Adrian Munteanu

Paul,

De ce esti singur ? Păi e 1 Mai si lumea petrece, n-are timp de poezie. Daca n-as fi integrat programului meu non stop, nici n-ar trebui sa trimit ceva in aceste zile de sfarsit de saptamână.

Angela,

Speranța asta îmi rămâne și mie. Cred că e mai productivă decât suficiența celui care își tot desface aripile și nu întâlnește nici un obstacol în jur.

Paul,

Ai remarcat ceea ce încerc să devină starea mea primordială : umilința.
Cineva - nu spun cine, persoană importantă - vorbea și de naivitate. Este una asumată.
Umilința și naivitatea le doresc cultivate în mine . Luându-le părtașe la travaliul zilnic și sprijiniundu-mă pe ele, mă străduiesc să dau la o parte tot ce ar putea să tulbure o stare de seninătate interioară. Nu reușesc deseori, mai am de lucrat mult cu mine, dar faptul că cineva a sesizat această stare ca existentă undeva în sonetele mele, înseamnă că sunt pe un drum bun. Ești primul și îți mulțumesc.

Elia,
Deschizi subiecte grele. Prefer sa tratez problema cum o simt, ca o geografie a spiritului. Acum si in sonetele viitoare. Am vaga speranta ca in poezie e altfel decat in matematica. Acolo plus cu plus fac un plus mai mare. Aici s-ar putea ca dintr-o tristete plus inca una si inca una sa iasa tocmai cea ce spuneai, adica o asumare.

Nick,

Nu de ieri de azi constat că se profilează o notă personală a eseurilor pe care le semnezi, întratât de personal, încât aș recunoaște un text al tău fără să am notat undeva numele. Nota personală este dată de infuzia științifică, de parcurgerea unui segment din istoria culturii căruia ai capacitatea să-i legi, fără să simțim vreo notă forțată, caracteristici umane din contemporaneitate. Mai mult, ele sunt astfel ordonate, încât să reliefeze note particulare ale spiritului românesc. Uneori intenția este atât de străvezie, încât nu se poate să nu simți nota didactică, intenția moralizatoare, ceea ce deranjează pe unii sau îi nemulțumește estetic pe alții.
De această dată succesiunea cu pricina este estompată, intențiile sunt oprite într-un punct de unde trebuie să funcționeze imaginea constructivă a fiecărui lector. Mi se pare că atingi o etapă superioară a scriiturii. Aceasta m-a determinat să acord o steluță, așteptând alte incursiuni prin universul univers și prin universul de trări specific românești.

Paul,
Imagine corectă. Din păcate asta este ceea cer văd și simt : cușca cu zăbrele. Din ea voi mai rosti și eu câteva cuvinte. Atâtea câte îmi permit prin deschizăturile tot mai înguste.

La un catren din amintiri,
Poti sa raspunzi cu multumiri.

Mă feresc, tocmai eu, să comentez un sonet. Ar putea crede cineva că nu fac decât să găsesc nod în papură și nu am de ce .
O observație legată numai de formă : încerci să mergi spre inovație verbală care denotă o mare disponibilitate. La segmentul cu \" istova \" și \" alcova \" mi se pare însă prea mult. E numai o chestiune de gust.
Spui mult pentru câteva versuri, totul are alură de poveste. Poate ar fi bine să te axezi nu pe o ideatică stufoasă, ci pe nuanțele unei idei.
Totuși diacriticele ar fi necesare la aceste forme fixe.
Pe curând

O mică observație asupra titlului. Bănuiesc că mai corect ar fi fost \" cealaltă \".
Despre poemn : în versul doi, poate mai bine ar fi fără \" așa \" ;
Ritmul, care nu poate fi ignorat într-o poezie cu rimă, poate fi îmbunătățit. Sunt versuri care au 10 silabe și altele, imediat după ele, cu 12 silabe, ceea ce e prea mult( vezi ultima strofă ).
Ar trebui să-ți citești textele cu voce tare și vei simți unde există inadvertențe, unde nu au o curgere muzicală.
Altfel, ideatica mă atrage.

Un poem al creației.
Trăim pe aceleași coordonate temporale ale stărilor din noi, în acest caz puțin prea direct și marcat enunțate.
Asociezi tristețea și durerea construcției, activismului reprezentat de coloritul pixului și de celelalte verbe de mișcare.
Între durere amară și dulce fericire cred că ai mai fi putut introduce și amărăciunea fericirii.

Daniel,

În privința puterilor fizice, am îndoieli. Dacă e să le adăugăm și pe cele sufletești, aici cred că se schimbă lucrurile și voi mai rezerva surprize. Drept este că cele două se condiționează.
Mulțumiri pentru aprecieri și exegeză.

Codrina,

E adevârat. Neputința, ne place sau nu ne place, devine axul existenței noastre. Eu mă străduiesc mereu să-i adaug încercarea, luciditatea cu care ar trebui să ne privim neputința. Rămâne de văzut cu ce efecte.

Adrian,

Prea frumos, chiar emotionant. In acest moment inteleg dificultatea sportivului care spune mereu ca e mai usor de castigat un trofeu decat sa-l pastrezi. Sper sa ma mentin, bun sau rau cum sunt, cu energie si speranta in salvarea prin scris.
In privinta lui Stefan, marturisesc ca nici eu n-am inteles cuvantul, dar am luat-o pe seama nepriceperii mele.
Cine stie daca Agonia nu este o noua cale de a salva oameni. Asa ar trebui sa nazuiasca sa fie.

Maria,
Sunt inca la munca, spre orele serii ( apropos de protestul mentionat mai sus )dar mai am puterea sa-ti spun ca ai fost asa de aproape de intentia cuvintelor mele. As mai adauga faptul ca, dupa mine, noile sensuri mai au de asteptat pana sa le gasim, iar clipa de trezie e grea si lunga precum vesnicia. Poate niciodata atinsa.

Anca și tuturor celor prea buni,

Dacă, printre meandrele cuvintelor, transpare câte ceva din ființa și zbaterea mea fără prea mult răgaz e un mare punct câștigat. Sunt și alte nuanțe care nu pot ajunge până la bucuria cuvintelor. Cum ar fi sentimentul pe care îl am acum față în față cu acest gest ce mă onorează și îmi dă încredere.
Mulțumesc tuturor celor care au bunăvoința să citească și încercările mele, sper să nu am niciodată căderi și neputințe.
Aici, Anca, ai intuit începutul zbaterii și speranței personale : cred că scrisul are putea să mă salveze. Depun mărturie că străduința, dusă adesea dincolo de micile spaime și deziluzii zilnice, dincolo de înfrângerile ivite câteodată în cuget, ar putea fi un neașteptat de complet remediu, într-un veac în care prea multe ne stau împotrivă.
Încă odată, mulțumiri respectuoase.

O libertate pilduitoare a spiritului iese, de această dată, nu din texte , ci din detașarea autoanalizei lor, surprinzătoare, insolită, sinceră până la disoluție.
Așa văzând lucrurile, structura în care este înveșmântat eseul este, de fapt, o detașare în detașare.
În ciuda faptului că e trecut în dreptul primei faze de creație, mi se pare că idiomul dominant rămâne formularea referitoare la post-modernism ca pretext pentru a-ți asuma o doză mai mare de libertate.
Eseul merită reluat pentru că demontează un mecanism al devenirii poetice care se transformă în model.

Liviu,

Eu sunt cel care trebuie să mulțumesc pentru cuvintele întotdeauna încurajatoare. Plus poezia ta pe care o citesc întotdeauna cu satisfacție.
Oricând voi fi bucuros sa ne cunoaștem. Am reținut e-mailul.
Salutări domnului Liviu, cu regretul meu că nu mai este la Gazeta de Transilvania. Acolo mi-aș fi publicat cu drag unele încercări de-ale mele , iar Liviu Comșia m-ar fi întâmpinat cu deschidere și cu bunăvoință.
Să ne auzim și să ne vedem cu bine.

Stefan,

Este adevărat ce spui, dar îți mărturisesc că nu scriu cu dorința de a cerifica niste adevăruri filozofice. Dacă aș fi avut această intenție poate m-aș fi apucat de cercetări de specialitate.
Haosul este in tot și noi suntem partea lui integrantă. În acccentul pus doar pe haosul din mine, ca personaj ce se definește, aș fi vrut să se intuiască și segmentul căutării de sine. La urma urmelor, sunt două entități diferite. Dacă mă critică filozofii, poate am șansa să mă laude poeții. Pe amândouă nu cred că reușim să le facem

Claudiu,

Aprecierile mă onorează. În privința descindertii în Brașov, oricând sunt bucuros de a întâlni prieteni. Rămâne doar să-mi dai un semn.

Maria,

Contrar obișnuințelor, forța acestui poem stă în partea lui de început și nu în final. Axul ideaticii pornește din titlu, derutant, pentru că te-ar putea duce la ceva ce seamănă cu poezia proletcultistă. Nici vorbă de așa ceva. Începutul propriu-zis plasează sensibilitatea, cu toate componentele ei vizibile și insidioase, în postura de învingătoare într-o luptă ideală și idealizată cu
\" stânca \", cu forța.
Ai putea spune că ideea nu e noua, dar nici prea dezbătută nu e. Oricum, poemul, prin forma în care îl prezinți, descoperă nota ta personală.