adriana

Neantul se roti...din intuneric si nimic se nascu Ea. O Idee.O raza de lumina strapungand negura de nepatruns. Era goala si-si cauta vesmant. Poetul era trist si astepta ceva... iar Ea veni,

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum. Sunt om si prin natura mea umana trebuie sa-mi pun niste intrebari. De la inceput spun, acesta nu se vrea ( si nici nu este) un text literar. Dar daca

E decembrie. Dar cerul inunda firea cu seninul sau cald. Soarele imi tese carare de foc galben transparent ce trece de geam, strapunge perdeaua si imi patrunde prin piele si in suflet... Zapada

Se iau niste ganduri si se amesteca in talent Cu pixul pe o foaie sau cu batul pe pamant Pana se transforma in cuvinte Cuvintele in versuri inegale Si-n ritmuri impletite. Rima-dupa

"E-un simplu vis", mi-ai zis si-ai ras. Tu nu intelesesei. Era un vis special si delicat Cu multe culori si papusi si bomboane invelite in staniol, Cu ploaie transparenta Si curcubee vii; Cu

S-a spart cana albastra Si tot laptele s-a scurs pe covor. Afara ploua albastru Si toate picaturile se scurgeau Pe pamantul infometat. Atunci, un gand albastru m-a tulburat Dar s-a scurs repede

Neantul iar ma cheama cu glas dureros Cu miile-i gheare imi sfasie gandul Atomilor morti din negrul gretos Ma trimite apoi, razand, sa-ngros, randul. Nimicul ma ineaca in apa sa

Cerul s-a infuriat sau De rusine-i rosu? Cade pe mine, se pravale Cu rece ma ineaca. In asfalt ma afund Total si definitiv. Totu-i alb, iar sub- mocirla. Si-nauntru si-n afara

Carti si haine-amestecate pe fotoliul verziu. Frunze proaspete se-ncolacesc printre tulpini Iar norii alearga fara tinta, imbinati Cu parfum de cer albastru. Pamantul se bucura a

Elle pense Elle vit et reve. La haine la presse Mais le printemps lui sourit Opulente. Observe Et meurs En souriant. Elle ne voit rien Que son ombre long Dans

As putea Sa intind mana Sa culeg fericirea Din stele Din lacrimi Din rasete Din flori Dintr-un Craciun vechi Sau din nu stiu ce Si s-o beau Pe

Ea murise...iar el era ars de tristete.Nimic nu va mai fi ca inainte pentru el. Mergea singur pe strazile intunecate, pe unde pasii lor calcasera vesel de-atatea ori, fara sa priveasca nici in

Timpul e melc Si timpul e fulger Dar eu il vreau inger Sa ma aline Cu aripi fine Si din fantana-i sfanta Sa ma lase sa beau.

A batut miezul noptii Fantomele, purtate de aripile sortii In goana rasar acum Un amar suflu rece iar se simte pe drum. Schimonosite, urla. Razbunarea isi urca pe-a bisericii turla

Negri si aurii, Norii cadeau In cana pe care fetita O lasase sub nuc. Dupa ce nu au mai fost nori Si cerul a ramas albastru Ca ochii ei, Fetita a luat cana Si cu o

Priveam cerul noptii... Si cerul ma privea. Deodata a ranjit hidos Si mi-a zis: "Esti atat de mica... O sa te inghit. O sa te pierzi adanc Adanc Adanc In