Poezie
Dor
1 min lectură·
Mediu
*
Uneori vreau să plec și să uit.
Uite-așa,
să sap o galerie subterană,
să mă tărăsc pân’la tine în coate,
să strălucesc în ochii tăi ca Luna.
Să ne unim,
să-nchidem moartea într-o valiză,
să admirăm liliecii și opera Lui magna.
*
Uneori plec și uit.
Și-atunci când drumul se întinde lin și ușor,
bunica face vrăji și toate se acoperă
cu o pâclă deasă.
Mama îmi trimite scrisori prin porumbei,
tata cioplește sicrie pentru întoarceri.
Și mă întorc.
Întotdeauna cu un suvenir pe care,
mai târziu, îl arunc.
*
Uneori, vreau cu îndârjire
să-mi aduc aminte de ce am plecat,
de ce țin în mână un stilou,
de ce tremură frunza pe un copac mincinos
și de ce adevărul îmi pare
mărit cu lupa.
(dulcele meu asasin, 2016)
033.310
0
o propoziție în care poate intra, lejer, o viață de om.