Poezie
Scoicile nu vor să-mi vorbească
2 min lectură·
Mediu
Oprește-te din vorbit
și poate lucrurile au să-ți vorbească
am citit asta azi
așa că am lăsat cartea din mână
am mers am oprit radioul
ale cărui melodii repetate întreaga zi
nu mi-au spus nimic
și am ascultat
în timp ce am luat camerele la pas
m-am oprit și am șters de praf scoicile
sperând să-mi vorbească ele
despre marea aflată la șase sute de kilometri
și trei sute șaizeci de zile depărtare
le-am mângâiat așa cum mângâi firmiturile de nisip
încastrate în carnea unui sân ud
dar scoicile au tăcut
totul în jur se încăpățâna să rămână mut
doar lipăitul papucilor de casă
imita ticăitul unui ceas
straniu cavou disfuncțional
căci în locul fiorilor pe șira spinării
curg broboane de sudoare
indicele căldură-umezeală depășind pragul critic
asta din cauza ferestrelor larg deschise
am sperat că voi vâna o adiere de vânt
și odată cu ea să captez un semn de viață
dar pomii au încremenit precum niște statui părăsite
guralivele locatare și-au luat toate zborul
cum s-ar zice
vestind furtuna înaintea celor de la RO-Alert
pentru băncile mute există o altă explicație
e ora mesei
duminica în familie
cu storurile trase
facebook și instagram sunt noile ferestre
prin care poți vedea
de unde venea ieri mirosul de vinete coapte
azi de șnițele
cândva și ferestrele îmi vorbeau
din Como din Torno
din Lecco
povești cu arome de busuioc ori cardamom
învăluind stradelele
și în fiecare poveste era EA
A
stabilită aici în viața de după mine
o bănuiam în spatele vreunui oblon
care să se deschidă brusc
într-o apropiere de pași
azi în bucătărie
mânat de o nevoie pur fiziologică
nici busuiocul nici cardamomul nu mai îmi spun nimic
ce-ar fi îmi zic
să arunc o privire peste pozele rămase
de la EA
dar îmi înăbuș numaidecât impulsul
ele cu siguranță mi-ar vorbi
și nu ar fi cotlon în casă
în care să mă ascund de vocile lor.
011.461
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- adrian rentea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 319
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 59
- Actualizat
Cum sa citezi
adrian rentea. “Scoicile nu vor să-mi vorbească.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-rentea/poezie/14157380/scoicile-nu-vor-sa-mi-vorbeascaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
„În fiecare poveste” de iubire se află o „EA” în jurul căreia orbitează un EL, iar în lipsa ei „totul în jur se încăpățânește să rămână mut”, gol, superfluu și siderat.
0
