spectacolul

am mai citit cateva din poemele tale din ultima vreme. e un amestec heteroclit de imagini asa zis poetice, fortari masive, suprarealism incarcat cu lopata, naumian aboriginal, greseli frecvente de limbaj si obsesia epatarii. in poemul de fata nici nu m-am infrigurat nici nu m-am scarbit. am ramas cu intrebarea aia< care e legatura intre spectatorii care aplauda, pianistul evaporat si geamurile sparte de acasa?

mai trebuie sa citesti poezie.

este ceea ce reproșez poemului. În rest e ok. Văd că Leo nu a pătruns poemul, văd că l-ai trîntit cu un com agresiv. Mie mi s-a mulat pe înțelegere, e vorba de Fantezia, e bine surprinsă. Unii ar numi asta suprarealism. Eu zic că e bine pentru etapa pe care o trăim. Imaginea e puternică, un clip ce lasă clipei senzația.

și e izbucnit, de aici titlul comentariului lui Leo.

intrebarea cere un raspun nu o flegma... dar de, asa stiu unii sa se laude ca citesc, desi nu stiu a scrie....

o forțare a limbajului să spui "au izbugnit în picioare". nu merge deloc să folosești sintagme în alt scop decît acela pentru care au fost "inventate". efectul este stupid și amuzant în același timp.

evident, cuvîntul este "izbucni", nu "izbugni" și nici aici nu-s permise abateri. poți să scrii cît și cum vrei, în felul ăsta, nu dovedești altceva decît că nu-ți pasă de limbă. sau că nu o stăpînești îndeajuns pentru a te exprima corect.

pepicioarele.

dacă vîntul trîntește ferestrele din camere, rezultă exact asta, că ferestrele sînt în camera, nu la locul lor, frumos montate în ziduri. ai vrut, probabil, să spui "de la camerele".
"mai mai să le spargă, să stea cioburile în aer" - versul ăsta-i cam tîmpițel. eu ar trebui să-mi imaginez două acțiuni posibile și imposibile, în același timp. în caz că vîntul sparge geamurile, este posibil să stea și cioburile în aer. sau cioburile stau, împlicit, în aer după ce sînt sparte?
în plus, nici fluturii nu prea stau în aer, deci și comparația este inadecvată. cîți fluturași ai văzut tu să stea nemișcați în aer? pentru că exact asta ai spus.

inima oaselor este o metaforă foarte banală, dar la modă, pare-se. nimic suprarealist aici, dacă e să mă întrebi pe mine. toate au o inimă, mai nou. și toți poeții sînt foarte fericiți să o găsească peste tot.

personajele poeziei, sînt, în prima strofă, într-o sală de spectacol, apoi, în a doua strofă, într-o cameră, unde "doarme". hai mă. fără nici un conector. decît ăla că "ei este".
la fel și vîntul. apare din senin în text, dar nu asta-i problema. problema-i că pare că-i acolo doar pentru că trebuie să scrii ceva și despre el.

"le dădeau lacrimi de aur". cui dom'le? că nici asta nu se înțelege din text. le dădeau pianistulu? le dădeau vîntului? le dădeau pianului, poate?

ce-i aia "se întețea în"? această acțiune presupune un agent extern, adiacent? nu se întîmplă oare pur și simplu? poate ar trebui să știi că verbul ăsta definește o amplificare a fenomenului. și aceasta nu se petrece în ceva anume.
poți să alegi drept variantă ajutătoare "îmi amplific viteza în primul stîlp". vezi și tu ce iese.

în rezumat, nu contează prea mult că textul ăsta-i un experiment ratat. problema-i că pare scris de cineva care nu are proprietatea cuvintelor, nu stăpînește limba română, nu reușește să exprime coerent o idee poetică. are, în schimb, o undă de lirism forțat, pus cu forța acolo unde trebuie, astfel încît să ia fața cititorului.
dar cred că suplinești, foarte bine, lipsa de inspirație și pasa proastă în care ești de ceva vreme, cu aroganța de proastă factură, specifică, în general, indivizilor neinstruiți, semi-analfabeți, nu poeților aspiranți.
să-l trimiți, fie și pe ancuța, să citească după ce poți să exprimi o aberație ca "izbugnesc în picioare", scuză-mă, asta-i culmea tupeului. mai ales că ancuța ți-a spus cîteva chestii destul de pertinente. că îți place că nu îți place, ai cîte un "izbugnit" în cam fiecare dintre ultimele poezii.
îmi plăcea cum scrii.
hai că "izbugnesc" și eu spre o carte.
îți tre' cam trei licențe și minim un doctorat în literatură comparată, să-l percepi, tridimensional, pe adîncul poet ștefan ciobanu.