Știai

Știai că puteam visa. Îmi aduc aminte cum zâmbeai la fiecare poveste născută din spumă onirică, și mă priveai de parcă știai... Știai că te puteam iubi. Mă strângeai în brațe când îmi mărturiseam dependența și oftai ușor de fiecare dată, de parcă știai... Nu știam că puteam plânge. Te-ai depărtat cu pași ce i-ai lasat să sune a firesc, lăsându-mă sufocat fără oxigenul umbrei tale ce mi se scurgea împotriva voinței dintre palme, și râdeai impasibil de parcă știai... ... că puteam plânge neîncetat, chiar și acum. Și dacă știai, de ce nu mi-ai spus?