Mă simt furnica traversând cărarea

Întrebarea scormone în spațiul negru în care orbecăie eul în căutarea unui răspuns rezonabil și este supusă torenților incertitudinii ce “destramă tihna-n leșios cuvânt”.
Scobești etern prin straturile dure ale sinelui în căutarea filonului adevărului, însă descoperi minciuna huzurind în nămolul falsității.

Adevăruri esențiale pentru care îți port respect. E singurul lucru care mă mulțumește. A decoperi acel adevăr ar însemna că am și ajuns la capatul drumului, ceea ce nu-mi doresc.
Cu drag

mă simt furnica ce străbate calea
și-mi place să-mi împlinesc al minții gol,
și doar aici în staul de cuvinte,
te regăsesc mereu la fel,
dar în veșminte noi!

așa mă văd eu pe aici prin poemul acesta plin de frumusețe, cred că o să mi se ridice coloane infinite, pe care unii iubitori ai frumosului vor spirala sonetele într-o legătură perfectă a cerului cu umanul.

sentiment de neliniste, la gindul ca intelegem mai mult decit ieri, si poate ca vedem si adevarul : dar oare cine doreste sa-l auda? ma bucur sa stiu ca undeva cineva e in cautarea lui si nu, nu cred ca esti la capatul drumului, adevarul e infinit , putere iti trebuie sa accepti drumul la inceput apoi puterea vine de la sine!
sonet pe gustul meu

Maria - apar constantele gândului și neliniștea trăirilor particulare. Bine ar fi să-mi pot construi și eu cu ele o coloană care să fie a infinitului numai în privința nuanțelor și constanței. Mă voi strădui să mă mențin pe această coordonată.
Anni - cred că sunt dincolo de această putere dintâi, iar continuarea traseului a devenit nu o mișcare simplă, dar, oricum, pasionantă. Este ceea ce mă ține în putere.