Mediu
Și dacă tu ești, prea bună zeiță, și din tăcerea fluidă a adorației te desprinzi cu tunete de marmură spartă, rogu-te îmi lasă fruntea nedemnă în pământ să stea.
Și nu îmi cere, prea frumoasă ființă, să te privesc cu ochi uscați de așteptarea resurecției tale... îmi lasă doar mâinile păgâne mumificate în umilă venerație să mai asculte vibrațiile calde ale pașilor tăi.
Și îmi poruncește să tac, să ascult doar vuietul umbrei tale cum mă strivește în lumina veche pe care mi-am crezut-o interzisă.
052700
0
te citesc de atata vreme si de fiecare data raman la fel de impresionata de randurile tale, de tristetea lor.
Spune-mi, daca pentru o clipa ai inchide usa trecutului, oare nu ai gasi un zambet din prezent?
As vrea sa cred ca tristetea asta nu e reala, e vorba de prea multa durere, de obsesie...
Lasa-ti sufletul sa zambeasca!
Cu drag,
Ingerasul