Poezie
Neantul ma cheama
2 min lectură·
Mediu
Neantul iar ma cheama cu glas dureros
Cu miile-i gheare imi sfasie gandul
Atomilor morti din negrul gretos
Ma trimite apoi, razand, sa-ngros, randul.
Nimicul ma ineaca in apa sa de gol
Si cugetul imi strange in inelu-i dracesc
Incet ma scufund in albastrul namol...
Fasii descompuse carnale putrezesc.
Strig...intunericul suge sunetul des
Thanatos asteapta, si surade, si zboara
Incerc sa nu-l vad, incet iar din moarte sa ies
Insa el ma taraste cu furie-amara.
Atunci imi dau seama: pentru ce sa mai lupt
Cand si cinste, frumos, Dumnezeu au murit
Cand de la sanul vietii lapte acru am supt,
Cand fuga de dreptate a devenit un rit.
Iadul isi deschide pentru mine porti grele,
Dar flacarile eterne de gheata imi par
Scanteile sunt dulci pentru suflet, nu rele
Chiar de, reci si fierbinti, pa fata imi sar.
Acum e randul meu de otrava-i sa rad,
Infernul, din flacari, iar pura il sfidez
In veci nu ma voi teme de suflul sau had
Ce suflete inunda ca pe fire de-orez.
Acolo lumina si viata nu exista
Dar mie nu-mi pasa si fericita zambesc
Caci stiu ca in Rai as fi fost mult mai trista
Si creierul imi rasuna de cant diavolesc.
Ce e viata? O gluma a Divinitatii
Ce-a pus-o la cale cand nu avea ce face
Si care arde sub valul posteritatii...
Adio, viata! Pe Styx am gasit pace...
003122
0