Alex Popp

UNde e libraria asta. E aia de langa libraria Eminescu, mai exact de langa anticariatul ala vechi?

Acelasi stil incarcat.
Multa muzicalitate sincopata. Nici nu meritau un ritm clasic rimele astea. Si cel mai haios este cum se cauta ele ca niste liane printr-o jungla. Ba chiar au indrazneala sa nu mai fie numai intre versuri, ci si intre hemistihuri.
Si, noi stim de mult asta, in jungla, ca si in Romania (chiar in cea de peste garla), nu prea ai cum sa te astepti la logica, ci numai la revelatie, incarcare si fecunditate. Revelatia, desi prima in enumerare, functioneaza ca o exceptie de la regula.
Si ca sa dau un raspuns clar: pentru ca vine Christmas Eve si Santa trebuie si el platit cu ceva. Te-am prins. Credeai ca nu stiam. Voiai sa ne fierbi si sa ne faci sac pana cand, morti de curiozitate, am fi intrerupt aparatele de autoanaliza si am fi cazut in genunchi strigand:
Oriana, nu fi rea, spune-ne. Si unele fetite ar fi amenintat si ca o sa te spuna mamichii matale ca nu te porti frumos. Si atunci, cu un zambet superior pe buze, ne-ai fi spus la toti copii din neighborhood: \"ca sa aiba si Santa niste change\".

Bine scris. Fara greseli atat de obisnuite ca redundanta si supraincarcarea. Probabil pentru ca nu are prea multe floricele ai trecut textul la ganduri. Ca mie mi se pare poezie in toata regula, care a mai si suferit un proces de cizelare. Ma insel eu sau asta nu e text la prima mana? Imi place acest stil curat si indraznet in masura in care cuvintele crude (chiar sa fie asa? crude!) sunt utilizate in locul unor parafraze bune pentru uzul delfinului.
Si totusi am vazut texte mai bune de aceeasi mana. Mie ultimele cinci versuri mi se par un fel de fas pe langa incordarea erectila de mai inainte. Dar stiu, e inevitabil, trebuie un moment de pauza dupa ejaculare.

Daca ar fi sa descriu pe scurt aceasta poezie, as spune bolovanoasa.
Ascultam Dylan cand o citeam si mi s-a parut ca ar merge si pe muzica.
Costel zice labartata. Are partial dreptate. Ai o atractie uimitoare pentru a te exprima unic si abstract. Pe mine astfel de lucruri ma fac sa ma gandesc la Titu Maiorescu si la ce numea el \"betia de cuvinte\". Astazi nu mai suntem atat de siguri ca acest lucru poate fi reprosat poetului. Totusi dezvoltatele si plictisitoarele comparatii din primele trei strofe nu au nici macar scuza de a fi homerice.
Fiorul poetic este unul de natura intelectuala. De aceea poate fi extrem de plictisitoare daca nu ai timpul sa o citesti pe indelete.
Pe mine personal m-au deranjat unele indrazneli poetice de interpretare:
- schisma pacatului biblic;
- adevărul despre semispațiul viu din spate
e în umbrele din fața mea, cum ar fi spus Platon;
- sfere caudine.
Se vede ca ai o cultura vasta si probabil ca o traiesti la cea mai mare intensitate, dar cavalerul arhetipal quidam este o tautologie la nivel logic. Poate ca asa ai vrut. Totusi, pentru mine, chiar intr-o poezie in care incerci sa spui ca realitatea este doar un sinonim pentru Eu, eu nu as fi folosit asa ceva. As fi spus simplu Amadis. Nu-i asa, Oriana? Pana si lui Don Quijote i s-a permis aceasta poveste. Pentru ca era arhetipul.
Sa facem suma. Poezia nu atrage de prima data. Are insa o arhitectura unitara si dezvolta bine ideea, acoperind toate ipostazele sufletului care se reflecta in lume. Singurul ei pacat e redundanta, justificata oarecum de incercarea permanenta de a preciza, de a circumscrie gandul.

Nu e culturalizare, ca stie toata lumea cine si cum era Narcis. E vorba de imitatia arhetipurilor. Si se pare ca noi, poetii, il imitam adesea pe Narcis.
Si anume in nenumaratele cazuri cand ne credem geniali. Am vrut sa dau glas, cat mai sincer posibil acestei trairi atat de aproape de beatitudine.

Mie mi se pare neterminata.

Cum de-aș putea îndrăzni a te contrazice?
Pretios-ironic, dar parca prea pretios.

Ultimele versuri sunt usor fortate. Mie mi se par mincinoase de-a dreptul. Mincinoase pentru ca isi aroga dreptul la poeticitate, cand sunt doar banalitate. Unii, si eu uneori, dupa ce au avut un suflu perfect abstract, simt deodata nevoia sa se explice. Incearca sa te feresti de astfel de momente.

Concluzie: O poezie in stil Emilio, chiar daca nu mai e asa de bantuita de teme religioase. O poezie frumoasa, care mai necesita unele retusuri insa.

Costel.
Ai dreptate. Limbajul era regional. Muntenesc. Asa e. Nu l-am mentinut constant. Acum ca ma gandesc mai bine se putea si fara. La inceput n-avea, dar m-am gandit ca legatura mea cu satul a venit tocmai prin acest limbaj regional si ca poate asa va fi mai verosimila patania. Se pare ca nu.

Hermann
Nu am citit Gib Mihaescu. Nu stiu despre ce e vorba. Se mai intampla sa se asemene lucurile. Daca e chiar asa cum spui de asemanatoare, o s-o scot de aici. Trebuie intai sa citesc ca sa ma conving.

Licorna
Nu strica rima, dar ritmul da.

Atemporis
Corect.

Licorna
Ma bucur ca eu, ditamai omul, pot sa fiu asemanat cu la petite madeleine.

Ghiocel
Eu am ratat concertul acela. Nu m-au lasat parintii pentru ca le era frica de ce pot face rockerii. Un moment ridicol al vietii mele. Dar auzeam cantecele peste strada. Eu stau destul de aproape de stadion, la cinci minute mai exact. Regret si acum ca eram un copil ascultator.
A fost si Moni Bordeianu.

Arhanghell
Nu am stat pe scaun nici un minut. Am sarit, am aplaudat si am cantat tot timpul. In afara de momentul Baladei cand am pastrat si eu tacerea.

O poezie usurica, de vara. Sa ne mai relaxam in toamna asta prelunga.
Multumesc pentru apreciere. E descrierea unei senzatii traite cu adevarat, asa ca nu face multe parale.

Scuze pentru copierea fara noima.
Rog sa mi se ia nivelul 100, pentru ca umplu paginile aiurea.

De mai multă vreme mă întreb cum pot unii oameni să scrie poezii, sau literatură în general, într-o limbă care nu este limba lor maternă. Mă întreb pentru că, deși vorbitoare de engleză, nu m-am încumetat niciodată să mă „produc” în această limbă. Motivul principal este cel al înțelegerii depline, la nivel de suflet și nu intelectual, a cuvintelor pe care le-as folosi. Dau ca exemplu cuvîntul „sunset”. Oricât l-aș răsuci, pronunța sau gâdila, nu reușește să-mi evoce imaginea respectivă pentru că îl percep doar la nivel de dicționar. Repet experiența cu sintagma „apus de soare” și imediat am imaginea unui apus cu soare roșu și nori albăstrui, mă gândesc la George Calboreanu, Delavrancea și Stefan cel Mare. Oare acesta să fie motivul pentru care politicienii noștrii sunt pe cale să emită o lege care să interzică folosirea cuvintelor străine care au intrat în vorbirea curentă? Știrile din seara trecută ne-au dat exemple de expresii în limba engleză folosite în mod curent în comentariile sportive, cu traducerile respective, traduceri bune dar care se lăbărțează în timp fără să mă dumirească despre ce se întâmplă în arenă. De data asta expresia „venetică” este în avantaj și nu traducerea în română care doar îmi amintește de limbajul de lemn. Se pare că această propunere, lipsită de sens și, mai ales, de simțul ridicolului, este pe cale să devină lege fără ca cineva să fi cerut și părea noastră, a celor care o folosim și care avem dreptul, totuși, la Liberă Exprimare. Și ca să vedeți, dacă mai era nevoie, că nimic nu e nou sub soare, am să citez din pamfletul „ ORTOGRAFIA LA BIR” al lui Păstorel Teodoreanu, volumul I „TÃMÎIE ȘI OTRAVÔ apărut în anul 1934: „ Firma fusese impusă, ca toate firmele, la una mie lei anual. Într-o bună zi însa patronul se trezește cu o impunere de douăzeci și patru mii lei, pe motiv că e străină. Face apel. Experții consultați, sprijinindu-se pe motivul că s-a găsit cineva (nu se știe bine cine), care să traducă pe Michel în Mihai și pe Etienne în Ștefan și că la rigoare chiar lui Anatole France i s-ar putea spune Ghiță România, atâta vreme cât s-ar afla între fruntariile noastre, au opinat că trebuie să se găsească altul ( pe socoteala patronului), care să traducă (sub. aut.) și cuvântul francez . Un singur expert ingenios și conciliant, a făcut opinie separată, propunând ca vorba în litigiu să nu fie chiar tradusă, ci numai românizată, fiind scrisă așa: Șatobrian și chiar (mai bine) La Șatobrian.” Se pare că noi am reușit să ducem ridicolul cu o treaptă mai sus. Mă întreb dacă firme și nume de produse, înregistate ca mărci sub denumiri străine și de origine nevalahă, vor fi obligate sub această lege să-și „traducă” numele care le-au făcut celebre chiar de două secole sau mai mult. Nume ca: Simens, Bosch, Coca-Cola, Pepsi, Orbit (hai că ăsta sună românește: exprima starea în care se afla politicul), BMW, Mercedes (aoleu!) și alți neromâni care ne-au invadat țara ( nu atât de multi cât ne-ar fi plăcut) vor avea de ales între a-și traduce numele sau a pleca din România?! Cum să traducem „hard-ware” și „soft-ware” și în general termenii tehnici care fac parte din limbajul de zi cu zi și pe care îi „mânuim” cu atâta dexteritate. Pentru cine este această lege: pentru cei care folosesc zi de zi termenii respectivi și au nevoie de ei, sau pentru cei care nu-i știu și nici nu le pasă (și e normal să fie așa) pentru că munca și viața lor nu implică un asemenea vocabular? De ce nu suntem îngrijorați de prețul cărților și al manualelor? Sau de starea jalnică in care se află învățământul. De ce nu se dau fuguța legi care să îndrepte toate aceste tare? Puteți să-mi spuneți că legea se referă numai la actele publice și la mass-media. Dar gândiți-vă că și poezie.ro intră sub incidența acestei legi și ce ar însemna pentru procesul de creație, mai bun sau mai puțin bun¸ care este hobby-ul (au!) nostru sau chiar, pentru unii, rațiunea de a fi ! Have a nice day!

Eu cand aud sunset, ma gandesc imediat la un cantec. Red sails in the sunset. Si apoi la Sittin’ on the dock of the bay. Si muzica aceea imi evoca un apus de soare de zece ori mai frumos decat al tau. Sac! Treaba nu e sa simti ca in limba aceea. Oricum vei reusi foarte greu sau niciodata, daca nu ai talent la limbi straine, adica acea capacitate histrionica, poate chiar schizoida de a fi altcineva. Costel, DoDu si poate si in alte feluri in care isi zice sunt sigur ca nu are probleme. Nici eu nu am probleme. Mi se intampla sa vorbesc adesea cu Alexandru, asa cum Rousseau vorbea cu Jean-Jacques. Tu vorbesti vreodata cu Nicoleta? Daca nu, sigur ca nu poti scrie in alta limba.
Si apoi, cine zice ca trebuie sa simti ca un vorbitor nativ. In fond, poetii nu sunt decat niste mestesugari care lucreaza in materialul numit limba. Ce conteaza cum intelegi tu materialul, conteaza cum il utilizezi. Eu am scris texte mai bune sau mai rele in engleza, franceza si spaniola. Il cunosc pe unul care scrie, chiar bine, in italiana.
Noi pretuim aceste limbi asa cum pretuim si romana. Si de aceea eu sunt de acord cu legea lui Pruteanu. Pe alocuri este ridicola, dar nu in punctele de care se facea un misto nejustificat la Tv(pro). Si ei si tu ar trebui sa va mai informati. Legea se refera la cuvintele care nu au intrat inca in limba, in dictionare. La cuvintele a caror folosire este nejustificata. Ca de exemplu fashion. Sa fim bine intelesi. De marci legea nu se atinge si nici de termeni consacrati.
Traducerile ridicole de la protv au dat masura mintii de vrabiuta a realizatorilor, care nu au inteles spiritul legii, care incearca sa stopeze pierderea identitatii nationale in cosmopolitismul, in globalizarea americanoida. Daca ati combate aceasta idee as intelege, dar toti sunteti patrioti si „nationalisti in sensul bun”.
Pentru hardware si software avem intrate deja in limba termenii de hard si soft. Nimeni, nici macar Pruteanu nu-i contesta. Se puteau gasi unii mai buni: componenta fizica si componenta logica, de exemplu. Dar asta e situatia. Dar de ce nu am putea zice soarece in loc de mouse, eu zau, nu inteleg. Sau de ce nu putem zice amplasament in loc sa mai adaugam un sens la cuvantul locatie, mai ales ca sensul nou nu prea se pupa cu cel vechi, de inchiriere.
Si asta cu locatie are un nume nu prea frumos. Ii zice furculision. Asta ca sa stie toata lumea.
Mie mi se pare ca ne fandosim prea mult in fata unei legi bune. Si ne speriem de bombe care nu o sa cada niciodata.
Faptul ca ne siluim limba nu inseamna nici ca suntem inteligenti, nici ca stim limbi straine, inseamna ca pentru noi limba aceasta a devenit foreign tongue, ca sa intelegeti si voi. Sper ca aceasta lege sa ajunga mai repede la scopul, care nu s-a putut realiza pe cale normala, prin educatie, acela de a cunoaste limba statului al carui cetatean esti.
Na ca m-am enervat, mai mult decat era cazul, din cauza glumitelor celor care nu-si dau osteneala sa afle despre ce e vorba inainte sa condamne. Sau si mai rau, ca la protv, stiu si se fac ca nu inteleg.

Primul comentariu.
Prima mea nelamurire referitoare la acest text. Greselile de exprimare si de ortografie sunt ale personajului sau ale autorului. Exemple: imi zic eu; rand pe rand, adica unul dupa altul; principiile/prejudecatile lor; ma speriu; primul lucru care-l observ; sti ca eu sunt rus; off, (oftez); mucuri de tigari; continui sa alunec; bagui eu; nu prea-mi dau seama; flacarei.
A doua nelamurire. Personajul se exprima pretios pentru ca asa este? Laolalta cu o educatie care lasa mult de dorit? Exemple: tentanta idee;
Lui ii pasa de noi ca de muste (bine ca e cu litera mare, ca sa fie clar).
Obsesia eului e clar aratata printr-o abundenta de pronume personale la persoana intai singular. Dar parca uneori nu-si au locul. Ajunge un prim \"imi zic\". Dupa aia e foarte clar unde isi vorbeste lui insusi personajul. Si redundanta e suparatoare.
Repetarea lui brusc la cateva randuri distanta este suparatoare. Ba mai mult, a doua oara era chiar mai bine sa spui altfel din punct de vedere
semantic: imi trag mana repede, ca si cum cineva mi-ar fi turnat pe ea apa clocotita. E o sugestie nu foarte inspirata, dar uneori textele ambigue ca acesta sunt mai bune, decat sa zici iar si iar brusc, cand avem si deodata.
Si iar redundanta: observ. Poti sa spui ce observi fara sa mai spui si ca ai observat, e clar ca e vorba de o observatie.
Cred ca spui de prea multe ori ca esti in visul tau. Mai cruta-ti cititorii, ca nu sunt uituci.
Mi se pare ca e corect prieten de-ai mei nu de-al meu. Adica dintre ai mei si nu dintre al meu. O mica nuanta. Eu as fi scris: el este prietenul meu. Mai multa incarcatura si mai multa ambiguitate asa.
Redundanta lui este e foarte enervanta: și-mi spun cât este de frumoasă. Este machiată.
Si iar albastru: privirea albastra. Stiam n-am uitat in doua randuri.
Iar asfaltul este alb. Iar noi călcăm pe el. Serios?

Textul are o poveste bine inchegata. Are ceva vizual in el, care trebuie perceput de cititor, altfel nu va intelege. Eu il inteleg ca pe un scenariu de scurt metraj. Si vazandu-l asa mi-a placut. Daca il luam drept o poveste de spus la gura focului, in care conteaza mai mult mijloacele nevizuale, nu mi-ar fi placut. Din pacate stilul lasa mult de dorit. E si aici o ambiguitate, perversa, as zice. Nu stiu daca personajul e needucat si bombastic sau daca sunt scapari ale unui autor neatent. Asta inseamna sa scrii la persoana intai. Ramane sa spui tu cum sta treaba.
Surpriza si ambiguitatea, in care sta forta literara a textului, sufera uneori datorita unor lucruri pe care le-am semnalat mai sus. Si sunt indemnat sa cred ca acestea chiar sunt erori ale autorului.
Una peste alta rezultatul e bun.Deci trece de acceptabil. Asta ca sa fiu clar. Seamana a Camus sau Greene. Scuze! Albert, Graham.

Al cincelea comentariu.
Etc.:
Și încep să-i spun despre un om, un deținut.care a fost torturat trei zile în șir, obligat sa stea tot timpul în picioare. Fără să bea. Fără să mănânce. Fărăr să se sprijine. Toate alea (!). În a cincea zi I se pregăteste evadarea.
Trei nu se pupa cu cinci decat daca numeri pe sarite.
Nu au mai fost greseli semnificative. Doar dactilografie. Si asta, zic eu, e bine.

Un text parca mai inconsistent decat celelalte. Fara efect cinematografic. Fara surpize. Fara ambiguitatati. As zice ca e realist-naturalist. Nu m-a dat pe spate, dar nu are greseli. Parca ne-am plictisit totusi de dezabuzare.

P.S.: Si sa-ti mai zic ceva. Am observat ca exista dialog intre scrierile tale. Barbatul cu servieta, ninsorile, durerile. Asta le face inteligibile cu adevarat numai impreuna. Sper sa vina alt critic cu mai multa rabdare sa scrie despre circulatia motivelor, despre tipologia obsesiilor, despre asemanarea dintre personaj si viata autorului. Dar nu toti ne dorim asa ceva? Asa ca nu te vei supara pe mine daca nu m-am obosit mai mult. Cred totusi ca am surprins esentialul.

Al patrulea comentariu.
Ortografie, exprimare etc.:
1.Bucăți mari de zidărie lipsă rănesc fațadele, iar acoperișurile le sunt smulse, părți din ele mai atârnându-le, pe ici, pe colo.
Logic, nu bucatile ranesc fatadele. Bucatile sunt rezultatul ranilor. Fatade amputate. Acoperisuri atarnande. Cam asa ar fi.
2.Stau pe jos, pe drum, pe mijlocul soselei
Mai corect ar fi: sunt intins pe jos. Stau inseamna sunt in picoare. Fara drum.
3.Așa că, consider că mi se pare.
O daduram pe cacofonie, adica pe sunete urate. Noroc ca am pus virgula, si atunci nu mai e. Mi s-a dus gura pana la urechi. E ca si cand daca te-ai cacat pe tine, nu e de ajuns ca mirosi, dar iti pui si o ditamai pancarta de gat pe care scrie: M-am cacat pe mine. Daca vrei alta data sa zici ceva si cele mai bune cuvinte formeaza o cacofonie, atunci scrie-o si nu mai pune virgula. Cine e bou va rade. Ha, ha, ha, asta a comis-o. Cei inteligenti vor vedea ca sensul e mai important decat o simpla cacofonie. Dar aici puteai sa spui altfel decat sa pui o virgula. Virgula in aceste cazuri e semnul unui semidoct. Ala care
zice: Nu mai bea, mai Costele, ca virgula cauzeaza la ficat.
4.nebuneste, de aproape de mine
Fara virgula.
5.este frig. Este ciudat,
6.văd că cineva mătură încet
Vad pe cineva maturand incet
7.Deci, se pare că nu mă înșelasem
Fara virgula.
8.Este îmbracat într-un fel de rasă, din material de sac. Are trasă pe cap gluga. La mijloc este legat cu un snur simplu. Și el este desculț.
Abuzezi de este. Parca ai vrea sa fii extrem de precis pentru costumier.
9.Continui să merg
Continuu.
10.ce om oare eram
Ce om eram oare.
11.Așa că continui să merg de-a lungul șoselei
12.Așa că continui să mă târâi calm în continuare

Cea mai stranie de pana acum. Nu mai mulgi surpriza atat, dar parca ambiguitatea i-a luat acum locul la scaunel. Exista efectul cinematografic. Gradarea lui este evidenta. De la mers la tarait. Experimente bune de facut pe o pelicula alb-negru.
Mi-a placut. Te-as ruga totusi sa renunti la ultima scena. Stiu ca ai vrut sa faci un contrast aici cu senzatia de implinire a celor care se strang in brate. De aceea ai pus ora neimplinirii. Totusi parca suna fals. Chiar daca are doua legaturi cu restul textului: acest contrast si partea cu plasma.

P.S.: Repetitiile de care vorbeste Costel pe mine nu m-au deranjat. Decat in parte. Nu e chiar atat de lamentabila folosirea lor. Eu am constatat de ce se repeta pronume, sunt si alte verbe la persoana intai, ca ma gandesc. Pentru a pune accent pe Eu. Nu de altceva. Textul
are insa prea multa consistenta pentru a considera ca scaparile stilului sunt esentiale. Iti urez sa-ti mearga pana bine cand le vei corecta.

Al treilea comentariu.
Ortografie, exprimare etc.:
1.- Bine, i-am zis eu
- Vin să te iau
- Bine, i-am zis eu (puteam să scriu “I-am răspuns eu”! )
- Pa
- Pa
Puteai, dar puteai si sa nu scrii nimic, ceea ce era cel mai indicat.
2.eu eram flămând
Da tu. Aceeasi obsesie a eului. Mie sincer nu mi se pare un mijloc fericit sa tot pui pronume ca sa subliniezi ceva. Sigur ca e comod, dar parca nic valoare nu poarta in spate.
3.fără să stiu de ce și mă simt golit, golit fiind de prea plinul din mine
Nu, serios?
4.chelnarita
?!
5.căci e singura pe care o am
Stangaci.
6.Și mă gândesc ( cum spuneam, mă apucă gânditul oriunde, dar până acum nu m-a mai apucat în vârful unui stâlp),
Aici nu e nici o greseala, dar m-am gandit ca iti sta bine in pozitia de cioara.
7.Bărbatul, furios, își rupe hainele și se aruncă în râu. Nu-l mai văd. O fi fost supărat. Că nu aputut să mă dea jos, ori, poate, pentru că nu a putut tăia felinarul? Nu știu. Mă dau jos. De pe felinar.
Greseala cu aputut e doar de dactilografie. Eu as fi scris asa. Daca tot o dai pe scurte si eliptice: Ca n-a putut sa ma dea jos? Poate. Ca n-a putut da jos felinarul? Nu stiu.
Explicatia comportamentului sau e ca se incalzise, ii curgea transpiratia, s-a simtit murdar si a vrut sa faca o baie.
8.Acasă închid bine. Ușa
Formulari de genul asta mai sunt in text. Plac, dar de la un moment dat incep sa fie obositoare. Cauti surpriza cu pretul plictiselii. Si acesta e un paradox.

Textul uzeaza de aceleasi procedee, de care am spus si in alta parte: surpriza, ambiguitatea si efectul cinematografic. Si in acest monolog te cam ineci. Te ineci pentru ca obsesia ta este surpriza. La nivelul stilului si la nivelul povestirii. Prima data, faza cu batausul, e acceptabil. Dar a doua oara nu. E doar o scena absurda si irelevanta. Cea cu toporul, bineinteles. Si daca tot crezi e buna de ceva, atunci ce nevoie aveai de intorsul acasa. Stiu. Marchezi intoarcerea (inchizi usa bine) in universul tau interior, care e o lume mai putin absurda decat realitatea. Stiu ca despre un astfel de dialog intre lumi vorbesti. Stiu ca telefonul este un simbol al acestui dialog. Totusi intamplarea de la final nu e relevanta. Omul cu toporul seamana prea mult a facatura pentru a se integra. Intelegi. Suna fals si intr-o incercare de a demasca (scuze pentru termenul utecist) falsul si absurdul.
Poate, daca prietenul era homosexual, povestea ta era si mai surprinzatoare. Atat de surpinzatoare incat ai fi inceput sa-ti contrazici obsesiile de curatenie, frig, trecere, reflectare etc.
Textul este mai bun decat Fereastra, cu mica precizare ca asta doar dezbarat de lucrurile puse doar ca sa fie.

Al doilea comentariu.
Ortografie, exprimare etc.: unde trebui; de fapt mint; Era foarte dimineață. Era frig și foarte întuneric; nu prea putea sa fiu atent; ea s-a sculat brusc (he, he!); o sa intarziu; De roșul din mine – de albastrul din tine o să ți se facă sufletul (fara sens); Iar El s-a uitat la mine. Iar fulgii au încremenit în aer.
Parca mai putine greseli. Probabil ca ele apartin personajelor.
Si textul mi-a placut mai mult . Aceeasi impresie de scenariu. Am vazut scena opririi in multe videoclipuri, asa ca imi este familiara. Probabil ca tuturor ne este familiara.
Mizezi pe aceleasi procedee: ambiguitatea, surpriza si efectul cinematografic. Se cunoaste o claritate in gandirea scenelor, dar nu si in transpunerea lor in scris. Aici e mai bine, dar in fereastra inoti cam ca inecatul.
Titlul spune clar despre ce e vorba aici. Un experiment stilistic grefat pe o povestire.

Iubitul de iubit este iubiteul care trebuie iubit. Mi se pare ca asta e un supin: de iubit.

Nu stiu de ce mi-ar fi placut sucar mai mult decat sic. Se zice ca asa suntem noi tiganii.
Mie imi placu. Scurt pe doi.

Daca nu vrei sa sufli de beat ce esti ba, contavenientule, trage.
Drept pedeapsa cele 100 de lovituri sau cate vrea Antoine Doinel.