Poezie
Joaca
2 min lectură·
Mediu
Negri si aurii,
Norii cadeau
In cana pe care fetita
O lasase sub nuc.
Dupa ce nu au mai fost nori
Si cerul a ramas albastru
Ca ochii ei,
Fetita a luat cana
Si cu o lingurita de argint
A inceput sa amestece.
A amestecat, a amestecat
Pana cand o furnica
Mirosind a pamant
I s-a urcat pe mana.
Fetita a ras si,
Din greseala,
A varsat cana.
Atunci norii si apa si vantul
S-au revarsat, ocrotind satucul
Si a rasarit din nimik
Marea.
Vapoare albe pluteau mandre,
Sub tipetele pescarusilor albi ce
Priveau batistele albe fluturate de doamnele
Corpolente.
Fetita s-a bucurat
Si a fugit repede pe malul marii
Nisipul auriu ii placea
Asa ca a ticluit un castel
Era cam mic castelul si lasat pe-o parte
Dar fetita era mandra de el
Caci il durase dintr-o plaja intreaga.
Un racusor neindemanatic
Murmurand a mare
A piscat-o usor de-un deget.
Fetita a tipat si,
Din greseala,
A calcat pe castelul care s-a daramat
Iar nisipul s-a facut stanca tare
Si spre cer a tasnit
In urcusul sau.
Era frumos muntele si verde ca marea.
Iar fetita s-a bucurat.
A vrut sa urce pana-n varf
Si sa se agate de stele.
Dar a facut o prastie si, aruncand o pietricica,
A nimerit un luceafar
Ce a cazut din cer
Si s-a facut foc pe pamant.
Fumul a urcat din nou la cer
Purtand fetita pe aripi stravezii
Apoi lasand-o, usor, in patul ei
Fetitei insa nu-i era somn
Si voia sa se mai joace.
Insa mama ei
Pe care o inventase demult
A acoperit-o incet cu patura
Si i-a cantat
Iar ea a adormit
Ca sa viseze de-a ce sa se mai joace
A doua zi.
003099
0