Te rog să mă oprești! Desprinde-te din tăcere și cristalizează-mi visele în trecut, folosește cuvinte! Lasă liniștea să se disipe asemeni timpului în care te doresc, cu forme de uitare, cu umbre
Îmi acord circumstanțe atenuante... și cred că te întrebi ce fac. Litere fade curg cu zgomot de degete pe tastatura deșertică, cu umbre sudorice... din fuga pasiunii, din nebunie de tine, sau de
Îmi simt mâinile pătate de secunde trecute, de esențe ce nu ți-au aparținut, și totuși caut o finalitate a lor, în părul tău, între degetele tale. Din spatele indiferenței îmi cataloghezi
Și te întreb: \"De ce încerc să te iubesc?\"
M-ai privi cu ochi goi, lipsiți de orice urmă de tact, și ai dori să clipești, să ștergi imaginea mea...să mă ignori.
Atunci ai înțelege
Îmi simt inima cum împinge la o frecvență de neimaginat șuvoaie de sânge prin vene inelastice, dureroase. Percep groaza organică multiplicată în zeci de milioane de celule, cu aceeași
Și dacă tu ești, prea bună zeiță, și din tăcerea fluidă a adorației te desprinzi cu tunete de marmură spartă, rogu-te îmi lasă fruntea nedemnă în pământ să stea.
Și nu îmi cere, prea
Aș fi vrut să auzi fiecare pas de al tau. Aș fi vrut să auzi acel metronom organic, acel tact metalic cum descărna viitorul din mine în ritmul impasibil al depărtării.
Te imploram cu ochi
Nu neg că am palmele pătate de cenușa trecutului... un numitor comun pe care l-am folosit în scopul meschin de a dezmorți un prezent înghețat nefiresc în soare rece de aprilie.
Nu încerc
Un soare bătrân sacrifică inutil lumină tăcută pe vitralii cangrenate de gheață. Umbra sfâșiată a trupului tău strivește zăpada ce sufocă o uitată marmură neagră, memorie fadă a greutății lui.
Despic aerul cu fața uscată de vânt și las nebunia furtunii să îmi urle dezlănțuită în universul limitat al cutiei craniene.
\"Crezi că dacă ar ninge s-ar schimba ceva?\"
Trebuie sa
Și pășești în vârful picioarelor prin visele mele ca să nu mă trezești. Te uiți cu ochi ce au uitat să clipească prin deșertul memoriei ce cândva mi-a aparținut, îți treci palmele prin nisipul
Soare cald, străin, se scurge cu zgomot de suflet uscat de pe frunze încă avide de viață, bătrâne de timp. Pășesc fără ritm pe un pământ sufocat de realitate tomnatică, împietrit parcă, în
Aș avea puterea să calc apăsat pe carnea prăfuită a pământului și să primesc în piept soarele orb al plutonului.
Aș putea aștepta cu rasuflare rece fără de viitor șuierul sec al
Știai că puteam visa. Îmi aduc aminte cum zâmbeai la fiecare poveste născută din spumă onirică, și mă priveai de parcă știai...
Știai că te puteam iubi. Mă strângeai în brațe când îmi
Dacă ai ști că există zile în care soarele încearcă să-mi zâmbească… Dacă ai crede că nu este totul pierdut… sau că ai putea avea totul, dacă te-ai vedea în plenitudinea frumuseții tale… atunci ai
Fracturi umede de taifun se prăbușesc cu lacrimi de ploaie în urma pașilor mei... Mă feresc să îmi închipui că toată atmosfera din jurul meu ar plânge după măreția lui. Refuz să cred că teama
Știu…cândva…am atins… am avut între palme…ce era? Frumusețea ta..pasiunea ta..mâinile tale..tu? Ce era? Ce era atunci? Erai tu sau ceea ce îmi doream să iubesc..Erai tu sau doar eu uitat de zile,
Uneori mă bucur de bucuria mea… Îmi zâmbesc cu atâta căldură încât îmi doresc să se bucure și altcineva de toată dragostea pe care pot atunci să o dăruiesc.
Sunt însă copleșit de amintirile
Ce parfum vechi simt acum…ce tăcere comună înecată în prezent…să fie oare?...să... să fii tu?…să fii..
Să fii…mâinile tale…atât de calde, atât de clare în atingeri,… atât de
Normalitate se numește ceea ce întâlnesc zi de zi în viața mea… Aceiași oameni pe care îi văd în stația de autobuz, aceleași imagini ce se scurg lichide pe geamul pătat de cotidian al mașinii…
... și atunci am dorit să sufoc în plămâni crispați de viață tot aerul ce ți-a trădat speranța umbrei ce o doreai uitată pe un pământ pribeag, sărac în iluzii de viitor.
Pleoapele strânse la refuz
Îmi amintesc gustul cald al buzelor tale cum mă intorcea în speranță… Îmi imaginez că mâine este mai aproape decât ieri… Îmi doresc să pot spera în ieri mai mult decât în mâine…
Mă regăsești
Dacă ai putea să plângi mi-aș transforma mâinile în deșert să inspire pentru eternitate furtuna sentimentelor ce te-a rupt din calmul rutinei de zi cu zi.
Dacă vrei să mai plângi, dacă vrei
Îți poți imagina ce rost au mâinile mele fără atingerea părului tău răscolit de vântul hulpav de dragoste de tine? Pot să văd altfel lumea de când nervul optic mi-a fost carbonizat de frumusețea
