S o n e t 9 1

Frumos si trist.
\"Un ceas cărunt, uitat de neputințe,
La marginea pământului jelește\"

\"Odăile sunt hău de nepătruns.
Trăiesc doar la parter în a mea casă.
La catul cel de sus nu am ajuns.\"

Mahnirile puse pe masa...

Ce să fac dacă tristețea e mai puternică ? Voi defila mai mult cu ea în frunte. Rămâne să mă consolez cu ideea că, probabil, e mai productivă. În privința stărilor care te bântuie, ar fi însă o greșeală să le anulezi numai pentru că nu se înșiruie pe drumul cel mai puternic și optimist. Nu cred în posibilitatea de a face ceva fără să fii tu însuți.

Sunt de acord cu tine, Adrian, tristetii(si nu doar ei) trebuie sa-i acordam atentia cuvenita - asa cum si ea ne-o acorda noua, ignorandu-i pe altii, nu neaparat mai fericiti...

Adrian, tu ai nevoie de o scara, e timpul sa inveti a o impleti.

Mă răsucesc în patul cu dorințe,
Strivit de lenea care-n trup dospește.
Lehămetit și gestul ațipește
În curgerea de vorbe și sentințe.
Am intrat din nou în limbajul versurilor tale și încerc să le înțeleg sensurile, ești ca o oglindă magică în care indiferent cum te uiți în ea trebuie să vezi ceva, și ce crezi tu că văd eu acum? un spațiu unduitor plin de incertitudini, e parcă o stare a vieții ,, noastre ‘’ lăuntrice, ceva care vrem , dar parcă...

Rămâne trează clipa ce poftește
Să-și răsădească urma prin semințe.
Un ceas cărunt, uitat de neputințe,
La marginea pământului jelește.
E manifestarea unui gând preexistent și regăsit, stimulând parcă chiar și acel ceas cărunt. Versul e un stimulator benefic, e acel frumos fără vârstă, conceput cu timp și fără timp, e cel care rodește fructul din sămânță.

Rescriu tăcut pustiul ce m-apasă
Și mă retrag într-un ungher ascuns
Să rânduiesc mâhniri de pus pe masă.
Renunțare sau cristalizarea realității într-un superb gând al rescrierii.

Odăile sunt hău de nepătruns.
Trăiesc doar la parter în a mea casă.
La catul cel de sus nu am ajuns.
Parcă o piedică oprește existența și rodirea, dar orice lucru pune accent pe plasticizarea verbală cu simbolistică incifrată.

Un text reusit care evidentiaza starea aceea de lehamite in care doar ratiunea isi face jocul viclean... parca am cauta dorinta dar trupul ne e sila... am dori compania celorlalti dar nu o facem pentru ca stim ca nu vom putea sa nu ii dispretuim... nu mai credem acum nici macar in ceea ce propovaduiam odata... insa Adim ne da si solutia, inspirat sugerata, la finalul poemului.

Urca pana la ultimul cat, poate te intalnesti cu vreo muza noua, cu un vis nou sau pur si simplu cu un alt eu.
Cat despre poezie in sine, rima sa imi aduce aminte de stilul eminescian, calculat frumos, cu adevarat ritmat.

Geta - când voi știi să împletesc scara, cred că nu voi mai avea cum să urc pe ea. Mai bine rămân așa cum sunt.
Bodia ( nume straniu de frumos ) - bun venit în lumea mea.Până la catul de sus mai am destule unghere necercetate la parter. Teinvit să le descoperim împreună.
Vă mulțumesc pentru aprecieri și încredere.

Trebuie să-ți mărturisesc, mai întâi, că nu e nici o șansă de a te uita. Numai timpul nu mă învață cum să-i mai întind marginile. De acea uneori devin chiar eliptic, deși nu cred că mă caracterizează.
Sunt uimit de dărnicia rezervată străduințelor mele, de extinderea și reflexivitatea față de intențiile textului. Ai dreptate, rodirea și existența noastră sunt împiedicate întotdeauna de ceva. Mă străduiewsc să dezvolt ideea că piedica principală suntem noi înșine, trăirile noastre sofisticate și neproductive.
Mereu am să-ți mulțumesc.

Încă o intuiție exactă : starea de silă. Tare mă lupt cu ea , mulțumindu-i, în același timp, că este motorul străduințelor mele fără repaos.

Tuturor vă mulțumesc pentru bunăvoință și îmi cer iertare pentru că, în ultimele zile, n-am reușit să fiu și eu pe fază cu textele pe care le scrieti.
Sper într-o vreme, dacă nu mai liniștită, măcar mai bine organizată, deși această calitate nu m-a caracterizat niciodată.

Mi-e teamã cã nu voi simti suficient pentru a vã citi toate sonetele, mi-e teamã sã nu descopãr cã nu mã mai pot deslipi de monitor, mi-e drag sã vã stiu aici, pe toti cei ce puteti zãmisli lumini...si mi-e rãu cã v-am gãsit atât de târziu...

Cercetam, cercetam tot parterul. Asta sa fie o problema. Dau si eu o mana de ajutor sa termini cu parterul ala mai repede, caci vreau sa vad cum vezi tu lumea de la un etaj mai sus.

\"vreau sa vad cum vezi\" vai de capul mesajului asta :)). ma critic singura, cred ca de plictiseala. nu ma luati in seama.