Încă nu-mi dau seama cine sunt
cu cine mă lupt,
pentru cine zâmbesc,
pentru ce anume trăiesc...
Undeva pierdută printr-o veșnică copilărie
reînvii o perpetuă bucurie
...
E două ceasul iar fumul de țigară inundă întunericul
gândurile-mi zboară departe, la ce-ar fi putut să fie,
la dorințe înăbușite într-o oală cu agonie,
în altă parte crește alt tubercul.
Se
Încă o zi în care simți că nimic nu mai contează,
realitatea din ce în ce mai mult te eclipsează
cel mai sigur tăcerea contracarează...
încet, încet te intimidează,
așa că nu mai încerca,
Și iată că a mai trecut un an,
iar tu te pierzi ca Peter Pan.
Doar în vise-mi tot apari,
iar când ziua se lasă dispari.
Zilele zboară și îngheață,
orice speranță că ne vom întâlni în
un preș murdar inspirat
de un baton cu rom pigmentat.
spumoasa nuditate
odată ajunsă la maturitate
își ia hainele în brațe și pleacă
se îmbracă după colț și se joacă.
se încurcă cu primul
Există momente în viață în care te trezești fără greață,
pașii premergători fericirii nuanțe străvezii capătă.
Schimbările curg și se destind într-o caldă ploaie de vară,
Rămas bun oamenilor care
Sarcastică, arogantă, fixistă
și de această dată tristă,
Teatrală,
cu o tentă de femeie fatală...
Dezechilibrată,
cu o doză de fericire inhibată
Independentă,
răsărind cu excese de
Și ea e femeia pe care obișnuiți să o albăstriți,
cu griji, cu nesiguranță, în aventuri să o părăsiți.
E acolo mai mereu când singurătatea vă doboară,
când ajunge totul să se spulbere, să
slăbiciuni, micile defecte și excese mă caracterizează,
dar nu văd nici o problemă, prea puțin mă deranjează,
viața în propriul meu ritm sarcastic se creionează
asta pentru că actualele mele
Copacul s-a trezit de dimineață,
și-a regăsit acea minunată poftă de viață.
trecutul pervers nu-i mai dă târcoale,
merge pe mare, pe munte, nu mai capătă culori pale.
Vântul bate, îl avântă în
Micile doze de responsabilitate,
sunt în stare de ebrietate.
Pentru o clipă de echitate,
soarele fiecare celulă străină străbate.
Libertatea curge prin vene, dorința e ștearsă,
amintirile rămân
Trecem prin viață unul de celălalt folosindu-ne,
uitându-ne zâmbind unul celuilat, răzbunându-ne.
De un extaz siropos unul de celălalt, plictisindu-ne
Rămășițele de caramel le strangem împreună,
Aș putea să te las în continuare să citești a mea carte
dar azi m-am decis, merg mai departe
zâmbesc și nu-mi mai pasă
așa că lasă...
ca viața să se revolte
și să dezvolte
în mine
vorbesc cu mine chiar acum
și-n urma mea las doar fum
da, sunt femeia consum
deghizată-n alt costum
încerc să tot ascund
neliniștea-n care mă afund
e o mare de plăcere
care mă conduce spre
n-am habar de ce mai scriu,
doar sunt captiv într-un sicriu
și mă zbat într-un continuu pustiu
sper cândva să ies de aici viu...
firmiturile de speranță rămase
mi-au fost roase
de sutele de
sfântă găleată,
tu fără să țipi nu te simți bărbată
și te-ncrunți, gesticulezi
asta fără să-ți dai seama că mă paralizezi.
la lumina cea difuză,
înotam printre gânduri precum o meduză
zâmbeam
Și-au mai fugit zile, țigări și halbe de bere
Nimic nu mai pare la fel, fericirea nu se cere,
poate uneori la colț de stradă,
sau alteori dai peste ea, random, într-o cadă...
cuvintele pe coli
Două țigări și o brichetă,
probabil și o simplă etichetă...
țigara s-a încins
Fumul, pe scara de incendiu s-a prelins
Gânduri copilărești, leacuri băbești,
Azi rămân doar simple povești.
e
Zâmbetele pe fețele copacilor nu se mai opresc,
atingerile frunzelor, acum și aici se risipesc,
firele arămii, pe pielea pământului alb călătoresc.
Ziua, noaptea, prin vintre
Tu singurătate, te-nvârți în jurul cozii,
Îmbeți egoul cu autosuficiență,
ca într-un final, să curgă nopți friguroase,
și oftat la fereastră după o ultimă speranță.
Tu tristețe,
Și poate așa a fost dat,
fără culoare să fiu pătat.
De ani ani întregi aștept să vie,
să mă scoată din colivie.
Din vise tot aștept să iasă,
în imbrățișări să mă țeasă.
Așteptarea îmi tot
Și uite că toamna a sosit,
Masochismul din nou a răsărit.
Prin inimă domol șoptește,
prin vene hain cu angoase se hrănește.
Egoismul de fereastră se ferește,
de vânt prin clepsidră se
bucățică cu bucățică trunchiul se despică
sacii de gunoi nu-i mai poartă pică
nu mai cerșesc,s-au resemnat,
o sticlă de vodcă la bord au luat
prosopul umed încă suspină
s-a îndrăgostit de o
Potecile vieții uneori sunt închise,
rătăcindu-te pe drumuri, găsești ferestere deschise.
Nimic nu pare să te îndepărteze de soare,
natura a promis că de această dată nu moare.
Prin vene frica
AI