Adriana Lisandru

„fără să țină cont că nimeni, nici măcar el nu-i putea promite
o dimineață cu flori de culoarea dermatografului scurs pe obraz”

pe mine m-ai cucerit cu tonul ăsta...cum să-i spun? romantic-ingenuu-cochet?:)
dulcea tristețe a unei tinere fete...

„adela plângea peste pungile colorate care creșteau în ghivece” - aici poate ar merita să mai arunci in ochi...

și „sufită” sau „șuviță”? din câte știu eu, sufi de sex feminin nici n-a existat, nici nu va exista, de-aia întreb. :)

și mie ce vii și plini de viață sunt poeții...

oricum, e mare lucru să poți descrie... puținul, convingător & fără să plictisești.:)
„stăm de vorbă de 30 de ani
& râdem & ne vizualizăm profilurile
care în oglinda retrovizoare
pulsează niște manechine
peste care zilnic
se așează un nou gol de aer”

o poezie vie, plină de mișcare și culoare. ardentă. :)
pe lângă versurile de care vorbea Claudiu, mi-a plăcut și comparația asta
„zvâcniri de culoare ca la un început de apocalipsă”

ai așezat-o exact acolo unde trebuie.

cum spuneam și eu „în altă parte”...

să repet sau nu mai e nevoie?

pentru typo, Silvia.

și nu ți-o iau în nume de rău.

mulțumesc pentru semn.

dacă e liniște-n jug, poți auzi bătaia inimii aici

„în urmele pașilor Tăi
paharul euharistiei
cu fărâmele strigătului”

”frumosule
iar trece ziua
fără tine
acasă”

și ăsta-i semn că suntem încă vii.

aromele, prafurile, e-uri,
etichetele.

de diverse culori, cu mărini diverse, fiecare îmbrâncindu-se să-și facă loc.
și aluatul a luat cât că nu mai poată duce.

înainte de-a face „fâs” ori „poc”, m-am oprit să dau bună ziua poeziei ăsteia.

deși nu m-a ispitit niciodată ruleta rusească, apăs pe trăgaciul acestui text, până voi împușca o stea.

pentru Eminescu, fiindcă eu cred că s-a săturat și el să fie de-a pururea răstălmăcit, înainte de a-i înțelege poezia.
pentru Blaga, Arghezi și maidanezi (aici ai lovit trei dintr-un foc),
și încă un foc, pentru tonul elegiac din final.

„Și dacă acel "ghem" este mic, dar prea încâlcit, îl vom dezlega mai repede?”

Nu știu. În privința asta, chiar și Socrate și-a recunoscut neputința și limitele. :) Dar putem încerca să salvăm ceea ce ne este absolut necesar. Și… dar mă opresc aici, altfel ajung eu la offtopic.
Mulțumesc pentru întrebările fără răspuns, Pașa.

Ananda K. Ananda K. Coomaraswamy: IANUS - cele două „porți solstițiale” - cele trei pietre inelare : Pământul, Atmosfera, Cerul - „Suflul total” ( sarva-prama) = vidul central (semnificația simbolului semilumei)

Mi-ați dat de lucru, domnule Gorun! Mi-am amintit că trebuie să fi avut, prin fișierele vechiului meu laptop, niște notițe despre Ianus de la-nceputul perioadei mele „guenoniene”. Așa că vin să vă mulțumesc, atât pentru plăcutul (și (utilul) efort la care m-ați supus, cât și pentru imboldul de a reciti „Simboluri ale științei sacre” (știți că noi am mai vorbit despre asta și atunci spuneați că…)

Mă întorc la Epifanogramă, unde aș nota, tot așa, schematic, cam asta
Anca Manolescu despre Cusanus: De visio dei – perspectivă inversă – perspectivă trans-perspectivală – vederea „față către față” - chip și asemănare - vederea subiectivă și vederea obiectivă – picturile lui Roret van der Weyden.

Încă nu știu ce să spun despre „nu contează”. :) Îmi dați o mână de ajutor? Sau să o iau în stil cusan și să înlocuiesc „variantă” cu „varietate”?

nu ne place durerea... :)
învățăm doar cum să ne-o supunem.
primul pas e să o înțelegi.

mulțumesc frumos pentru popas și ceea ce-ai spus despre.

„Poate prea mult e tratată această temă a căutării în ceea ce scrii în ultimul timp.”

să-nțeleg că mă paște automanierismul, Pașa? :)
sau, mai rău!,
autopastișa?

nu te lua după „drăgălășenia” zâmbetului meu - întrebatea-i pusă la modul serios...

aud, înțeleg, dar nu mă pot înțelege cu versul ăata
„
Tremurul se poartă de toate cîte există
ca un dat. ”

„cum ne mișcă xxxx”

Silviu, poate n-ar fi rău să găsești altceva după „mișcă”?

„dar nu acum”

pentru că se apropie sărbătorirea lui Eminescu, o să spun că nu acum, ci „pe când totul era lipsă de...”

mulțumesc de gând.

mulțumesc mult pentru lectura atentă pentru ușile pe care le deschizi interpretării.

„adevărul îmi pare mărit cu lupa” - asta e memorabilă, Silvia.

o propoziție în care poate intra, lejer, o viață de om.

eu am citit pai întâi poezia, apoi comentariile, apoi m-am întors să o recitesc, fiindcă nu vedeam unde-i amalgamul de care vorbea Eugenia.

probabil că ai mai epurat una alta pe-acolo...
așa cum e acum, mie mi se pare ok.
mi-a plăcut mult al treilea vers
„doar trupurile scriindu-se unul pe celălalt”

cu ăsta pe mine ai reușit... să mă surprinzi. :)

la acel dar... (la sensul pe care tu l-ai evidențiat) țin!
dar ai iarăși dreptate, decât să-l las pradă americanilor, mai bine să-i țin în suspans.
buun.
înlătur și scama asta. ultima! sper...