Poezie
ultima poezie
putin mai sus de iarba
1 min lectură·
Mediu
Printre copaci zbarliti, care se umfla de ras atunci cand bate vantul
se afla ea,
ramura inconstienta care se incalceste in ea insasi crescand spre ceilalti
Simt cum se catara cu totii pe ea dupa felul cum se leagana, dar simpla ei atingere ma inlemneste.
Priveste cu mirare pasarile si asteapta ca lumea sa ajunga la ea
Se leagana in bataia vantului si are impresia ca zboara; si totusi copacul de care este lipita ramane neclintit.
Seva pe care ea o absoarbe din tulpina ajunge sa fie boala ei; deci boala copacului.
Am cerut ca ea sa nu fie. Am inchis lacune vrand sa uit ca ea exista,
sa uit cele cateva picaturi de ploaie care ajung inevitabil la ea.
Ii respir frunzele si simt zvonurile bolii care se raspandeste.
i-am spus sa-si creasca radacini, mi-a spus ca nu e de vanzare.
Acum a crescut si are forma unei crengi care nu vrea sa fie creanga.
Acum a trecut deja prea mult timp pentru ca ea sa poata fi macar rupta.
Acum intruchiparea ei a inghetat stranie, si i se pot auzi frunzele cum au inceput sa cada.
054859
0

La mai multe texte...inceputul e promitator.