acest exterior vine momentul sa ti-l apropriezi. facand \'cateva cuvinte pentru amandoi\' il iei pe m. cu tine (in tine) pentru a avea inauntrul tau ceva diferit de tine si a restabili aceasta armonie dintre identic si diferit care este un pharmakon - otrava si leac...

uneori aplic fata de literatura un criteriu farmacologic:) adica sa vad in ce stare ma baga, fara sa-mi pese de nimic altceva... despre cum e scris textul, despre cine l-a scris s.a.m.d.
textul de fata se preteaza de minune la un asemenea gen de lectura. obsesia lumii contemporane pentru transgresiuni, mai ales cele realizate inconstient, pentru toate cadavrele in afara de cel propriu, pentru sudoare si pasiune, faptul de a face ceva fara sa-ti dai seama ca faci anume acel lucru... toate chestiile astea imi ridica dispozitia:)
adica ma duc sa-mi scot textul asta la printer si sa-l citesc cand o sa am nevoie de un pic de sarcasm...

imi place mult jocul tau cu imaginile... anume ele sunt cele care ma blocheaza atunci cand vine vorba sa formulez cumva niste impresii in altceva decat imagini:) chestia asta imi aminteste de cateva fragmente din zenobia care imi lasa aceeasi senzatie sau de unele descrieri din textele simonei popescu... unul dintre motivele din care tot revin la textele tale e ca sa vad alte fatete ale relatiei tale cu m., ivan, egor si alte fragmente din tine, sa vad diferite moduri de a formula, simboliza si reprezenta aceasta relatie - una care, atunci cand o vezi in text, incepe sa te seduca...

pierderea in \'fara cuvinte\' e si ea o stare care ma seduce... si despre care - aproape paradoxal - imi place enorm sa vorbesc. pierderea \'printre\' cuvintele unui text e o alta stare ce sta aproape de ea...

o sa revin cu fidelitate:)