Mi-e putred sufletul de ganduri,
De infinite incaperi,
Prea multe spatii goale...
Povesti cu stele cazatoare
Se astern in scrumiera...
Si rad isteric, privindu-ma-n oglinzi convexe
Stiind ca nu
Ce fericit am adormit
Peste orasul greu
Un nor perfect,
Un nor dezamagit,
ploua mereu...
Ce fericit am adormit
Cu sufletul pereche
intre culori m-as fi trezit
La Vama-Veche.
Ce fericit
Simt cum ma gatuie vantul
La malul unui cimitir
Sa fie oare numai gandul
Ca-mpart aceeasi noapte c-un martir?
Se-mparte moarte de export
Prin pietele murdare
Iar lenes ca un avort
Ucid de
De ce?
De ce ma musti tu viata
De pe pamant?
Pentru ca apoi sa ma scuipi
Inapoi
Intr-un regret de salcii…
De ce nu sunt decat
un reflex
al lacrimilor care intr-un tarziu
vor intalni
Am adormit liniștit în brațele mele,
Incăpându-mă pentru înca o noapte...
Coborând,
Ridicându-mă,
Gustând din mine: amar.
Forme sinistre îmi invadau granița,
ofense trupului meu,
alunecând în
Nu poți să crezi la infint
Ca viața e nisip
S-o treci prin palme rătăcit
În fel și chip.
Nu poți să mergi la infinit
Pe strada altcuiva,
Te simți chemat, te simți rănit
De tocmai ploaia
Viața se cerne,
film mut
despic pescărușii
furăndu-le azuriul.
Ingerii se bat
cu perne,
cu pene,
plangănd peste noi
peste toate
ca un astm.
Astigmatism,
temeri precoce
Și norii
Ce coincidență,iubito...
S-apunem în același timp,
De mână amândoi,
Și ca-ntr-un jalnic anotimp,
Să plouă mai apoi...
Ce coincidență,iubito...
Să-ți crească flori pe buze,
Iar mie tu
M-a mușcat o lacrimă,
De obraz...
Și atunci am fost om...
Noaptea era a tristeților
Tridimensionale,
Într-o discuție de bun-simț,
Cu tine insuți.
Până și ploaia îmi ura lacrima,
În seara în
Spusesem ieri că nu e numai vântul,
Că e privirea ta ce se îmbată printre nori.
Șoptit,e mult prea greu pământul,
Să ceri să zbori...
Spusesem ieri că nu-mi ajungi nicicum,
Că-n ochii tăi nu
Trăirile unui arțar,
Printre păreri de semi-zei,
Astăzi nu sunt,
Poate nu par
Același somn decolorat,
Impar.
Și parcă-i vânt!
Miroase greu,
Miroase a pământ
Și știu că sunt,
Dar simt că
Oamenii tăcuti înmuguresc...
Iar apoi vine ploaia,
anotimpul secundei
stingându-le lumesc
văpaia.
Dar asta-i voia sorții!
Dar care-i cea mai muta
dintre stari?
Poate nimicul,
printre nori
Mi-e putred sufletul
de gânduri,
de infinite incăperi
de multe spații goale.
Povești cu stele căzătoare
îmi umplu scrumiera...
Și râd cu râs metalic,
privindu-mă-n oglinzi convexe,
știind că
Am scris pământului numele tău,
Căci și lui îi era dor
De mângâierea unui adevar,
ce nu s-a sfiit totuși să moară...
Trei lacrimi de copil păzeau nisipul
De mine
Tot ce-am atins rămane
Nu infinitului
Cu plus sau cu minus
Infinitului ii spun nu…
Oricum infinitul e doar
Un opt ingenuncheat
Decapitat
Schiop de sensuri
Hahaha infinitului
Cu sau fara minus
Razandu-I in
Aș vrea să zbor șoptit
Să nu m-auda secundele,
Căci sensuri gasesc
în tot și în toate...
Aș vrea să măsor cerul
în palme,
între două singuratati
pentru ca norii
să nu mai fie grei,
Ca niște
Mi-a amorțit zâmbetul pe buze,
De un patent,
Un dinte, doi dinți trei...
Iar muzele ma lasa repetent,
De mine, în mine
Afara,plouă neatent,
În mine cânta zmei,
Tramvaiul cară un poet...
În
Să fii sincer e ca și cum
Ai rupe din tine, picături
de București, prima ninsoare,
Steluțele din părul ei,
Walt Whitman, renașterea ta,
un drum lung către Iași,
dispariția frustrării în urma
Vreau să mă cațăr cu gândul în părul tău,
Și să numărăm portocale,
Până când acolo undeva spre infinit,
Cifrele să ți se topească pe buze.
Vreau să îngheț cu tine,
În fața Teatrului Național,
N-o să mai calc pe zebre vreodată,
Am strâns atât alb-negru în picioare...
Mă-ndrept spre gri,
N-am mai visat de când a murit la televizor Ceaușescu,
În locul lui a apărut Dinescu,
Deci el l-a
Norii in pârg aduc uitarea,
Al meu amurg ineaca marea...
Trei păpădii mă înconjoară.
Fara sa stim, luna-i amară.
Gondole goale,
Amorțesc.
Veneții pale
Vestejesc!
Lacrima ta,
Stinge
Iubeste-ma din timp in timp,
Cum n-ai sa poti vreodata,
Iubeste-ma un anotimp,
Sau toate deodata...
Chiar astazi douazeci de veri,
Ti s-au supus vrajite,
Ca-ntr-un tablou cu adieri
Si roluri
Ce coincidenta,iubito
sa apunem in acelasi timp
de mana amandoi
si ca-ntr-un jalnic anotimp
sa ploua mai apoi!
Ce coincidenta,iubito
sa-ti creasca flori pe buze
iar mie tu sa-mi
Aleg...si nu mai stau pe ganduri...cazut de dorul razboaielor...la umbra nefirii,pana cand ajung opusul ei,obosit si pierdut...ca largul marii.Si ma ridic herculean dintre coroane de flori....si