Adrian Roditis

Simt cum ma gatuie vantul La malul unui cimitir Sa fie oare numai gandul Ca-mpart aceeasi noapte c-un martir? Se-mparte moarte de export Prin pietele murdare Iar lenes ca un avort Ucid de

De ce? De ce ma musti tu viata De pe pamant? Pentru ca apoi sa ma scuipi Inapoi Intr-un regret de salcii… De ce nu sunt decat un reflex al lacrimilor care intr-un tarziu vor intalni

Am adormit liniștit în brațele mele, Incăpându-mă pentru înca o noapte... Coborând, Ridicându-mă, Gustând din mine: amar. Forme sinistre îmi invadau granița, ofense trupului meu, alunecând în

Nu poți să crezi la infint Ca viața e nisip S-o treci prin palme rătăcit În fel și chip. Nu poți să mergi la infinit Pe strada altcuiva, Te simți chemat, te simți rănit De tocmai ploaia

Viața se cerne, film mut despic pescărușii furăndu-le azuriul. Ingerii se bat cu perne, cu pene, plangănd peste noi peste toate ca un astm. Astigmatism, temeri precoce Și norii

Ce coincidență,iubito... S-apunem în același timp, De mână amândoi, Și ca-ntr-un jalnic anotimp, Să plouă mai apoi... Ce coincidență,iubito... Să-ți crească flori pe buze, Iar mie tu

M-a mușcat o lacrimă, De obraz... Și atunci am fost om... Noaptea era a tristeților Tridimensionale, Într-o discuție de bun-simț, Cu tine insuți. Până și ploaia îmi ura lacrima, În seara în

Trăirile unui arțar, Printre păreri de semi-zei, Astăzi nu sunt, Poate nu par Același somn decolorat, Impar. Și parcă-i vânt! Miroase greu, Miroase a pământ Și știu că sunt, Dar simt că

Oamenii tăcuti înmuguresc... Iar apoi vine ploaia, anotimpul secundei stingându-le lumesc văpaia. Dar asta-i voia sorții! Dar care-i cea mai muta dintre stari? Poate nimicul, printre nori

Mi-e putred sufletul de gânduri, de infinite incăperi de multe spații goale. Povești cu stele căzătoare îmi umplu scrumiera... Și râd cu râs metalic, privindu-mă-n oglinzi convexe, știind că

Am scris pământului numele tău, Căci și lui îi era dor De mângâierea unui adevar, ce nu s-a sfiit totuși să moară... Trei lacrimi de copil păzeau nisipul De mine Tot ce-am atins rămane

Nu infinitului Cu plus sau cu minus Infinitului ii spun nu… Oricum infinitul e doar Un opt ingenuncheat Decapitat Schiop de sensuri Hahaha infinitului Cu sau fara minus Razandu-I in

Aș vrea să zbor șoptit Să nu m-auda secundele, Căci sensuri gasesc în tot și în toate... Aș vrea să măsor cerul în palme, între două singuratati pentru ca norii să nu mai fie grei, Ca niște

Mi-a amorțit zâmbetul pe buze, De un patent, Un dinte, doi dinți trei... Iar muzele ma lasa repetent, De mine, în mine Afara,plouă neatent, În mine cânta zmei, Tramvaiul cară un poet... În

Să fii sincer e ca și cum Ai rupe din tine, picături de București, prima ninsoare, Steluțele din părul ei, Walt Whitman, renașterea ta, un drum lung către Iași, dispariția frustrării în urma

Vreau să mă cațăr cu gândul în părul tău, Și să numărăm portocale, Până când acolo undeva spre infinit, Cifrele să ți se topească pe buze. Vreau să îngheț cu tine, În fața Teatrului Național,

N-o să mai calc pe zebre vreodată, Am strâns atât alb-negru în picioare... Mă-ndrept spre gri, N-am mai visat de când a murit la televizor Ceaușescu, În locul lui a apărut Dinescu, Deci el l-a