adrian rentea

Singurătatea absolută e atunci când din faldurile de catran ale nopților albe nu reușești să plămădești o nălucire cu trup de fum cu care să aștepți venirea zorilor atunci când somnul refuză să

Mărgele din cositor topit prelingându-se de pe scheletele cenușii ale pomilor cenușiu cerul pare învelit într-o folie murdară dintr-acelea folosite să ascundă imobilele părăsite în dărâmare o

În loc de fluturi în stomac am haosul în mine încet încet s-a insinuat în întreaga-mi ființă sunt propriul meu ostatic râuri întunecate învolburate îmi curg prin vene cu vuiet de talazuri

Dar ne zgâim la ele noapte de noapte le admirăm în neclintirea lor rece le pândim căderea încercând să imortalizăm dâră de lumină ce irizează noaptea pe când noi când cade unul dintre ai

Nu am să-ți spun te iubesc mărturiseam într-un poem anterior dar azi noapte probabil luna trecând prin zonă m-a surprins oftând privind la ultimele poze pe care le-ai încărcat luna trebuie

În seara asta în fereastră se reflectă două luni una albă în loc de stea în vârful unui brad aură făurită din marmură cealaltă de o paloare bolnavă aplecată deasupra unei coli albe cum un

Oprește-te din vorbit și poate lucrurile au să-ți vorbească am citit asta azi așa că am lăsat cartea din mână am mers am oprit radioul ale cărui melodii repetate întreaga zi nu mi-au spus

Eu când râd și apa râde n-am spus-o eu a spus-o un hâtru anonim și atunci mie Doamne de ce mi-ai dat setea asta pe care n-o pot ostoi chiar de ar râde toți și toate cu mine?

Tu când te culci închide ochii privește-ți pleoapele mi-a spus un prieten dar el nu știe că întunericul tremurat dindărătul pleoapelor palpită în ritmul pulsațiilor inimii care pare și ea

Canicula a dilatat setea e una dintre acele zile în care ai pierdut șirul paharelor dar nu și al renunțărilor înfrângerilor toxice precum toxinele însă nu la fel de ușor de eliminat căci

Ploaia care nu va mai veni de va fi să se întâmple într-o primăvară după ce ultimele tușe de alb au ars mocnit ne va lăsa să gustăm în dumicate grunjoase cenușa iernii împrăștiată în cele patru

Și uite așa brusc s-a făcut primăvară în balcon după ce la un colț de stradă am întâlnit o copilă cu părul bălai ieșită să râdă la soare de fapt mergea la un examen la facultate în încercarea

Născut cu două mâini stângi n-am știut să bat niște amărâte de cuie de care să-mi agăț viitoarele portrete ca într-o panoplie desprinsă dintr-un film hollywoodian în care m-aș fi vrut a

A nins cu sfială nehotărât întreaga noapte cu fulgi legănați precum cei de pe urmă boemi întârziați de parcă un pictor aflat în simbria cerului ar fi încercat să retușeze un tablou stricat dar

Născut cu două mâini stângi pe cea bună folosind-o la scris pot spune că scrisul mi-a venit ca o mănușă pe când în absența iernii din care păstrez ștearsă de ploi amintirea arsurii din

M-ai întrebat cândva ce mă face să mă dau jos din pat dimineața un bun creștin ți-ar spune că ploaia asta care se repetă cu un tic-tac monoton metalic ce ține loc de ceas nu e altceva decât

Și dacă sfârșitul a început odată cu primii îngeri căzuți din rai le-au urmat alți îngeri salvatori eroi căzuți la datorie la căpătâiul părinților bunicilor căzuți la pat în secții ATI pe

Există un timp pentru toate și toate au timpul lor pădurea are primăvara al tinereții retrăite fie și pentru o clipă elixir marea e amorezată de vară cu soarele ce o îmbracă în diamante

I. Ceas vesperal pe prispă în depărtare orizontul sabie încinsă-n forjă în vale satul lumânărar cu candele la ferestre II. Noapte văduvă de rază în bezna sepulcrală licurici pe marginea

Odată am încercat să zbor dovadă am mai multe cicatrici uscate flori de nu-mă-uita între pagini în caietul aducerilor-aminte odată am încercat să mor dovadă am foile albe când obosit să mă

I. După litania ploii în grădină câtă frunză și iarbă greieri dau concert nocturn una dintre prodigalitățile naturii întru prihana sufletelor neprihănite la priveghiul încă unei veri II. Vânt

Am fost cândva soldați și tineri cu săbii din brazii căzuți la Bobotează cu puști aduse din țări îndepărtate ori încropite de mâinile lui tata în atelierul lui în care proiecta antene ce spionau

În ziua de azi e periculos să strănuți în public îndeosebi la o terasă când ai vrea să imortalizezi într-un poem mărgelele coborând în șiraguri de pe gât pe trupul sticlei se va găsi cineva să-ți