Poezie
Nuanța sufletului meu ești tu!
1 min lectură·
Mediu
Curg, pe pieptul tău dezgolit, vopsele...
Din călimara cu eresuri pensula își alege nuanța,
Nuanța potrivită sufletului meu ești tu!
Îți par doar versuri întoarse din condei.
Iubito, așa e!
Cum de-aș putea îndrăzni a te contrazice?
Când doar capriciul exorbitant al zâmbetului tău, copilă,
Alină haina asta ponosită, de carne și oase.
Îmbătrânesc mai domol, alături de tine!
Și parcă iert mai ușor...
Pricep că lumea se descurcă și fără mine,
Iar pentru o întâlnire cu arhanghelii
Îmi trebuie bilet la clasa I,
Nu-i de ajuns un simplu zbor.
Unicul regret ce mă încearcă e:
Păcat,
Că niciodată nu ai fost aici!
(13-sep-2002)
022760
0
Cum de-aș putea îndrăzni a te contrazice?
Pretios-ironic, dar parca prea pretios.
Ultimele versuri sunt usor fortate. Mie mi se par mincinoase de-a dreptul. Mincinoase pentru ca isi aroga dreptul la poeticitate, cand sunt doar banalitate. Unii, si eu uneori, dupa ce au avut un suflu perfect abstract, simt deodata nevoia sa se explice. Incearca sa te feresti de astfel de momente.
Concluzie: O poezie in stil Emilio, chiar daca nu mai e asa de bantuita de teme religioase. O poezie frumoasa, care mai necesita unele retusuri insa.