Alex Oberlander

Da! Nu voi spune mai mult (tu stii ce vreau sa spun).

Personalitatea mea multilateral dezvoltata (autoironie) nu se poate limita la o singura limba... ce sa fac!?! Acum serios, ce daca e in engleza? Asa am simtit atunci...ca trebuie sa scriu in engleza si nu in alta limba. De ce sa ne cramponam in canoane ligvistice? Poezia este poezie in orice forma si in orice limba...De fapt poezia, adevarata poezie, este deasupra cuvintelor.

draga Mae...am fost surprins placut ca ti-ai mai adus aminte de mine (am crezut naiv ca doar eu nu uit)...in rest sunt bine, ca si ieri, ca si azi, tot in agonia spiritului.
sper ca tu esti bine si, daca imi dai o adresa, iti voi mai scrie

multumesc pentru aprecieri si sugestii...sunt bine venite.
Imaginea cu oglinzile a fost un înțeleasă un pic greșit de Sirena: eu nu sparg oglinzile pentru a mă regăsi, eu le sparg pentru a scăpa de mine, dar în spatele lor nu găsesc decât o reflexie reală a mea, pe care însă nu o pot descifra.
Oricum, multumesc din nou partidului si cititorilor.

foarte \"fluid\"...este superbă poezia
Te vedeam
citind viitorul
în ceașca pe care
o simțeam, cumva, a mea.
Keep up the good work!(nu ca ar trebui sa-ti spun eu asta)
Ai steluța pe care nu ti-o pot da...sper ca cei care pot să dea să o facă! Le meriți.

Măcar de ne-ar îneca odată...plângem amândoi văd.
Știi, eu nu cred în Dumnezeu, sper(știu) că rămânem prieteni.

Comentariile ar fi de prisos...mă rezum la un foarte frumos!...felicitari

Esti trista nu? Stiu cum e sa obosesti sa mai traiesti, sa târăști după tine amintirile nestiute, neintelese, neintamplate, amintirile pe care ai vrea să le ai și nu poți.

Bine ai venit enderlin.
La mai multe texte...inceputul e promitator.

Foarte frumos, mi-a plăcut... dar totuși cu copii ce ai???

Zyraxes spunea că \"Trebuie sa te iluzionezi singur, altfel n-ai cum sa traiesti si sa ramai sanatos la cap in acelasi timp.\" Problema e mai vrea cineva să rămână întreg la cap când toți sunt nebuni?

Eu văd lumea(cel puțin în această poezie-ce cuvânt mare pentru acest lucru mic!) ca pe o casă cu acoperișul stricat și pe toți ne plouă cu lacrimi fară să ne dăm seama că lacrimile sunt chiar ale noastre.
Eu mă simt ca o umbrelă pentru că uneori simt că numai eu simt neliniștea ce a pus stăpânire pe univers din cauza noastră, a oamenilor. Este o povară destul de mare pentru un singur om...
De aceea eu vreau să aduc un final fericit sau nu...totuna pentru mine: fie ne salvăm cu toții de la potop, fie eu deschid geamurile și ne înecăm cu toții sub un puhoi de materie.
Sper că am mai clarificat poezia un pic și că nu am fost prea ciudat (poeziile le scriu numai noaptea când sunt mort de somn). Mulțumesc oicum pentru comentarii, înseamnă mult pentru mine faptul că am reușit să atrag atenția cuiva.