Adrian Munteanu

O imagine pe care, fără să vreau, am avut-o în față. Demontare corectă și expresivă a unei idei centrale în cazul acestui text.
Trebuie să mă înveți și pe mine cum se pun imaginile ( poate într-un email) pentru ca , in curand, s-ar putea să am nevoie de acestă facilitate și, deocamdată, admir posibilitățile altora, fără să le pot urma exemplul.
Cu drag

Când ajunge un semn de la tine, este bine primit.

Alina - mă străduiesc să prelunmgesc imaginea unui moment rotund cât mai mult cu putință, așa că orice alăturare este bine venită.

Virgil - țin să remarc, în sfârșit, accente critice care țin de seriozitatea unui demers reflexiv și nu a unor toane. Nu este rostul meu acela de a demonta sau justifica cine știe ce intenții personale, chipurile nevăzute de către comentator. Sunt de acord că textele au fluctuații de formă, atâta timp cât încă ne mai considerăm membrii regnului uman.
În privința acordării steluțelor, cred că ar trebui să acorzi o mai mare libertate de mișcare fiecărui comentator, pentru că ar fi dramatic să judecăm astfel de produse intelectuale cu un inventar strict de semne estetice, fără a lăsa libertate unei cote minime de considerații subiective, proprii fiecărui cititor. Este ceea ce ne poate individualiza.
Vă mulțumesc pentru bunăvoință și pentru timpul acordat.

La cumpănă de seară, am pășit însoțit de zgomotele aromitoare ale pădurii tale, ascultându-i șoaptele și învățând lecția răbdării. Nu-ți împărtășesc decât parțial ideea că totul în noi este goană după senzații. Există șansa echilibrului, al dreptei curgeri printre ofertele clipelor pe care le traversăm, din moment ce se poate interveni cu o asemenea imagine a armoniilor naturale.
Cu prietenie.

Ai dreptate, numai dacă ești de acord să pui în această categorie și femeia.
Știu că ai fost prima cititoare, dar ai lăsat o pauză de respirație până la comentariu. Noroc că totul se păstrează. Mă voi gândi odată să adun toate gesturile de prietenie cu care, intr-adevăr, m-ai vegheat.
Pe curând.

Notezi niște atribute spre care tânjesc, iar dacă, măcar la răstimpuri, ele transpar din textele mele, mă bucură împrejurarea și faptul că există cineva căruia i-au fost de folos.
Să fim sănătoși și să avem puterea de a continua.

Ați avut o dovadă clară a faptului că rămân cu capul în nori.

Nu m-ați lăsat să vin și eu cu o inovație. Nu credeți că fără titlu șocul era mai mare și cititorii ar fi dat năvală să vadă despre ce e vorba ? Glumesc, pentru că nu-mi permit să judec eu gustul oammenilor.
Paul - îți voi scrie separat. De fapt, ai dreptate. Alte preocupări, cele de viață, trebuie să fie prioritare în această perioadă.
Anda- ai câmp deschis oricăror înjurături posibile.

Comentariul acesta este el însuși aproape de sublim și are o energie a generozității și gândului bun care nu poate să nu mă atingă și să nu fie un sprijin.
Mulțumesc pentru încurajare și îndemn. Nu mă las cu una cu două.
Ca o dovadă, îi provoc pe toți cu Sonetul 201 .

De ceea ce eu nu sunt in stare să fac, nu voi înceta să mă minunez când alții îmi dovedesc că se poate.
Nu pentru prima oară mă văd surprins de atâta generozitate pe care o demonstrează Maria, furându-și din timpul pe care l-ar putea destina propriilor gânduri și stări creatoare.
Minunea e și mai mare când realizez că această privire mereu aruncată spre izbânzile de pe \" agonia \" descoperă tot și , mai ales, acele segmente de creație pe care singur le poți trece cu vederea, în fuga clipelor care ne sunt mereu potrivnice.
Acum recunosc cinstit că nu am reușit să intru decât abia acum, în ritmul Mariei, înntr-o poezie fascinantă pe care îmi propun să nu o mai las pe alături în puținul timp pe care îl am. Iată un alt rost al străduințelor Mariei.
La Multi ani ! sincer, autorului sărbătorit, nădejdi și împliniri pe măsura unui crez exprimat cu expresivitate.

Și fără să gândești la o anume formulă prestabilită și des întrebuințată, adevărurile din jurul nostru ne duc într-acolo.Trebuie să mărturisesc că încă mai este o distanață între formula poetică și realitatea omului care sunt. Încă mai am puterea să mă înfrunt cu viața și mai cred că voi mai repurta ceva biruințe.

Mi-ar fi fost drag să vă rostesc numele împreună, dându-le un singur nume, al prieteniei.
Fiecare în parte merită însă mai mult. De aceea voi porni la drum pe calea înrourată a celor cu o floare în mână ( pentru că trandafirul, cu spinii lui, tot o floare se numește )

Geta - Visele mele trebuiau împărtășite cuiva. Știu că la Timișoara există un condei cu șnur la agățătoare ( deocamdată numai unul) care știe să intuiască și ceea ce se află dincolo de o frază, oricât de meșteșugită, înghesuită între alte formule identice și artificiale. Îți intuiesc puteri oculte.
Mihai - ar fi trebuit un răspuns sub forma epigramei. Mă rezum să-ți promit că pregătesc din vreme și stiloul și textul autografului. Să dea Domnul să vină momentul.
Nichita - sunt mișcat de fervoare și bune intenții. Uneori n-am avut timp destul nici unul nici celălalt să facem mai mult pentru a ne susține. Lucrul care rămâne este că te știu aproape. Să nu-ți mai asumi riscuri pentru mine. Încerc să mă descurc singur și să răspund la toate biciuirile inerente.
Liviu - nu știu cum reușești să fii aproape în momentele cele mai importante. Dacă ai un secret, fă-mă și pe mine să fiu la fel.
Daniel - prea frumos și onorant comentariul tău. Mă scutește de multe alte vorbe și nu degeaba a fost dat drept exemplu. Iată că și autorul face la fel. Este comentariul cuiva care dovedește că știe mult mai multe despre mine decât mi-am imaginat. Ceea ce ar fi fost de folos și altora, înainte de a flutura o aserțiune fără justificări.
Anais - cam supărată pentru o primă intervenție prin dreptul textelor mele. Văzusem, mai întâi, numai prima ta intrare și mă pregătisem să remarc capacitățile premonitorii. Cu adevărat textul acesta nu este de două stele. S-a întâmplat să fie de trei. Eu însumi recunosc faptul că nu le merită, dar îndrăznesc să-mi explic această situație prin existența cifrei rotunde la care am ajuns, 200 de sonete. Există aici o anumită încercare a multora de a vedea lucrurile nu numai pe segmentul îngust al unui singur text, ci într-o evoluție pe care am încercat-o ( și am izbutit-o) de a nu depune armele , de a rămâne consecvent. Cei ce au citit mai multe texte de ale mele și pe care i-am avut deseori aproape, au încercat, cu bunăvoință, să marcheze astfel și devenirea nu numai valoarea singulară a ultimului text postat.
Mă nedumerește a doua ( sau a treia ) ta intervenție. Mă așteptam ca explicația distanțării tale, când în sfârșit s-a făcut, să atace alte segmente sau poate finalitatea textului. Strofa a doua , pe care o pui în discuție reprezintă starea mea de acum, în ceea ce privește raportul dintre Timp și segmentele sale . Altă dată poate voi schimba centrul de greutate. Eu cred că trebuie să-mi dai mie voie, în calitate de autor al textului, să plasez cum vreau relația dintre Timp și un component al său, să dau prioritate cui am eu chef, după regulile pe care le stabilesc eu. Măcar atâta drept are creatorul. Mai simplu, ca să fiu înțeles : acum, la sonetul 200, am văzut Timpul, cât ar fi el de atotcuprinzător , înghesuindu-se umil la poarta unei ore, așa cum altădată, dacă starea îmi va permite, voi contura și traseul invers ( cel mai bătut dintre ele) de la mic la mare. Sunt un om care pot accepta orice și își poate recunoaște defectele ( nu știu de ce mi s-a părut că ai înțeles acest lucru, din scurta nostră întrevedere de la Brașov ), dar nu cred că ăsta este defectul meu principal. Pe cele adevărate, cu părere de rău, nu le-ai intuit.
Te mai aștept.
Anda - și între prieteni există o ierarhizare. Nu mai spun unde te plasez pe acest șir, că știi foarte bine.
Ion - să fim sănătoși și Timpul blamat de unii ne va găsi împreună și la acel imaginar, dar deloc imposibil, prag semnat cu încă un zero.
Gabi - o altă concluzie pe care ar fi trebuit să o ia alții în calcul. Uneori e nevoie de puțin pentru a obloji o rană.
Mae - fără limite admirația mea. De azi și de ieri.
Ina - o urare și o concluzie onorantă. Și pentru că exiști tu, va trebui să am mereu în vedere conținutul ei.
Dumitru - eștu tu prea bun. Știi că nu e vorba de greutate, ci de calitate.
Paul - vezi ce se întâmplă dacă ai mai puțin timp pentru mine? Lași greutatea pe umerii altora și un gol în suflet.

Mulțumesc tuturor pentru bunăvonță și încurajare.Să ne citim cu bine, cu sănătate, cu bucurii și speranțe.
Cu drag.

Dă-mi voie să intervin cu propria mea interpretare în urma lecturii.
Desfășori aici tabloul însingurării. Pentru că aglomerarea de elemente dinamice, de vizualizări, ca într-o călărire pe cai nicicând înfrânați, domină structura pe care ai clădit-o, pare o alergare spre singurătate și nu o asumare a ei prin elemente independente de voința noastră. Este o sălbatică despărțire de armonia tensionată pe care o creezi, cu atât mai evidentă cu cât intervii cu mai multe determinante ale frumosului înconjurător. Așa se întâmplă : vrei ceva și ajungi în capătul celălalt al traseului.
Ai sfătuitoare avizate, așa că nu mai ai nevoie de suplimente. Doar să-ți spun că ceea ce cred că ar trebui să mai faci este să eliberezi puțin discursul de încărcătura imagistică prea marcată, în beneficiul simplității voite, cu puterea ei de evocare. Acum decorul mustește de imagini în mișcare. Dar și asta e o tehnică. Sngură vei reflecta și vei da o măsură în toate. Sau o voită lipsă de măsură

Sondezi teritoriul lipsei de comunicare. Aici mergi pe detașarea segmentului auditiv, dar, prin extensie, scurtul poem are capacitatea de a pipăi fenomenul în ansamblul lui.
Am impresia că această temă, și așa acută, are toate șansele să devină de-a dreptul obsesivă, iar noi să fim receptorii neputincioși ai vicierii oricăror firești raportări la existența celorlalți. Din păcate acesta pare să fie un segment din și mai dramatica dispariție a propriei conștiințe de sine.
Felicitări pentru abordare și concizie.
Cu drag

Aflat și eu, aparent, în trecere, am schimbat puțin direcția clipelor, oprindu-mă la un poem al cărui discurs, tot numai în aparență, demontează angrenaje ale superficialității sau falselor impresii. Simți nevoia să atenționezi asupra unui alt posibil mod de receptare.
De ce avem noi mereu nevoie să tragem de mânecă pe cel de lângă noi, să-i atragem atenția că are o percepție greșită asupra propriilor noastre trăiri ? De ce avem impresia că nu suntem bine înțeleși și nici măcar bine priviți ? Poate pentru că propria noastră percepție despre persoana noastră, de dincolo de carne, este greșită sau parțial inexactă ? Înclin să cred că este așa, că purtăm o aprigă și permanentă luptă cu noi înșine, ne autoflagelăm și ne atârnăm greutăți de picioarele fragile, că vedem pericole ce ne pândesc la fiecare colț de gând.
Aceștia suntem noi, cei ce mai simțim câte ceva din vibrațiile adunate în jurul nostru. Rău facem, dificil mod de a ne duce existența, dar fără întoarcere pare calea pe care am pornit.
Dacă toate acestea sunt rămășițe de gând păstrate după lectura scrisorii tale anonime, e semn că a atins niște corzi ce mai trebuie unse. Dacă nu s-a transformat chiar ea într-un balsam.
Mă ierți pentru reflecțiile disparate. Asa e toamna.
Cu drag

Imi place cum \" bați câmpii \". Compui o imagine în mișcare care îți aparține. Mă bucur pentru această intrare insolită și prin dreptul textelor mele, chiar în momentul în care mă pregătesc să ajung, probabil marți, la cel de al 200-lea sonet. Mai târâș, mai grăbiș am făcut-o și pe asta. Cu toată tristețea pe care ai intuit-o, merg mai departe. Mai sap pe unde pot, dau de ape murdare sau de izvoare cu sunet aromitor. Mă țin de parapet, să nu-mi frâng gâtul pe maluri abrupte și mai cred că voi fi și mâine la întânire cu cei pe care îi consider prieteni.
Ne mai auzim noi.
Pe curând.

Care este gestul pe care ar trebui să-l fac, după ce am lecturat cu surprindere și atât de târziu acest text ce demonstrează o generozitate ieșită din limitele ei forești?
Poate doar să fiu mândru că o leoaică de a mea este în stare de așa ceva și să-ți spun simplu, dar prietenesc, LA MULTI ANI !. Nu e târziu niciodată. Să trăiești oricând, cu bucurii și speranțe.
Cu drag

Cu tine, Miha, este o poveste lungă, lungă...
Să-ți spun doar, printre altele, că abia azi am aflat și am citit \" Proiecții pe sticlă \" și m-a apucat plânsul. N-am reușit să fiu atunci aproape de tine. Eram la numai două zile distanță de propria mea zi de naștere. Îți dai seama de unde se trage și o anume afecțiune reciprocă ?
Îți voi scrie și acolo, îți voi scrie și separat. Tot nu voi recupera timpul, dar măcar să știi că mă gândesc la tine și-ți doresc tot binele.

Ce m-aș face eu fără luciditatea și echilibrul vostru ?
Un sclav al libertății ? Este un lucru la care voi medita.
Să-mi trăiești !

Teribil de generos obicei, de a reveni la unele texte, la unii autori. Mie mi se întâmplă deseori în ultima vreme să rămân cu gura căscată, în fața unor gesturi sublime de care eu nu mă simt capabil, trebuie să recunosc. În principal tot din cauza timpului. Acum, după ce am aflat ce am aflat de la tine, nici măcar expectativa enunțată de uimire nu mai e valabilă. Pur și simplu sunt copleșit și mi-am pierdut cuvintele.
Singurul lucru pe care pot să-l fac este să încerc recuperarea aceluiași timp despre care tot vorbim și să scriu, cu atâta nepermisă întârziere, tuturor celor care au avut un gând bun și despre mine.
Din fericire mai sunt și alte exemple care nu mi-au scăpat. Nu e cazul să le mai enumăr acum pentru că și așa sunt bulversat de atâtea noutăți. Nici cuvintele de mulțumire pentru tine nu știu să le spun , ca să fie cât de cât la înălțimea gestului tău. Poate voi recupera odată.
Toată prietenia mea.