Alex Popp

S-a mai zis. A zis-o un nenorocit de sofist cam asa: Omul e masura tuturor lucrurilor.

Bine, inteleg. Imagini frumoase, hiperbolice, cu ea rascolind gaura curcubeului. Dar de ce dincolo de nisip. Dincolo de nisip e pamant, dincoace e cer. Cam asa.
Nu prea vad cum intra nisipul langa femeia ca metafora a fertilitatii. Sau poate ca intra, dar atunci nu intra gaura curcubeului ca metafora fortata pentru stralucirea nisipului care descompune si el lumina uneori.
Scuze pentru comentariul terre a terre, dar, sincer, mie mi se pare cam bombastica treaba cu gaura curcubeului. Imi plac mai vechile si batutele imagini cu diamantul.
Si unde sa vii? Ca in logica poeziei tu ar trebui sa fii nemuritor, ca unul care fertilizeaza. Ce moare si naste, dar cine fecundeaza nu moare.
Si daca e o invitatie la eternitate cum o poti opune nisipului, care in insasi natura lui e etern pentru ca e infinit.
Contradictiile astea ma scot din sarite.
Nu-i asa ca s-a intamplat cu adevarat?
Numai viata reala n-are nici o logica.

Ai indoieli semiotice. Citeste Augustin, De magistro si o sa vezi ca ti le va amplifica. Asta e doar un stadiu. Odata ce ti-ai format niste repere, obisnuieste-te sa consideri ca reale orice fapte judecate dupa ele. Asta inseamna maturizare. Adica sa nu te impiedici de indoieli, sa ai curajul si experienta necesara pentru a trece de ele, stiind ca ai niste criterii valabile.
Si apoi de cand e iubirea un pacat? Eu stiu ca e cel mai mare dar pe care ni l-a facut Hristos.
Citeste Dante si ai sa vezi cum se impaca iubirea barbatului pentru femeie cu iubirea crestina.

Mie imi plac zadarniciile. Nu-mi place chestia cu tusite de vant/ nascut din curcubeu, care e doar o imagine prea frumoasa, ca sa fie sincera, si in vedrsul curcubeului de-a dreptul jalnica. Asta numai pentru ca eu astept sinceritate in primul rand si nu jocuri de cuvinte. Bine, asta daca jocul de cuvinte nu este simtit fizic. Si aici nu-mi pare-a fi asa.
Mai bine ai incerca sa descoperi ce a insemnat lemnul pentru tine in acea secunda. Caci strofa metalului e excelenta. Si daca n-a insemnat asa de mult, elimina-l.
Si ochii care se scurg ma deranjeaza. Eu inteleg ce-ai vrut sa zici, dar parca aduce a limbaj de cartier. Poate ar fi mai bine curg, desi ai pierde ceva din semnificatie.
Din poezia asta raman cu o excelenta strofa a treia.
Quod erat demonstrandum.

Vad ca de cand n-am mai fost eu pe aici ai parasit versurile lungi. Mie-mi convine ca citesc mai lesne.:P
Am zis la inceput: inca o poeziei cu nostalgia toamnei, aceleasi imagini cu adormire si boala.
Si apoi am vazut ca e vorba de un dialog intre realitate si transfigurare metafizica care se imparte cam asa: 1-2/3-4/5/6/7.
Si realitatea din versul sapte nu mai are raspuns pentru ca a castigat. Interesanta perspectiva si deloc bacoviana.

Eu ma ofer sa fiu critic avizat. Consider ca pot s-o fac din plin. E adevarat ca specializarea mea e in literatura latina, dar asta nu inseamna ca nu am mers mai departe.
Si aici vine chichita. Am constat ca dupa vreo zece poezii obosesc si dau uneori verdicte gresite. De aceea va dati seama ca unui critic, care mai are si altceva de facut ii va fi greu sa multumeasca pe toata lumea.
Si apoi fiecare critic are reperele sale. Pentru mine conteaza mult tehnica versificatiei. Pentru altii poate este important vocabularul. Am constatat ca multi pun accent pe originalitate. Mentalitatea mea formata la scoala poeziei clasice pune accent pe frumusete, chiar daca in multe parti poezia e lipsita de originalitate. Pe urmele lui Elliot, eu pretuiesc tehnica citatului, care pune o poezie in dialog cu alt univers care este scriitorul citat.
Asadar, daca esti curios poti face cerere la mai multi, ca sa afli parerea lor, formulata in functie de repere diferite.
Ideea e buna, dar e dificil de pus in practica. Aceasta este parerea mea.

Foarte buna ideea lui Nexus. Sustin 100%.

Cel putin asa pretinde Drimba in Istoria culturii si civilizatiei.

Dodule, pe dacii astia ni i-au inoculat comunistii. Ca pana atunci nu eram decat romani. Si bine mai era.
Si erau si ei migratori, cesti daci care, cum ne-arata arheologia, au inlocuit pe niste oameni neolitici extrem de pasnici si de culti.
Neisa, nu te supara ca pagina ta si poezia ta frumoasa se transforma intr-o controversa asupra dacilor.
Unde dai si unde crapa nu-i totuna.

Daca vrei sa fii sora lui Decebal fii. Eu nu ma impotrivesc.
Tine insa minte ca toate glumele astea de mai su n-au nici o legatura cu valoarea poeziei tale care exista.
Asadar nu ma intelege gresit, dar dacii nu-mi plac. Ddeloc.

Ma innebunesc dacii astia. Eu sunt asa roman, neamt, arman, ungur, sarb si bulgar. Nu sunt dac. Si astea fac roman. Da-i naibii pe daci. Un popor de barbari. In loc sa fim mandri c-am devenit romani, adica rude cu cel mai mare imperiu al lumii vrem noi sa fim daci.
Lasa-ti-l pe Burebista Paunescu sa fie dac daca-i place.

E o poezie cu forma fixa, de origine japoneza ca si haiku:
7/5/7/5/5.
Daca modific va trebui sa ma incadrez in canon.

Eminescu nu se fereste sa spuna brata pentru rima. Fa-o si tu.
Mai e de umblat la ritm.
Scapa de si de dinainte de neantul.
Frumos, desi nu inteleg ce-i cu Crimeea.

Lumea mai traieste si-n pezent. Eu nu inteleg atata deznadejde, dar e bine inchisa in cuvinte.
Trista si ironica la un loc.
Numai dacii aia sunt in plus.
De unde pana unde?
Sau te gandesti la Burebista Paunescu?

de si-au rotit

aripile atit de sus
atit de sus

da, frumoase versuri,
ritmul e placut.
De la un capat la altul bine.
Cuvinte rasticnite-n axiome de nespus.
Da bine.

de nimeni nestiuta

nu ar trebui sa fie de nimeni stiuta?

Vad ca te incapatanezi sa faci versuri lungi, foarte lungi.
Un stil personal si o poezie frumoasa.
Mi-ar fi placut sa mai umbli un pic la ritm, care-i cam neregulat.

Da, mi-a placut si prima si-mi place si a doua. Ai o viziune aparte, o modalitate de a transgresa realul in abstract in mod spontan si sincer.
Si Alma raspunde bine.

O sa mai lucrez, dar acum nu prea am timp.

Atmosfera de nemiscare, sora eternitatii.
Atmosfera de Baudelaire.
Mi-ar fi placut sa fie cu ritm si rima, da-mi place si asa.

Poezia e inegala. Ai versuri frumoase ca:

in timp ce zilele imi lunecau pe langa fereastra
uitandu-se inauntru meu?

dar si unele terne, unde n-ar trebui sa fie asa:

Stiu ca asteptarea a inceput
si ma indrept drept inspre soare.

Sfarsitul pare un indemn la gandirea pozitiva, dar destul de banal inchegat.
O sa-ti arat intr-o zi cum a scris Catul acelasi lucru.