adrian jigăranu

\"în sublimat gata să omoare
și în buric de vipere-ngălat,
în sânge ce-ntins pe uscătoare
de bărbieri, când luna s-a rotat
(când negru, când verzui stând închegat),
ăn șancru, trânji și-n căzile-mpuțite
de cârpa-n sânge-a doicilor mestrite,
în spălătura curvelor poznașe
( de nu pricepi, n-ai dat de-așa iubite!),
prăjite fie limbile pizmașe!\" Francois Villon

Textul dumnevoastra mi-a placut, desigur,la nebunie insa trebuia sa las un semn si din partea maestrului :)))

Cat de urata? Atat de urata incat sa nu o putem percepe vizual, ci sa traim doar o spaima adanca, intunecata; atat de urata incat sa fie tacuta, nemiscata.
Sa ne putem disipa in ea.

De ce-ar conta, cand Iliescu e ateu?

Un text sumbru, bun de pus la tampla si
poc!!!

Din cate imi amintesc a existat un om care a scris \"Demonii\".
Din cate imi amintesc m-au innebunit& extaziat Kirillov& Nikolai.
Din cate imi amintesc sunt obsedat de spiritul rus...citeste \"Tarkovsky\" ;)
Da, cineva trebuie sa iasa in piata publica, sa savarseasca un fapt absurd, un sacrificiu sau o crima.
Lumea trebuie schimbata pentru ca, dupa cum spunea Cioran:
\"Dati-mi un alt univers- sau ma prabusesc.\"
Am inceput deja ;)

L-am urat pe Heraclit pentru ca nu si-a dus gandurile pana la scepticism...de ce trebuia un logos, un fir al Ariadnei in devenire?
Voiam doar sa te desconspir :)
Heraclit, Tezeu, eterna& fascinanta Romanie...ar fi fost poate absurd daca ai fi pronuntat si \"miorita\".
Chiar, de ce nu ai facut-o?

uff...asa frumos...
Si de ce oare gasesc in textul tau tot o fecioara?

Ati transformat al meu poem sumbru, demonic, intr-unul frumos :)))
demonii nu mai sunt ingroziti de-a ei diformitate, o diformitate CARE II APROPIE, ci de lumina si nu se mai ascund
in oameni, ci de oameni.
Pe langa retusurile de ordin stilistic mi-ati inserat si retusuri de ordin ontologic, insa mie-mi place frumusetea care apropie de demonic, imi plac demonii in oameni;)))

rea...mmmmmmm...ce bine suna cuvantul asta, spus lucid, cu nepasare...
De ce am renunta la rautate& inumanitate, cand ne fascineaza intr-atat, cand dau o senzatie atat de organica, dionisiaca?
Firescul e steril.

Pari sa-ti asumi, lucid, intreaga fiinta si setul de principii...wow, pentru cei mai multi acesta e un gest care implica responsabilitate si de aceea se feresc sa-l faca.
Insa, totodata, pari sa pendulezi intre intrebari fara raspuns, intrebari crunte, peste care eu, unul, trec usor cu
a mea \"betie\".
Nu pot decat sa-mi plec ochii rusinat de incapacitatea mea de a da un raspuns coerent& logic...sunt un empiricist...constat faptele si daca ma fascineaza, daca imi place gustul lor...le \"aplic\" :)))

Prin urmare, nu pot decat sa-ti recomand o sagetare a cuvintelor, un act inuman, savarsit cu nepasare si-apoi un act Uman, Divin, savarsit cu lucidiate& clementa.
Enjoy
:)))

Cuvintele tale, Ana, inca se rostogolesc greu, pe podea...
imi iubesc destramarea si cred ca ura, durerea, dispretul, cand sunt traite cu frenezzzie, sunt, iarasi, iubire, fericire.
Imi poti disprtetui dispretul,draga Nietzsche, ma poti privi cu sila ce-o merita unul vrednic de mila si poate chiar sunt vrednic de mila.
Sunt josnic pentru ca iubesc lumea asta-nu mai cred in rau, cred in devenire :-)insa mi-s bratele prea scurte si arat penibil.
E prea multa putinta inchisa in neputinta mea- ce blestem bizar!- si de aceea alerg, sub vraja unei sclipiri de moment,la cel care, prin al sau Cuvant, logos, a insarcinat fecioare...mmmmmm...cuvantul acela e Imbratisarea.
E drept, io vreau mai multe :))), din ratiuni dialectice.

Livia,
iti multumesc pentru o trecere atat de placuta. O fi spuma de bere a zeilor???
Incantat,
Adrian

Iti multumesc foarte pentru trecere.
\"cât timp vei fi doar om, oamenii nu te vor plictisi\"
E o idee bizara, stiu, insa, iat-o: e oare bine sa fii om?
Oamenii sunt atat de inchisi in ei insisi, dar se contopesc cu atata usurinta...
Eu, unul, nu inteleg ce si cum si tocmai de aceea ideea de a deveni inuman tenteaza, tenteaza, tenteaza...
drag,
Adrian

Se face, asa, ca din intamplare, sa fiu student la filosofie.
Din pacate, cred ca esti un inocent :)...
De pilda, Hegel statea cuminte in turnul de fildes cand altul, pe nume Marx, l-a tras de acolo si impreuna, tinandu-se de mana, nu cam prea v-au lasat pe voi \"să facem ce vrem, să fim bogați și săraci, să avem plăcere atunci când dorim, să căutăm fericirea pe lumea asta, să îi numim pe cei care plâng – nefericiți, să dăm drumul la pisici în bibliotecă, să îndesăm toată literatura în sertar.\"
Crezi ca astea au trecut? Don Quihote nu a murit si, in contra ta, o sa tot bantuie prin biblioteca.
S-ar putea sa dea peste un articol de-al lui Heidegger \"Cum ajungem sa spunem ceea ce avem de spus?\" si s-o puna de-o globalizare!

Vai, ce reactie exagerata...uite, citisem o prescriptie a unui rabin cum ca rugaciunile de doliu trebuie rostite intr-o limba pe care ingerii nu o stiu, pentru a nu-i intrista.
Cum ai venit tu cu \"copiii spun lucruri tampite\", cartea de bucate,ca eu ma erijez in stapanul ingerilor, ca cei care sunt de traditie iudaica nu au voie sa scrie dp. ingeri, nu-mi dau seama.
Nu ai inteles nimic, OMG!

imi pare foarte rau ca te dezamagesc, am aflat de curand ca, o anumita traditie iudaica iti \"refuza\" prezenta ingerilor.
fiind fiinte create sa aduca slava lui Dumnezeu, acestora le este minimalizat accesul la tragedie ;)

Nu cred ca dimensiunea pregnanta a tragediei este suferinta, ar fi trebuit atunci ca ea sa apara odata cu stoicii, si nu cu apolinicii& dionisiacii.
Cred in tragedie tocmai din pricina umanitatii ei profunde, din pricina faptului ca un om tragic e un om care atins limita&limitele cunoasterii de sine.
Daca-mi este permis, nu esti pe complet om decat atunci cand esti tragic, iar daca esti complet om, atunci nu mai exista nici necesitatea existentei lui Dumnezeu.
Suferinta nu e tragica atunci cand ii lipseste betia Totului, iar fericirea, atunci cand e Totul este tragica. Nu fac nici o referinta morala sau valorica.
Nici raul nu este in intregime tragic.

Cei care il cauta si il gasesc pe Dumnezeu in suferinta isi exteriorizeaza suferinta, o raporteaza la o instanta superioara, daca ar vrea sa fie tragici ar trebui sa faca invers, acea instanta sa fie interiorizata,imlicit sa fie negata ca instanta \"in sine\".

Cat despre Iov, eu nu am parcurs VT decat pana la Eklesiast.
Dinamica tragismului e asemanatoare celei a unei pasari inchise in cusca. Un crestin nu sufera de claustrofobie ;)

Recunosc, exprimarea a fost una nefericita.
Ma refeream de fapt la altceva: toti suntem idealisti, toti credem in ceva, insa idealismul nu e complet decat atunci cand suntem CONSTIENTI de inadecvarea idealismului nostru la realitate. Din cate stiu eu, nimeni nu a facut asta.(?)

Cat despre intrebarea ta, mie mi-a fost dat sa intalnesc doar oameni care cred in Dumnezeu ;) si,in plus, mai cred ca au acces direct la intelegerea Dumnealui.
Mai departe, risc sa devin pretentios si sa dau impresia ca, de fapt nu spun nimic:
Atunci cand crezi, desi nu poti intelege, poti actiona. Spre deosebire de ateism, care iti ia totul, credinta iti lasa Prezenta.
E mult? E putin?

secunda, adica trecere...temnita; lumina...pereti negri; culori, fuga...intuneric, adica apasare;
\"Niciodată nu și-a mai simțit spinarea
atât de apăsată de aripi.\"

E un joc sublim, dar -?- pervers; penduland cu naturalete intre yin si yang, cazand apoi in noi perechi de contrarii...nu stiu exact, se intampla ceva; ceva, altcumva, care intai te sfasie, apoi te lichefiaza.

De cuvintele ar fi lucruri, poemul tau ar ucide.

Simteam ca recunosc...oarecum pe cineva, ceva. Mda, cred ca...nu, stiu sigur acum: Alexandru seamana atat de mult cu Dumnezeu.
Si nu vreau sa epatez, sa arunc o vorba stupida in vant, imi cer scuze, textul tau imi reaminteste cat de oribili suntem noi, oamenii, pentru simplul fapt ca nu suntem frumosi&bolnavi.

Trec uneori pe langa Biserica Armeana din Iasi, care sta sa se prabuseasca, desi, ca monument istoric, are o valoare inestimabila.
E superba, respira eternitate, e vie!
Si mi-e rusine ca romanii au bani de Catedrala Mantuirii Neamului, de tot soiul de biserici-mamut, cand ar putea sa faca acest teribil bine, nu doar din respect fata de armeni, ci din iubire de frumos.

ar fi trebuit sa nu spun nimic, dar nu pot:
oh, Doamne, unde sunt curvele de altadata?

De ce a scris Traian Dorz? Si pentru cine?
Pentru uzul \"intern\" al ostasilor, pentru spiritul simplu si
umil al crestinului cu 8 clase?
Vai! Vai, de profetii vechi si noi si de cei ce recuza o noua trezire pentru ca Universul e out-of-joint, murdar, pacatos, ranced!
Recunosc, sunt un dezamagit al miscarii.

Raspunsul e banal, mi-l urla si pruncii- mai ales ei- cand se joaca si iubesc tocmai Universul: FATARNICIE! FATARNICIE!
FATARNICIE!

O imensa \"persona\" e Dumnezeu in conceptia lui Traian Dorz, crestinismul- o morala, iubirea- un bun de folosinta zilnica si un cuvant care vrea sa indice o realitate patetica.
\"Chiar daca ai fi cel mai pacatos dintre toti pacatosii, vei trece dincolo de toata aceasta suferinta cu corabia Cunoasterii.\" vechi text din filosofia indiana.

Dar cand nu stim ce inseamna \"apofatic\" ce-i de facut, Traiane!