Adrian Suciu

Ionela, Ioana, Alberto, va multumesc pentru vizita si vorbele frumoase spuse. Dane, perfect justificata cheia in care faci tu lectura. Si spun, io, purisanul, ca nu ma dau pe zece minji. :)) Adriano, nu plinge, sint doar niste versuri mizgalite pe hirtie!!! Alexandra, Cristina, mersi de trecere si de aprecieri.

Am intrat prea tirziu dar trebuie sa-ti spun ca mi-a placut rau poemul asta. Ma bucur ca esti tot fugita cu circul prin lume. Sa dea Dumnezeu ca poemele tale sa fie tot asa nomade si \"neasezate\". Multumam ca mi-ai bucurat nervul estetic.

Pentru intelepciune, resemnare, luciditate si firesc. Urasc sa apreciez textele editorilor, intotdeauna se interpreteaza dar textul asta mi-a lasat un gust de cenusa pe care nu mi-l imprastie nici cafeaua tare de ceasca, nu pot sa trec pur si simplu pe linga el. Pentru intensitatea cenusii.

\"Siropul\" exista si tocmai asta e motivul pentru care am insistat, la lectura, pe text. De ce nu e deranjant? Cred ca pentru ca e un sirop ratat, un fel de fandare cehoviana in care descifrezi cu usurinta detasarea prin joc, printr-o forma de teatralitate auctoriala. Textul e expresiv tocmai prin \"defectul\" care ti-l scoate in fata: e ca si cum cea mai frumoasa participanta la concursul de miss ar avea un picior de lemn si n-ai cum sa nu o remarci. E un fel de a arata cum un defect se poate transforma oricind, intr-un alt plan, in calitate. Un text si nostalgic si dur. Asadar, e un sirop de esenta tare, care poate concura alcoolurile.

Eu nu cred in eficienta acestor forme de protest dar, facind acest gest, Ion Zubascu da dovada ca e un om viu. Stiu dinainte ca nu se va rezolva nimic, garantez ca \"adevarul\" nu va fi aflat niciodata, ca orice demers generos se poate transforma oricind intr-o sinistra cirdasie (vezi \"revolutionarii\" de profesie). Nu ma solidarizez cu nimeni niciodata decit daca am un interes iar interesul in aceasta chestiune este eminamente ipotetic. O sa-mi educ fiii in asa fel incit sa nu aseze niciodata, sub nici o forma, in calea tancurilor, pentru ca niste \"baieti destepti\" sa faca averi pe cadavrele lor. Dar nu pot sa uit ca niste \"fraieri\" au murit inclusiv ca sa-mi fie mie mai bine. Steaua asta e o forma inutila de recunostinta pentru cei care au murit in Revolutie. Lui Ion Zubascu ii doresc sa ramina viu, alaturi de toti cei care se solidarizeaza cu el, iar celor care contesta legitimitatea unui asemenea gest pe motiv ca e inutil, le spun doar ca cinismul e greu, e de facut multa scoala ca sa devii cinic. Si la scoala asta nu se iau examenele pe ochi frumosi.

Pentru textul asta care a fost dus in vizita cu destul folos pe la Bulgakov si Lautreamont, raminind totusi proaspat, imprevizibil si personal. E aici un dinamism al verbalizarii antrenant, pe care il remarc cu placere pentru ca, in general, textele de genul asta sint statice si acumulative. \"bunica era vrăjitoare. Ceaunul ei era prins cu un lanț lung și negru de ceva ce nu puteam ajunge cu vederea, cred că de o pătrățea de aer.\" Un mic poem in sine. Si multe alte imagini reusite.

Tamara, Laura va multumesc pentru lectura si semn.

Zice-ti-le Dancus si Dana Banu! Defectul si calitatea voastra cea mai mare e ca (mai) aveti suflet! Eu nu vreau sa-mi faceti intrare separata, da\' sa ma primiti si pe mine: mai fac pe linga casa cite ceva, stiu sa gatesc si pun niste muraturi fenomenale. Asta nu e un comentariu off-topic. E despre cum poate deveni literatura un simplu fapt de viata, adica o conversatie intre doi amici precum cei de mai sus. Textul e intru totul literar si ar putea figura oricind ca exemplu didactic despre cum se poate face o chestie pe care doamna profesoara Amalia Cretu ar numi-o \"caracterizare indirecta a personajelor\".

Da, da, da. Expresionista, contorsionata, violenta. Mult singe, multa viata, multa moarte, scrisnet de dinti poetici. Zgura existentiala, nisip si pietris. Imagini puternice, discurs fara concesii. Iar imaginea e de acolo, pina intr-atit incit nu stii daca textul isi trage seva din ea sau invers.

M-a atins povestea asta, spusa asa de curat. Si e o stiinta a portretizarii in versurile astea -daca pot spune asa vorbind despre un ciine- care e speciala( vezi: \"e singurul cîine pe care-l cunosc care nu-și apără mîncarea\"). Ritmul e sacadat si aspru, e un text coerent de la un capat la altul, in amanunte, imagini si stare.

Mi-a placut. E o ingemanare reusita intre expresia concentrata de tip haiku (vezi finalul) si profunzimea vaporoasa a unui Khalil Gibran. Un poem simplu, decent in patetism, fara \"E\"-uri (adica artificii inutile) si vibrant.

Un poem pe care-l gasesc intru totul reusit. Dincolo de caracterul asumat frust al scriiturii, reusita nu e doar estetica. Pe mine m-a impresionat \"feminitatea\" viziunii, coerenta ei si intensitatea. As putea detalia, dar cred ca am fost destul de explicit.

:)) nu, fraza era corecta, negatia era in propozitia de dinainte. asa e cind scrii pe fuga si vrei sa spui prea multe. iertare. :)

erata: vroiam sa scriu, in ultima fraza, \"sa NU dispara\". :) si mai am un dezacord, dar nu insist, am scris pe fuga si \"la prima mina\". :)

1. Sistemul de recompense (stelute) nu are cum sa fie obiectiv; insasi peceptia literaturii este subiectiva, nu e cazul sa insist. Discutiile despre obiectivitate sint inutile. Pe de alta parte, stelutele sint motivante. Nu cred ca ar trebui decit stabilite citeva reguli in plus fata de cele actuale pentru ca sistemul sa devina (putin) mai functional. Le propun asa cum le vad: a. Un membru nu are dreptul de a acorda mai mult de o steluta unui alt membru in curs de... o luna, sase luni, un an de zile. Asta ar insemna, insa, adaugarea unei facilitati suplimentare la nivelurile peste 120, care sa-ti indice membrii carora nu le mai poti acorda stelute in intervalul respectiv, altfel argumentul \"am uitat\" poate fi cu usurinta invocat in sprijinul incalcarii regulii. b. Interdictia, pentru orice autor, de a avea simultan mai multe texte recomandate simultan in pagina principala. Aceasta interdictie ar aduce o serie de avantaje asupra carora nu insist.
2. Agonia, pe care o iubesc, sa-si defineasca mai pregnant conceptul. Propunerile de a deveni un site \"elitist\" le resping din start. Pentru scriitorii de elita exista suficiente debusee, de la reviste la edituri la mediul virtual. Cred ca ar trebui sa fim mai generosi, sa investim mai multa energie in descoperirea si promovarea unor debutanti talentati. E doar o propunere, n-am spatiu pentru toate cite le gindesc, dar mi se pare evident ca avem nevoie de un concept mai bine definit al intreprinderii. (Cind spun \"noi\", ma includ, in calitate de membru al comunitatii).
3. Problema clonelor s-ar putea rezolva foarte simplu prin restringerea facilitatilor acordate membrilor care nu au o identitate facuta publica si verificata. Majoritatea clonelor au un singur scop: generarea de comentarii si dispute pe texte. In spatele clonelor se ascund, invaribil, membri ai site-ului care au senzatia ca, prin activitatea \"acoperita\" sint machiavelici si-si debusoleaza \"concurenta\". Din punctul meu de vedere, comentariile la texte a tuturor membrilor fara identitate certa ar trebui sa intre la moderare. Atractia pentru clone s-ar diminua instantaneu.
3. Continuarea si diversificarea proiectelor \"pe hirtie\" adiacente agoniei. Aceste proiecte sint motivante, mai ales pentru debutanti si aduc nu numai un plus de vizibilitate ci si de prestanta intreprinderii.
4. Modul in care functioneaza sistemul editorilor, la acest moment, mie imi pare corect, cu o singura observatie. Chiar daca optiunile lor sint fatalmente subiective, ar trebui instituita oligatia ca fiecare recomandare sa beneficieze de o justificare. Sigur, un editor poate fi \"injurat\" pentru recomandare si justificare dar un editor trebuie sa-si asume acest risc in momentul in care-si asuma statutul de editor si subiectivitatea propriilor optiuni. Ideea anonimitatii editorilor, cu toate consecintele decurgind de aici, mie imi pare a nu se inscrie in spiritul agonia si ar genera o serie intreaga de probleme usor de imaginat.
5. Mai multa generozitate, mai putine bisericute, mai putine intrigi fara miza, si respectarea cu strictete a regulilor site-ului de catre TOTI membrii, indiferent de vechime si nivel de acces.
PS. Eu unul sint bucuros sa fie un membru al acestei comunitati, cu bunele si relele ei si nu-mi doresc un singur lucru: sa dispara intr-un viitor previzibil.
Cu toata buna credinta,
Adrian Suciu

Tamara, Petrut, va multumesc pentru lectura si rezonanta.

Nu-mi place imaginea, imi pare ca nu se \"imbuca\". E o imagine vag lirica, linistitoare. Aduce o sugestie de pace, odihna si mintuire cita vreme versurile o refuza. Serenitatea ti se refuza. Respira mai departe!

Nu e rau deloc, dar spui cu prea mare usurinta ce ai de spus. Rostul vorbelor e sa si ascunda. Deci: daca vrei un poem de factura gnomica, trebuie sa \"stringi\" mai tare discursul. Daca vrei altceva, e prea \"strins\". Sint convins ca intelegi. Mi-a placut.

Un poem frumos curgator. Ce ma impresioneaza e ca, raminind in aceeasi paradigma, te-ai distantat suficient de Brumaru ca sa fii individual. Si felicitari pentru prozodia impecabila.

Pentru Pegasul rosu cu care am umblat toata copilaria si pentru ca m-ai ajutat sa ma vad asa cum nu m-am vazut niciodata atunci si de-atunci. Cred ca Pegasul asta al tau e o veritabila \"madeleine\" pentru o intreaga generatie. E frumos si puternic si nostalgic poemul.