sfântă găleată,
tu fără să țipi nu te simți bărbată
și te-ncrunți, gesticulezi
asta fără să-ți dai seama că mă paralizezi.
la lumina cea difuză,
înotam printre gânduri precum o meduză
zâmbeam
e 12 fix și iar n-am somn...
mocnește a praf, mocnește a ploaie
mocnește a spaimă prelinsă-n baie...
stau întinsă pe un covor
strângând de zor
al prizei scandalos decor.
umbra focului
fragmente dintr-un film de mult timp ancorat
într-un prezent uitat
astăzi au înviat
și din nou au abandonat...
umbre...
simt un fior covârșitor
revin la același rece decor
în care un ecou
am fost copil și astă dată
v-am crezut din nou
m-am întors la aceeași soartă
țipete roz și palme mov
și m-am întors ca un copil cretin
repetându-mă la nesfârțit,
crezându-vă capabili de
iubesc lucrurile în care mă regăsesc
iubesc să mă dăruiesc
fără să clipesc
ador să văd cum lumea se-nvârte haotic
și se dezlipește despotic
unduindu-se în jurul unui petic
de speranță
pentru
ador când să mă trezești
zbierând tăcere,
mimând o tumultoasă durere.
ninsoarea asta nu-i a ta,
nu te agita
chiar te rog, nu te impacienta
orice fulg de nea
te-ar putea transforma într-o
somnoroasă, cu ceaiul în mână tremurând
alerg să mă învâlui în fumul furibund
ca apoi într-o ploaie de vară să mă trezesc râzând
să m-arunc în iarba verde, pătată de zăpadă.
frunzele fluieră în
sunt multe basme în care mă regăsesc
iar ele atât de simplu îmi zâmbesc...
am acceptat să fiu o frunză
lăsată în voia sorții.
fără să scot vreun sunet,
goneam de zor
să prind ultimul
azi e o zi ploioasă,
dar chiar nu-mi pasă
liniștea se revarsă
și-mi lasă pielea arsă.
sadismul mă îmbie
mă scaldă într-o stare de euforie
lumea mi se-nvârte,
trăiesc într-o lume plină de
n-am habar de ce mai scriu,
doar sunt captiv într-un sicriu
și mă zbat într-un continuu pustiu
sper cândva să ies de aici viu...
firmiturile de speranță rămase
mi-au fost roase
de sutele de
în lucruri mărunte azi mă regăsesc
și ador faptul că trăiesc
aș putea continua așa o veșnicie
mă simt atât de vie...
închid ochii, visez
deschid ochii și vibrez
trăirile mi le colorez
între
ne-am rătacit prin mulți pași greoi
aici n-au rămas decât ploi...
s-au șters chipurile noastre-ntipărite...
au rămas doar amintiri ciopârtite.
de ce ne mai mințim?
amândoi vrem să ne
azi soarele și norii m-au invitat la dans
mă-vârt în cercul luminos
... regrete...ehh!
rămân doar însemnate
pe un perete...
nu mai alerg după himere
nu mă mai refugiez în tăcere.
renunț la
ciudată agonie,
m-am săturat în pieptul meu să te simt atât de vie
ca o cobră în jurul gâtului meu te-ai ridicat
și în mod constant m-ai sufocat
niciodată nu ai lăsat
s-ajung pe uscat
nici
Sunt atât de fericită,
am încetat să mai fiu o nenorocită,
de viață plictisită.
Deprimarea a zburat
și-n urmă a lăsat
un bilet de călătorie expirat
habar n-am ce a însemnat
important e că
vorbesc cu mine chiar acum
și-n urma mea las doar fum
da, sunt femeia consum
deghizată-n alt costum
încerc să tot ascund
neliniștea-n care mă afund
e o mare de plăcere
care mă conduce spre
Aș putea să te las în continuare să citești a mea carte
dar azi m-am decis, merg mai departe
zâmbesc și nu-mi mai pasă
așa că lasă...
ca viața să se revolte
și să dezvolte
în mine
Astăzi am îndrăznit să te sărut...
mi-a fost greu să caut
o scuză pentru a ta indolență.
Încă o dată mă simt pierdută în ignoranță...
Cred că nu mai are nicio importanță,
inima mea a
o stare de oboseală ma doboară
iar această tristețe e chioară
nu observă că mă distruge,
ea doar tace... și decurge...
cu melancolia-mi specifică
pot spune că sunt doar fiică
rătăcită,
Plictiseala din mine se întinde
iar toamna asta se tot ascunde...
De amintiri si iluzii
care nu mă lasă să creez alte confuzii...
Mult timp am risipit,
așteptând un răsarit
care niciodată nu
o zi frumoasă, cât suspin...
dar și cât chin
am uitat să închin
un pahar de pelin
în cinstea celui mai dulce venin
... dragostea ...
Nu încerca să mai măsori indiferența
te-ar putea costa
Ar vrea sa vii, să o săruți
Sa-I spui că n-ai dori s-o uiți
Că noaptea ți se pare grea
Când nu ești lângă ea.
Că zile-n șir tu te gandești
Cum să-I spui că o dorești
Că n-ai dori să o
Copilăria în care supraviețuiesc îmi dă o stare de lentoare
Maturitatea după care tânjesc pare încântatoare
Dar tristețea cu care o tratez e înspăimântătoare
Iar viața ce-o trăiesc îmbracă
Azi zâmbesc și totul e senin
Am mai scăpat de un chin
Nu mai resimt acel pelin...
Totul în al meu jur strălucește
Și iubirea mea față de viață crește
Inconștientul meu nu mai tânjește
A
AI