Adrian Roditis

N-o să mai calc pe zebre vreodată, Am strâns atât alb-negru în picioare... Mă-ndrept spre gri, N-am mai visat de când a murit la televizor Ceaușescu, În locul lui a apărut Dinescu, Deci el l-a

Vreau să mă cațăr cu gândul în părul tău, Și să numărăm portocale, Până când acolo undeva spre infinit, Cifrele să ți se topească pe buze. Vreau să îngheț cu tine, În fața Teatrului Național,

Să fii sincer e ca și cum Ai rupe din tine, picături de București, prima ninsoare, Steluțele din părul ei, Walt Whitman, renașterea ta, un drum lung către Iași, dispariția frustrării în urma

Un crin de plumb, Sezon de vânătoare deschis, Carabine descărcate în plin, Destul… O lumânare metalică, Cu zăvoarele trase, Luminii din ea, Destul… Doi pescăruși fără

Am fost ales arbitrar,de soarta sufletului meu,ingemanandu-ne,contrastand,precum doua rime potrivnice,sprintare,artagoase carora le sta atat de bine impreuna. Ma proiectez pe bolta,printr-o foaie de

Salt in gol Un morcov isi pierde culoarea In farfuria goala Loop… Icoana in lacrima pe sticla O biserica arde Loopback Doi copii ascut cutite De curiozitate Flashback… Asist la propria

Nu infinitului Cu plus sau cu minus Infinitului ii spun nu… Oricum infinitul e doar Un opt ingenuncheat Decapitat Schiop de sensuri Hahaha infinitului Cu sau fara minus Razandu-I in

Te vreau anotimp Sa te schimbi usor Din timp in timp… Scutura-ti fulgii de nea Pe al meu crestet Fii doar a mea… Te vreau anotimp Sa te scurgi lin in mine Sa-ncerc sa te

Aseara cand ma ascundeam printre castani mi s-a parut ca aud vesnicia.Si era putred de frumoasa aseara cand ma ascundeam printre castani.Doar eu eram o iluzie iar ea era vesnicia caci altfel n-as fi

Ti-ai amintit de mine Cand m-ai calacat in picioare Sub forma fulgilor decazuti… Ti-ai amintit de mine Privindu-ma intaia oara Ca pe-un vecin ce s-a mutat demult… Ti-ai amintit de mine Ca

Pe campul gol apar fetzele,una cate una,mai fericite,mai triste,mai goale,mai pline,mai slabe,mai line… Si danseaza fetzele,danseaza…Da,caci azi,azi e ziua cea mare,e ziua lor…Si se injura

Un marinar isi vomita idealurile Peste bord Iar luna izbucneste-n lacrimi Deasupra norilor in furtuna… Valuri revoltate de idealuri Saruta o epava Pe care locuiesc de acum Numai marinari

De ce? De ce ma musti tu viata De pe pamant? Pentru ca apoi sa ma scuipi Inapoi Intr-un regret de salcii… De ce nu sunt decat un reflex al lacrimilor care intr-un tarziu vor intalni

E cimitirul ca o sarbatoare Cand suflete cad cu amurguri E noapte cruda fara felinare Iar mie-mi cresc pe crestet muguri… Doar rasaritul mai trezeste Cand ceilalti dorm neputinciosi Vreo

Atat de adanca mi-ai aparut Incat mi-as fi retezat aripile Ce purtau pe ele candoarea nisipului Cules din zborul prelung. M-ar fi ranit si dimineata oarba In care un Iuda reconsiderat A soptit

Simt cum ma gatuie vantul La malul unui cimitir Sa fie oare numai gandul Ca-mpart aceeasi noapte c-un martir? Se-mparte moarte de export Prin pietele murdare Iar lenes ca un avort Ucid de

Ce daca voi muri In timpul unui ultim dans Cu tine Ce daca te vei pierde In inocenta ta copila Cu mine Ce daca nu-ti vei mai aminti Privind aceeasi mare-albastra De mine… Ce daca-mi spui