Poezie
Cronică externă
1 min lectură·
Mediu
Ochii bolnavi ai străzii văd doar oameni de hârtie,
sângele și nu moartea, piesa fără actori.
Nu știam că și mie îmi pot crește o mie de pleoape,
că buzele mele vor învăța să vorbească singure.
Nu știam că va fi atât de greu să mă dau uitării,
să-mi tac adevărurile și să ascult.
De-atâtea ori m-am trezit întrebându-mă chiar și ce culoare au vorbele ei, de-atâtea ori am auzit-o pentru prima oară.
De-atâtea ori ochii mei bolnavi îmi văd sângele
și nu moartea.
034280
0
Nu știam că și mie îmi pot crește o mie de pleoape
cu versul asta ai pus poezia in picioare, ai facut-o de sine statatoare, ca o bucla ce are intotdeauan doua capete ce duc spre unul si acelasi infinit.
in general modul tau de a scrie ma incanta, in ciuda suprafetei din versuri poti face o scufundare fara grija de a nu avea oxigen in adancurile cuvantului. intr-adevar special.