Dragostea crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul

ce-i mult strica, Adriane. cu tot respectul, insa ai aici un bun exemplu ca nu se poate spune chiar orice despre orice. intr-adevar, sunt imagini, dar duse departe.

nu-i nici un motiv de supărare, adam, dar ce-i aia "nu se poate spune chiar orice despre orice"? sau "ce-i mult strică"? nu există așa ceva în poezie.
și încearcă să-ți amintești că poezia este, prin excelență, un limbaj simbolic. nu te gîndi tot timpul la.... imagini.

Adrian, este pacat ca un autor cu talentul tau sa se decada prin astfel de texte. Sunt multi care te citesc si te iau drept exemplu, sunt multi pe care ii poti dezamagi. Toate lucrurile de genul acesta pe care le scriem, fie doar pentru a epata, ne urmaresc si, curios, nu putem scapa de consecinte nici macar cu un simplu delete. O umila parere.

și totuși, ești curajos :d

musulman și pentru mine isus nu reprezintă altceva decît un reper socio-cultural, cam ce reprezintă pentru majoritatea cititorilor de limbă română budha. dacă ziceam că i-am băgat un deget în cur lui budha ar fi fost ok, eventual mi-ar fi sărit în cap cîțiva zen-budiști autohtoni. :)
cred că dacă îl puneam în loc de isus pe zoroastru sau ra, înțelegeau toți ce reprezintă acest viol metaforic, era mult mai facil procesul de operare cu simboluri și concepte clare, totuși.
așa, cred că se produce un fel de blocaj mental.
deși, pînă la urmă răul absolut există și dacă ne întorceam, de fiecare dată cînd îl întîlnim, privirea, va cîștiga de fiecare dată.

e foarte misto textul :)) imaginea cu iisus nu ma enerveaza pe considerente morale ci pentru ca pur si simplu as fi preferat un alt final. in vreme ce tot textul pana la iisus are o identificare vizuala pentru mine si ma face sa-l asimilez intr-o maniera foarte armonioasa, de la iisus incolo imi pare abstract si ma cam incurca. ma asteptam adica sa duca in alta parte. repet insa, pana la iisus eu sunt foarte 'fan'. dar nu fan courier.

genul ăsta de text, mai ales partea după și, îl clatină până și pe cel mai puțin mers la biserică :) , iar ideea asta cu răul care câștigă când îl lăsăm să ni se urce la cap, putea fi lucrată și în afara religiosului …deși, e o chestie tare aici / l-am futut și nimeni - l-a vândut și nimeni…nu l-a dat jos de pe cruce /. Îmi place oferă unghiuri de interpretare, îmi place și prima parte, deși m-aș feri să spun că-s fană, așa cum face claudiu :)

fan in sensul ca m-a prins lectura si eram foarte curios ce urmeaza la final.

sigur, fiecare cu fanul in sensul lui ...altfel, daca nu e admirator e cutie de felinar :)

claudiu, poate să fie ceva mai abstract acolo unde spui tu, dar am încercat să nu ofer nici un indiciu despre locul în care vreau să ajung. din senin. ăsta-i cuvîntul și cred că definește cel mai bine cum și ce se întîmplă.

silvia, păi da, putea să fie abordat din altă perspectivă acest subiect. dar hai să vedem, cine este etalonul suprem, aș îndrăzni să spun aproape singular dacă ne referim la implicații viabile, nu formale, dacă nu religia? ce însemnă dualitatea asta bine-rău în afara cadrului moral oferit de aceeași religie? care ar fi etalonul la care ne-am raporta, în afara ei?

și da, textul ăsta trebuie să clatine.
eu chiar mă mir că sînt cititori care se apropie atît de imprudent de el.
mă declar și eu fanul vostru. :)

nu consider că religia ar deține monopolul asupra binelui și răului, iar asta nu înseamnă că această dualitate nu s-ar mai sprijini pe un cadru moral. Ohooo, aici am intra într-o discuție fără capăt. Că ai construit tu textul vis a vis de sau in raport cu aceasta lege universala valabila prin recunoasterea unei divinitati drept premisa, e altceva. Asa cum spuneam eu ca etalonul suprem al unui ganditor ghidat de ideea moralitatii ca produs al ratiunii putea fi orice alt personaj laic. / asa cum si poetesele puteau fi de ex. brutarese :d / Cum ar fi, binele si raul au o natura flexibila, functie de cum reuseste fiecare o autoinvestigatie in sistemul sau de valori.
Despre imprudenta, nu m-am apropiat totusi pana la ciocnire cu textul, am pastrat distanta necesara, ca sa nu sufere directia traiectoriei:)
1 fan + 1 fan = Fanfan ! :)
Repet, iti apreciez tehnica scrisului si anumite …deprinderi de productie, minus cateva instrumente de montare …care uneori pot monta impotriva, usor impotriva /cazul meu/:)

fapt lucrurile sînt mult mai simple. religia nu deține monopolul asupra moralei, dar orice valoare morala își are rădăcinile în religie sau a fost impusă de religie. poți să-mi spui măcar o singură valoare morală, autentică, care nu a fost promovată de religie? probabil că sînt, cîteva, izolate, irelevante sub aspectul discuției, mie nu îmi vine nici una în minte. ne place sau nu, nu există bine sau rău în afara moralei religioase. nu ai cum să fii bun sau rău, din senin, fără un etalon, fără un precedent. pînă și nietzsche se raporta corespunzător la etalonul ăsta, dacă îl citești cu atenție, pînă și supraomul său se ancora într-o morală creștină subtilă și, de ce nu, la fel de pertinentă ca aia pe care-o știm și acceptăm noi.
și cred că explicația-i foarte simplu. omul nu poate valida nimic cu ce la sine putere.
nu fura. de ce? că nu-i bine. de ce nu-i bine? că așa zic eu, adi pop.
nu merge.

dacă te-ai apropiat cu prudență, îs doar jumate de fan.
nasol, pentru că rămîn, pînă nu o să mai fiu, fan toșa. :))

tocmai asta zic Adrian. eu zic ca undeva exist o linie de demarcare. chiar nu se poate sa spui orice in poezie cu miza ca e poezie. putem noi s-o sucim pe toate partile cat sa ne convina, insa sunt anumite principii tacite.. bineinteles. indepartate.
iar simbolistica, oricum ar fi ea, trimite mereu catre imagini si creeaza stari mentale intotdeauna.

stabilește care-i linia asta?
ești de acord că nici nu are rost să ne aventurăm în discuția asta, că nu ajungem nicăieri, niciodată.

întîmplător am dat peste comentariul tău, îmi cer deci scuze pentru întîrzierea răspunsului.

evident, cînd am scris textul ăsta, mai exact cînd am decis să-l postez, mi-am asumat și riscul unor percepții ca cele exprimate de tine.
motiv pentru care pot să spun că le accept legitimitatea.
evident, ca toți marii egoiști, și poeții fac parte din aceasta categorie, nu prea mă interesează pe cine dezamăgesc.
cum ar fi să scriem pentru a nu dezamăgi sau pentru a da un exemplu?

și nu, nu am de cînd să reneg poezia asta. și nu-i vina mea că lumea este așa cum am încercat eu să o prezint aici. cine nu suportă ideea, poate să întoarcă privirea.

mersi pentru lectură și opinie.

Adrian, eu ti-am explicat mai pe ocolite. Sunt sute, chiar mii care au scris ca tine. Deci nu este vorba doar de perceptie, ci si de lectura. Fracturistii, douamiistii sunt deja expirati. Unii mai destepti si-au renegat intreaga opera, vezi Ianus. So, nu esti un deschizator de drumuri prin limbaj. Ar mai ramane doar ideea... si ma intreb, nu este pacat sa fii chiar tu dezamagit, de tine insuti, in momentul in care vei realiza ca ai trecut la alt nivel si la o alta maturitate poetica? Ideea este sa te privesti in poem, ca intr-o oglinda. Pe de o parte sa te analizezi asa cum esti acum, pe de alta parte sa anticipezi viitorul, sa anticipezi cine vrei sa ajungi si cum vrei sa ramai in memoria celorlalti. Iti garantez ca daca nu ar fi existat delete, nu ai fi postat acest poem. Dar esti un om destept si iti place sa analizezi reactii. Riscul este asumat, evident, dar de dragul cobailor, poti sa fi muscat de deget. Si sa te infectezi a la long time.

chiar nu-i vina, sau responsabilitatea, mea, că tu îi plasezi automat, în aceeași categorie, pe toți cei care apelează cuvîntul "futut", de exemplu. asta (modul schematic prin care te raportezi la un autor) validează și faptul că exact despre percepție este vorba. este un nivel la care eu nu mă las antrenant în polemici. (de percepția asta unidirecțională, șablonardă și superficială zic, nu îți trebuie tone de lectură ca să înțelegi că poezia asta nu-i doomiistă și nici fracturismul nu a prea trecut pe aici; nu-i nevoie de inteligență peste medie să faci distincția între eventuale influențe și "sute, mii, care au scris ca tine").

cît despre ianuș - ce numești tu inteligență eu numesc neasumare, pasă mistică, nesiguranță și nevoie de schimbare.

în ce privește sfaturile ori garanțiile, cel mai bine este să te abții.
este chiar penibil să spui cuiva "îți garantez că dacă nu ar fi existat delete nu ai fi scris poezia asta". fără supărare. singurul om care știe cum și de ce a scris poezia asta sînt eu și eu deja m-am pronunțat.
cît despre memoria ălorlalți, ți-am răspuns în comul anterior - nu-mi pasă.