Adrian Tarita

Cad frânturi de stele moarte de pe boltă în februar Ochii mei ard melancolic printre flori albe de ger, Fremătând sub tâmple ninse rezonez cu un pulsar Și gravez cu foc pe gheață chipul tău, un

Licăr ascunde luna în vălul mătăsos Al norilor diformi ce fug în caravană. Încercănat de vin cu dorul de nirvană Pe riduri vii plâng către un vis frumos. Cu croncănit alungă negre

Umblam în patru labe la tine-n budoar Mușcând o jartieră neagră parfumată Iar tu pe recamier, aproape despuiată Priveai în Playgirl mușchi de armăsar. Fusese dezolant extrasul meu de

Îți port sub geacă sărutările într-un plic Și deși o inimă bătrână freamătă labilă, Pe pieptul neîncorsetat de o cămașă șic Percep a buzelor cu ruj violet ștampilă. Din ascunzișul meu venii la

Păreai o umbră pe pavaj Sub cerul cu grăbiții nori Când hăituit de un miraj Schimbam visare cu fiori. Ochii din cearcăne ridate Căprui căzură goi pe dale Și unși cu lacrimi liberate Glisau

Te-am visat tuberculoasă pe alee în sanatoriu; Eu în frac de abia ieșisem de la alienați mintal, Crengile pierdeau flori albe în vârtej aleatoriu Ca pe-o rochie de mireasă sfâșiată

Lucind astral, nocturna oază de paloare Melancolie cerne în poetic duh deșert Care vibrând cu-a chinului splendoare Aruncă vraja nopții într-un ochi inert. Și astfel lăuntrica privire, în profan

Se apropie răsuflarea rece a lui Undrea De serile din urmă de neguros Brumar; Pe o stradă mărginașă umblu cu pas rar Căutând vreo scorpioană cu privire rea. Ca intersectând instinctele

Agonizează noaptea în al zorilor mister Și plânge feeria în boabe mari de rouă; Zâmbesc cu alb copacii către ziua nouă, Dorit de triste utrenii Isus vine stingher. Un deal domol El suie și

Când pleci vei trage storuri peste privirile căprui Îți voi opri himera goală în mintea mea stresată Pe calea închipuirilor deșarte te voi purta haihui Și jur pe neuronii chinuiți să nu te las

Timidă ploaia se scurgea pe geam Când reveria mea vâna prin nouri, Nedeslușite păsări ciripeau pe ram Și alunecau în iarbă vesele ecouri. De undeva venind sub o umbrelă Pași mici se agitau pe

Ochi arși de insomnii salută tandri umbra damelor târzii În piept clipe se zbat dement ca fisele căzute pe ciment E vânt și-n zderențe de hârtii citesc absent că n-ai să vii Norii despoaie luna

Vreau să exist palpabil în prezent Să sorb din cer un Adevăr albastru La orice apel de amintire insistent Să intervină ruga cordului sihastru. Voi lepăda fățărnicia într-un ritual Picând

De ce nu crezi în lumea de albastru Ce cade din amurg în serile de mai Când ochii mei cu străluciri de astru De frumusețea ta se agață ca un scai? Sunt vechi romantic care te visează Dansând

Sunt umbră ce te atinge pe umărul bronzat Urmând străfulgerarea amiezii în ferestre. Spre-un tiv glisând caut a Afroditei zestre Să-mi pierd conturul prin cădere în păcat. Voi luneca cu tentă

Te-am ofertat cu prețul pieței Ca borți în zestre să-ți astup Și m-am caftit cu toti rakeții Ce te doreau la sex în grup. Doar mi-am lăsat și barbișon Să fim un cuplu de ciochiști; Vegheam

Eu n-o s-ating nicicând cărarea lunii către nemurire Doar visu-mi va fugi pe-o rază să-și sărute steaua, Din pulsul ei ardent să sorb în piept fiori de’ntinerire Și n-oi simți pe tâmple reci cum

N-am mai aflat misterul serii Din ochi căprui de visătoare. Atins pe chip de bronzul verii Mă pierd în gânduri pe cărare. Amestecând decoruri înverzite Cu triste freamăte autumnale Sub crengi

Prea insistent lovit de-o aprigă migrenă Cu palma stângă fruntea-mi sprijineam Zicând că tocmai părăseam urâta scenă A timpului prezent si spre trecut glisam. Oprindu-mă în vremuri fără

Rufe întinse se înfoaie pe o sârmă la parter Pe trotuarul ciuruit umbra-și calcă un șomer. De cârlige se agață cu ochi resemnați și reci Studiind cum se usucă cracii de la berneveci. Deși are