din orașul tău nu mai sosesc
plicuri cu parfum albastru
doar tăceri schimonosite
se rostogolesc egal între noi
deasupra ta mâini grăbite
desenează curcubeie
în dreptul meu
e mereu prea
Doamne,
toamna asta mi-ai semănat câmpurile
cu moarte
pe cerul meu ai ascuns soarele
după un buchet de crizanteme
poate nici iarba nu mai e iarbă
poate nici păsările nu mai cântă la
e atâta iubire aici
că mi-ar ajunge să pictez cu ea
toate poveștile celor o mie și una de nopți
dar în lumea ta
orice poveste începe cu
n-a fost să fie
nu mai fi trist,
ți-am promis că nu plec de tot…
numai până la răspântie
să împart trecătorilor grăbiți
visurile care mi-au rămas…
și câteva creioane colorate
copiilor care aleargă râzând
uneori îți lipești tâmpla de inima mea
și taci
copilul de ieri
aleargă încă printre fluturi albaștri
și râde
și râde
pe obrajii lui înfloresc maci
pe obrazul tău ploaia șterge o lacrimă
stelele nu s-au mai aprins
pentru noi
în noaptea asta
păsările albastre cântă fals
ploaia a uitat să șteargă
îmbrățișările vechi
buzele tale
desenează săruturi străine
vântul aleargă
tăcerea pe care ai semănat-o aici,
la hotarul dintre singurătatea mea
și tristețile tale
îmi consumă încet iluzie după iluzie
orele cresc halucinant
și se rostogolesc dinspre mâine spre
am obosit să te caut…
pașii tăi m-au purtat până acum
dar atâtea drumuri se nasc unul pe altul
și se adună în jurul meu
aproape,
din ce în ce mai aproape
labirintul ăsta e ca o haină prea
plouă...
drumurile mele duc spre nicăieri
dar nu mă opresc
merg înainte
știu că pe aici ai trecut tu
pe frunzele ude văd zâmbetul tău trist
nu plânge…
mergi mai departe -
e doar o altă
Iar ai plecat în grabă - ca un hoț!
în urma ta, doar frigul mai crește din mine
scurgându-se încet în clepsidre.
Am vrut să te strig,
dar glasul s-a făcut stalactită...
Þi-ai uitat sufletul
când vreau să te-aud,
îmi astup urechile și
ridic la pătrat briza de seară -
glasul tău se face furtună
când vreau să te văd,
închid ochii și
calculez aria carului mare -
rezultatul e
mă plimb cu pași rari pe marginea orei
ca cerșetorul nebun care contemplă
ruinele castelului în care cândva era rege
în depărtări încă se-aude
zgomotul săbiilor lovite de scut…
nu mai știu:
AB