adrian pop

chiar nu-i vina, sau responsabilitatea, mea, că tu îi plasezi automat, în aceeași categorie, pe toți cei care apelează cuvîntul "futut", de exemplu. asta (modul schematic prin care te raportezi la un autor) validează și faptul că exact despre percepție este vorba. este un nivel la care eu nu mă las antrenant în polemici. (de percepția asta unidirecțională, șablonardă și superficială zic, nu îți trebuie tone de lectură ca să înțelegi că poezia asta nu-i doomiistă și nici fracturismul nu a prea trecut pe aici; nu-i nevoie de inteligență peste medie să faci distincția între eventuale influențe și "sute, mii, care au scris ca tine").

cît despre ianuș - ce numești tu inteligență eu numesc neasumare, pasă mistică, nesiguranță și nevoie de schimbare.

în ce privește sfaturile ori garanțiile, cel mai bine este să te abții.
este chiar penibil să spui cuiva "îți garantez că dacă nu ar fi existat delete nu ai fi scris poezia asta". fără supărare. singurul om care știe cum și de ce a scris poezia asta sînt eu și eu deja m-am pronunțat.
cît despre memoria ălorlalți, ți-am răspuns în comul anterior - nu-mi pasă.

întîmplător am dat peste comentariul tău, îmi cer deci scuze pentru întîrzierea răspunsului.

evident, cînd am scris textul ăsta, mai exact cînd am decis să-l postez, mi-am asumat și riscul unor percepții ca cele exprimate de tine.
motiv pentru care pot să spun că le accept legitimitatea.
evident, ca toți marii egoiști, și poeții fac parte din aceasta categorie, nu prea mă interesează pe cine dezamăgesc.
cum ar fi să scriem pentru a nu dezamăgi sau pentru a da un exemplu?

și nu, nu am de cînd să reneg poezia asta. și nu-i vina mea că lumea este așa cum am încercat eu să o prezint aici. cine nu suportă ideea, poate să întoarcă privirea.

mersi pentru lectură și opinie.

în comentariul meu inițial este vorba de un act ratat, apud freud.
chiar nu văd de ce s-ar simți cineva jignit pentru că am tastat greșit un cuvînt.
este aberant să nu faci distincția între greșeală și premeditare.
că, vaz eu, tot aia-i, tot jignire masivă pentru întreaga comunitate de epigramiști, în numele cărora vorbești.
cred că mă apuc de citit ferpare, îs mai amuzante decît epigramiștii ăștia de se ofensează la grămadă.


cît privește "problema" vali slavu, un singur lucru am să vă spun, habar nu am cine-i, să nu vă ofensați, tot așa, la grămadă, iar din nou, că-s fi-su sau tac-su, dar este absolut penibil să fie "evaluată" aici, DUPÃ ce a "demisionat". trebuia să se facă asta la timpul potrivit, dacă erau obiecții sau sugestii. acum este este atît tardiv cît și interpretabil.
și exact un subiect ca ăsta este promovat.
probabil asta-i recompensa muncii unui editor.
care, așa cum spui și tu, a fost bine inteționat și, înțeleg eu, a muncit pro bono.

asta se vede de la mine, că vă place că nu vă place.

adrian.exit(0);
adică m-am cărat de pe subiectu ăsta, definitiv și irevocabil.

*cînd spun altceva

1. nu ești primul care încearcă să mă jignească cînd nu spun altceva decît ce vrea să audă. probabil, unii au impresia că reușesc.
situație care, pe noi poeții adevărați, ne amuză.
și ținînd cont de obiectul intervenției mele, altul decît epigrama, integrama, pentagrama, ești offtopic chiar și în imitația asta aproximativă de subiect, comentariu, interpelare, răbufnire. este ca și cum ți-aș imputa că habar nu ai care e sînt cele trei metode principale suprascrise într-o clasă derivată din abstract table model.

2. chiar apreciez modul în care epigramiștii sînt preocupați de soarta epigramei pe site. m-aș bucura să se întîmple asta și în ce privește poezia sau proza, iar interesul pe care îl manifestă editorii pentru epigramă să fie directionat și spre alte domenii. din pacate asta nu mă împiedică să îmi exprim opinia atunci cînd văd că dubla măsură tinde să devine principiu.
99 % dintre cei care ar fi postat așa ceva, ar fi ajuns, pe bună dreptate, regulamentul prevede că astfel de chestiuni se rezolvă printr-un email la editori sau admin, în pagină de autor. eventual ar fi fost trași de urechi, admonestați, sau chiar penalizați dacă ar fi insistat. este plin site-ul de exemple. textul tău stă falnic, cocoțat pe prima pagină, la reco.
nu-i deloc ok.

3. și ăsta-i motivul principal pentru care am intervenit.
bine, dincolo de dezacordul jenant care-l patrona atunci cînd a fost postat și care ar fi trebuit să-l trimită la atelier.
nu ți se pare ciudat să fie recomandat un astfel de text și care incriminează modul viciat în care sînt recomandate sau înstelate, epigramele pe site, cu alte cuvinte penalizează o eventuală atitudine părtinitoare a editorilor?
dacă nu, nu ai simțul umorului, deci nu îți mai poți spune epigramist de acum înainte, 4ever, pentru că textu ăsta nu-i epigramă, nu-i schiță, nu-i proză, nu-i comentariu, nu-i decît, așa cum am spus, o observație care trebuia tratată ca atare.
unii ar numi asta ipocrizie.

acum era musai necesar să fie recomandat un comentariu, o observație de natură tehnică?
după regulile site-ul ăsta ar fi fost un text de pagină personală sau un comm de offtopic.

în ce privește problema ridicată, aș prefera să văd la reco una dintre integramele incrimitate, în locul unui comentariu.

și pînă la urmă și chestia asta cu recomandarea a ce ne place nouă, este a naibii de amuzantă. parcă nu promovăm toți în funcție de criterii subiective. în funcție de un etalon personal.
dovadă-i chiar această recomandare.

o forțare a limbajului să spui "au izbugnit în picioare". nu merge deloc să folosești sintagme în alt scop decît acela pentru care au fost "inventate". efectul este stupid și amuzant în același timp.

evident, cuvîntul este "izbucni", nu "izbugni" și nici aici nu-s permise abateri. poți să scrii cît și cum vrei, în felul ăsta, nu dovedești altceva decît că nu-ți pasă de limbă. sau că nu o stăpînești îndeajuns pentru a te exprima corect.

pepicioarele.

dacă vîntul trîntește ferestrele din camere, rezultă exact asta, că ferestrele sînt în camera, nu la locul lor, frumos montate în ziduri. ai vrut, probabil, să spui "de la camerele".
"mai mai să le spargă, să stea cioburile în aer" - versul ăsta-i cam tîmpițel. eu ar trebui să-mi imaginez două acțiuni posibile și imposibile, în același timp. în caz că vîntul sparge geamurile, este posibil să stea și cioburile în aer. sau cioburile stau, împlicit, în aer după ce sînt sparte?
în plus, nici fluturii nu prea stau în aer, deci și comparația este inadecvată. cîți fluturași ai văzut tu să stea nemișcați în aer? pentru că exact asta ai spus.

inima oaselor este o metaforă foarte banală, dar la modă, pare-se. nimic suprarealist aici, dacă e să mă întrebi pe mine. toate au o inimă, mai nou. și toți poeții sînt foarte fericiți să o găsească peste tot.

personajele poeziei, sînt, în prima strofă, într-o sală de spectacol, apoi, în a doua strofă, într-o cameră, unde "doarme". hai mă. fără nici un conector. decît ăla că "ei este".
la fel și vîntul. apare din senin în text, dar nu asta-i problema. problema-i că pare că-i acolo doar pentru că trebuie să scrii ceva și despre el.

"le dădeau lacrimi de aur". cui dom'le? că nici asta nu se înțelege din text. le dădeau pianistulu? le dădeau vîntului? le dădeau pianului, poate?

ce-i aia "se întețea în"? această acțiune presupune un agent extern, adiacent? nu se întîmplă oare pur și simplu? poate ar trebui să știi că verbul ăsta definește o amplificare a fenomenului. și aceasta nu se petrece în ceva anume.
poți să alegi drept variantă ajutătoare "îmi amplific viteza în primul stîlp". vezi și tu ce iese.

în rezumat, nu contează prea mult că textul ăsta-i un experiment ratat. problema-i că pare scris de cineva care nu are proprietatea cuvintelor, nu stăpînește limba română, nu reușește să exprime coerent o idee poetică. are, în schimb, o undă de lirism forțat, pus cu forța acolo unde trebuie, astfel încît să ia fața cititorului.
dar cred că suplinești, foarte bine, lipsa de inspirație și pasa proastă în care ești de ceva vreme, cu aroganța de proastă factură, specifică, în general, indivizilor neinstruiți, semi-analfabeți, nu poeților aspiranți.
să-l trimiți, fie și pe ancuța, să citească după ce poți să exprimi o aberație ca "izbugnesc în picioare", scuză-mă, asta-i culmea tupeului. mai ales că ancuța ți-a spus cîteva chestii destul de pertinente. că îți place că nu îți place, ai cîte un "izbugnit" în cam fiecare dintre ultimele poezii.
îmi plăcea cum scrii.
hai că "izbugnesc" și eu spre o carte.
îți tre' cam trei licențe și minim un doctorat în literatură comparată, să-l percepi, tridimensional, pe adîncul poet ștefan ciobanu.

stabilește care-i linia asta?
ești de acord că nici nu are rost să ne aventurăm în discuția asta, că nu ajungem nicăieri, niciodată.

pare mie sau una-i copacul uscat și cu totul altceva aracul?

pentru mine aracul este un instrument care nu a avut niciodată viață.
copacul din care a fost făcut, da.
la distincția asta mă refeream.

ideea asta cu aracul care lăstărește este foarte faină.
ar merita o poezie.
și ideea rădăcinii care vorbește îmi place.

faină, dacă faci legătura cu felicitările ciutacului adresate alinei dumitru.
nu ar merge un "că" după "știm"?

fapt lucrurile sînt mult mai simple. religia nu deține monopolul asupra moralei, dar orice valoare morala își are rădăcinile în religie sau a fost impusă de religie. poți să-mi spui măcar o singură valoare morală, autentică, care nu a fost promovată de religie? probabil că sînt, cîteva, izolate, irelevante sub aspectul discuției, mie nu îmi vine nici una în minte. ne place sau nu, nu există bine sau rău în afara moralei religioase. nu ai cum să fii bun sau rău, din senin, fără un etalon, fără un precedent. pînă și nietzsche se raporta corespunzător la etalonul ăsta, dacă îl citești cu atenție, pînă și supraomul său se ancora într-o morală creștină subtilă și, de ce nu, la fel de pertinentă ca aia pe care-o știm și acceptăm noi.
și cred că explicația-i foarte simplu. omul nu poate valida nimic cu ce la sine putere.
nu fura. de ce? că nu-i bine. de ce nu-i bine? că așa zic eu, adi pop.
nu merge.

dacă te-ai apropiat cu prudență, îs doar jumate de fan.
nasol, pentru că rămîn, pînă nu o să mai fiu, fan toșa. :))

claudiu, poate să fie ceva mai abstract acolo unde spui tu, dar am încercat să nu ofer nici un indiciu despre locul în care vreau să ajung. din senin. ăsta-i cuvîntul și cred că definește cel mai bine cum și ce se întîmplă.

silvia, păi da, putea să fie abordat din altă perspectivă acest subiect. dar hai să vedem, cine este etalonul suprem, aș îndrăzni să spun aproape singular dacă ne referim la implicații viabile, nu formale, dacă nu religia? ce însemnă dualitatea asta bine-rău în afara cadrului moral oferit de aceeași religie? care ar fi etalonul la care ne-am raporta, în afara ei?

și da, textul ăsta trebuie să clatine.
eu chiar mă mir că sînt cititori care se apropie atît de imprudent de el.
mă declar și eu fanul vostru. :)

musulman și pentru mine isus nu reprezintă altceva decît un reper socio-cultural, cam ce reprezintă pentru majoritatea cititorilor de limbă română budha. dacă ziceam că i-am băgat un deget în cur lui budha ar fi fost ok, eventual mi-ar fi sărit în cap cîțiva zen-budiști autohtoni. :)
cred că dacă îl puneam în loc de isus pe zoroastru sau ra, înțelegeau toți ce reprezintă acest viol metaforic, era mult mai facil procesul de operare cu simboluri și concepte clare, totuși.
așa, cred că se produce un fel de blocaj mental.
deși, pînă la urmă răul absolut există și dacă ne întorceam, de fiecare dată cînd îl întîlnim, privirea, va cîștiga de fiecare dată.

nu-i nici un motiv de supărare, adam, dar ce-i aia "nu se poate spune chiar orice despre orice"? sau "ce-i mult strică"? nu există așa ceva în poezie.
și încearcă să-ți amintești că poezia este, prin excelență, un limbaj simbolic. nu te gîndi tot timpul la.... imagini.

eu nu știu dacă-i tocmai un poet, fanfan, dar mi-a trecut această idee prin cap - că-i mai importantă sinceritatea trăirii decît erudiția, talentul, poetica. că pentru fanfan poezia este o ființă vie, credincioasă, supusă, indispensabilă. și pentru că-i un pîrlit c-un picior în groapă, tot ce mai are.
mersi.

faină asta, ioane.
chiar dacă jocul de cuvinte a mai fost, probabil, exploatat, maniera în care ai tratat subiectul integrării, ironia, umorul de bună calitate, deloc vulgar în context, spontaneitatea, merită toată atenția.
și complimentele mele.

încurcat nimic. sînt două perspective diferite, atîta tot.
din punctul meu de vedere, dacă iau o poezie și o melodie și le amestec, le-am stricat pe ambele. indiferent cît de asemănătoare sînt, cîte idei comune au. o bucată de artă autentică, indiferent care-i aia, exact de aia-i bucată (sau ditamai bucata, dacă vrei) de artă, pentru că nu are nevoie de nimic în plus. nici să scoți ceva din ea nu poți.

celelalte despre care vorbești, locul în care cuvintele nu sînt doar cuvinte, cuvîntul ultim, etc, sînt pentru mine doar indicatori ai utopiei. în forma ei cea mai pură. nu mi-are trece prin cap să caut așa ceva.
tot ce ne este accesibil, este o bucățică infimă de univers, pe care să o "pictăm". prost, evident.

pentru că nu am ascultat, în varianta propusă de tine.
asta încercam să spun, nu-s de acord cu adaosurile aplicate poeziei. de poezia bună zic, nu de bălăriile pe care le producem noi. și genius of the crowd este o poezie bună. și atît de puternică încît mă miră că ai avut nevoie de fond.
oricum, poezia-i expresivă, dar concluzia la care ai ajuns în urma "experimentului" este destul de "subțire". nu prea are substanță.
deși apreciez modul personal prin care ai ajuns în punctul în care îți pui întrebări.

sper că știi ce cauți. și mă refer aici la failibilitatea cuvîntului în general.

strofă este foarte bună, din punctul meu de vedere, este frumoasă, foarte expresivă, onestă. prima-i destul de confuză, dacă nu este timp să o iei de la capăt, ce anume este simplu cînd ea nu-i acolo? să o iei, totuși, de la capăt? plus începutul ăla care seamănă prea mult cu paler. și strofa a doua are o melodicitate specifică, dar nu o pot lega de ultima strofă. la fel cum nu o pot lega nici pe prima.