De sus, din crengi, când m-ai privit o clipă

Un poem spun și mă tot repet, dar cred că o pot face de câte ori simt lucrul acesta- de excepție. M-am regăsit în prima parte a sonetului tău, e realitatea adusă sub o formă bine dozată din toate punctele de vedere; atăt a construcției versului cât și a folosirii unor cuvinte ce pot avea diverse interpretări, alte tehnici nu le urmăresc fiindcă eu ascult mereu murmurul cuvintelor cu inima și apoi cobor acolo mintea. Pentru mine sonetele tale din ultima vreme sunt scene de viață, sunt stări pe care le trăim fiecare dintre noi doar că nu reușim să le exprimăm sau de cele mai multe ori trecem nepăsători pe lângă ele. Meriți o stea din deplin, dar uite asta o păstrez undeva în partea stângă doar pentru mine. Undeva după noi să știi că va fi o mierlă care o să cânte, iar îmbrățișarea este zilnică, fiindcă fiecare zi e o îmbrățișare a iubirii lui Dumnezeu.

Picur și eu, de câte ori pot, ceva din licoarea gata să se tulbure a unor trăiri ce se încrâncenează să scoată trupul la liman. De această dată voi face acest lucru precipitat, cu mai multe texte într-o zi, câte voi putea să postez, dorindu-mi să închei mai repede traseul urmat de câțiva ani și să mă odihnesc o vreme, pentru că satisfacțiile sunt tot mai puține și nu există prea multe Marii care să-mi spună că efortul meu nu e în van.