Poezie
Futilitate
2 min lectură·
Mediu
E inutil sa fugi de singurul gand
care te urmareste
in rochia de stofa pe care o poarta...
-Suntem singurii oameni care se iubesc in orasul asta!
-Si noaptea?
-Si noaptea...
Ridic din umeri nepasator,albastru
ca poza unui amator,
portret in ulei de masline
fructe verzi,lucioase
apa de casa...
-Conrastez!
-Douazeci si opt,douazeci si noua,treizeci...
Cesul crede ca e doua si lumea zace intr-un bloc de desen neinceput
Cuvantul are ceva magic...
Oameni uzati dormiteaza pe banci.
Surad putin la gandul ca
raspunsurile precise sunt si dureroase
Si atunci ies in camp
Sa gasesc ceva de pictat.
Acum pot crede ca sunt undeva...
Foarte departe de Bucuresti...
Ma simt ca o librarie
invadata de sportivi...
-Sunt ridicol,nu?
Dincolo de oboseala e intotdeauna
acea nedefinita expresie a copilariei...
Nu pot sfarsi frazele
le rasfoiesc nervos
razand...fara graba
si oamenii cred ca afara e Aprilie
-Cincisprezece,saisprezece...
Timpul arde inutil de el insusi
superstitios,malefic
-Cat timp?
un om se rasuceste in sine
de strigatul pe care nu poate sa-l opreasca
si jocul reincepe,nesigur,primejdios...
Taceau amandoi...si el si el...
-Nu sunt deloc curios imi spun eu incurcat.
Pe strazi siluete pudice,familiare
temandu-se de chemarea zilei.
-A trecut si primavara...
-Poate de-abia incepe...
-Te asigur ca a fost conferinta unui imbecil imi spun in sine si tac in continuare...
002113
0