Poezie

Femeia Salvator

1 min lectură·27 februarie 2012

Mediu

Și ea e femeia pe care obișnuiți să o albăstriți,

cu griji, cu nesiguranță, în aventuri să o părăsiți.

E acolo mai mereu când singurătatea vă doboară,

când ajunge totul să se spulbere, să doară.

Zâmbește sarcastic, se fâstâcește,

cu o doză de curaj vă îmbrâncește.

Alături de voi cu stoicism hedonismul vi-l hrănește,

nu așteaptă vreun premiu, nu se sinchisește,

pe aceeași tavă se dăruiește, anxietățile vi le trăiește.

Când plecați, viața i se năruie,

aceeași veche poftă de viață o năpădește.

Nu uită să găsească o nouă sursă de bucurie.

Pe următorul Făt-Frumos îl vindecă, în grabă îl pedepsește,

Îi este teamă de rutină, poate că se și îndrăgostește

dar cuprinsă de teama cuștii, fuge orbește.

Suferă de perpetua singurătate,

îi este teamă și de continuitate.

E încăpățânată, și le are mai pe toate,

mai puțin pace, calm interior,

disponibilitate pentru amor.

Se simte mereu utilizată,

din încheieturi parazitată...

Fiecare poveste îi lasă o pată.

Petele se adună, se învinețește,

Crezând că pentru asta trăiește.

Izolarea morală deseori îi dă târcoale...

00990

Adriana Imbrea. “Femeia Salvator.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-imbrea/poezie/14001932/femeia-salvator

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.