apatie
\"despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă\" ludwig wittgenstein răspunsul și întrebarea coexistă întrebarea ce nu conține răspunsul nu trebuie pusă răspunsul condiționează
Kaf
scuipă în ochi animalul ce-și spune Om scuipă în ochi femela ce-și spune Femeie eu nu sunt eu poruncă-ți dau tu să nu fii tu scuipă în ochi animalul ce-și spune Poet brațul
încă o scrisoare către K.
știi camera lui Camus -Albert - moartea celor inteligenți înseamnă conviețuire fiecare cu rangul său diferiți dar Unu prin firul de cupru ce ne trece prin creier iată de ce mamă nu
*
crunt blestem să nu poți cunoaște să nu poți fi totul îți plângi în pumni de milă simpla expresie simplul uman simplul orizont în deschidere umilință doar primul impuls: tabula
Porunci catre K.
blocaj într-un roman de secol optsprezece insultă, dezonoare, plictis, dame, actul apoi rânjeam cu toții frățește și nu însemna crimă doar un cerc elitist de oameni de altfel întregi la
lungi, împuțite coridoare și cămări
ce faci, puișor, dormi? Înghesuit într-un colț se ascundea de babe ah, babele putrede o singură femeie doar toată sexy și curvă își dorește insistent o țigară, să așeze și-o flegmă pe
*
mi-e teamă, o teamă ca o vacă blândă privindu-mă vreau să fiu alb, pacea inimii- apă caldă în vene un om între oameni, toți purtând cearceafuri, toți având același chip, spunând același
Porcii
*** În liceu, profesorul de logică ne tot explica de ce confirmarea lui Adrian Păunescu: \"da, doamnă, sunt un porc\", e sofism. Porcul și omul sunt specii ce aparțin aceluiași gen numit
copil
mi s-a născut un copil și probabil sunt fericit îi dau să mănânce- e foarte slăbit- îl învăț să tacă, să fie amoral și înțelept îi citesc din parafrazele eretice ale lui camus - michel
adrian
Numele nu e un simplu instrument. Numele tău, al meu sunt sfinte. Numele sunt eu. Eu în întregime, fără rest. Eu, cel ce sunt doar cuvânt. Eu, cel pe care ți-l dăruiesc, să locuiesc în
dilemă de sistem
cum să construiesc asta? dacă pun iluziile, phantasia, dumnezeii peste Adevăr o să iasă căcăniu dacă zidesc Adevărul între iluzii, phantasia, dumnezei Adevărul o să-și dea
cânt
lasă-i lumile lor frumoase și perfecte, capetele ațipite, apele din priviri lasă-i, nu sunt reali viața le-a fost furată de o babă bătrână, bătrână de tot lasă-i, ți se par
viața e atât de dulce toamna
calul se prăbușise în șanț picioare rupte inutilizabil se uită speriat la cei din jur, la mașină, la stăpânul lui, care bocește la o parte, va rog da, inutilizabil polițistul îmi
a touch of...
nu trebuie să înțelegi, să vrei, să înțelegi nimic nu a fost săvârșit încă. scuipă-mă, sper că ai mațe tari, sper că ai exersat scârba. dacă păroșenia masculilor iți este
this is where all flesh is grass
moartea copilei creier, doar creier agonizând, celule scăldate în spaimă \"White bewinged angel of light tempts me to change my life come, come to me, she whispers longing eyes, she stares
Jurnal
O pălărie cu animale. Uneori extragi un animal despre care nu știai că e acolo. Alteori îl extragi pe același și nu-l recunoști. Dar într-o seară, o singură seară le poți număra pe toate și le poți
Jurnal
după ce bei cafea și scuipi în chiuvetă parcă ai scuipa sânge. sânge întunecat, parcă stors dintr-un leș mi-ar fi plăcut să fiu bătrân. să am o bucată mare de timp, mirosind a bunic pe care să
descantec
uneori prin locul cu care gandesc - in cosul pieptului, putin sub inima - nu mai curg ganduri, ci durere si atunci nu mai sunt un om mare, mare, ci un om mic, mic, mic ma inghesui in
crunta erezie a lui M.
\"Dumnezeu ar fi fost un țopârlan oarecare, un infatuat lipsit de bun simț și inteligență dacă ne-ar fi creat doar pentru a-l iubi, a-l sluji, a-l preamări. Greșeala celui mai frumos dintre îngeri a
porunci catre K.
înghite oamenii, cât mai mulți, cât mai jegoși, cât mai perverși și nu te opri nu cere să se ia de la tine blidul cu căcat și de-o să vomiți cineva tot o să te oblige să lingi la loc și
celălalt
cum iarba se așează pe cadavre, zâmbetul pe chipuri hâde, lumina pe gunoaie, fluturii pe curve cum cântă îngerii morții, orbii, lebedele, Ofelia cum Omul, stăpân pe ale sale mormane
in-tina-re
-Pământul e bun. Pot să mă tăvălesc aici, un pic, pe jos? E atât de bine pe trupul ăsta enorm, fără conștiință, fără sentiment, fără ochi, fără ființă. Îmi dă senzația că eu însumi nu aș avea
De ce nu cred in nimic
Am constatat cu stupoare că nu studiez altceva decât o înșiruire de erori; admirabile, excelent argumentate, credibile, poetice, dar totuși erori. Gândirea, logica, nu sunt decât unelte. Nu
jurnal
Ritual imens e Totul. Orice gest- un act, orice cuvânt- rugă fără adresă. Nimic fără importanță, nimic fără locul său in marele dans al Universului. Și e destul de greu, când tot ce atingi e
jurnal de idei
1. Spre deosebire de suferință, nefericirea e un viciu. Realizez însă că întreaga noastră cultură e doar o lamentație penibilă, patetică, vicioasă. Scapă cine poate. 2. Da, ar fi frumos ca
Jurnal
1. Doi batrâni, ținându-se de mână. Ea poartă în mână un buchet de ghiocei. Mă contorsionez, în timp ce mașina demarează, să-i pot privi. De ce mi-oi aminti de asta acum? Următoarea stație: Podul
Jurnal anonim
Incorigibil și impardonabil, imposibil chiar, mă desfășor în aceeași imensă Clipă. Aceeași. Ca un obsedat, o vreau Aceeași. Să scotocesc în oamenii mei vechi, oameni pe care, închizând ochii, să-i
patetism cu obsesii
În seara asta porcii din carnea mea au început să țipe. Oameni obosiți și beți, femei vârâte în pantaloni strâmți. Gunoaie. Blocuri. Tărâmul peste care-a vomat Duhul. Curve. Da, curve.
Jurnal
\"Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune.\" Geneza 2.31 oameni în oameni printre oameni întâmplări cuvinte Asta e tot, căci nu mai e nimic de privit, afară de
cântec bizar
lumină, zeițe păgâne pe care mă preling sunt marmură albă rămânem în urmă, pipăi noroiul, amintirea, și devin nefiresc Dumnezeu e irealizabil aici, cel mult, improbabil, însă
inca un nenorocit se duse
Le privesti atent si asa se nasc. Le iubesti. Cu o lama ascutita, adanc, le poti gasi. \"Sunt doar fetisuri\", spuse cineva. Ii dau dreptate, apoi il injur. Fiintele reale ma ating si,
Jurnal fictiv
1. Voi incerca sa fiu marxist. Voi avea doar uneori mustrari de constiinta si atunci voi fi ciudat. Ma voi acoperi. Ma voi ascunde. 2. In sufragerie, pe o coala alba de hartie, langa pat, am un
cuvinte inutile
La inceput... Trupul Evei, desavarsit si gol, intins ca umbra unei femei in fereastra. E vie, frumoasa, ingenua, aproape stupida. In zile cenusii, reci, cand ploua greu, cu plumb;) o poti vedea in
autorul popular nu sta pe ganduri, inca scrie
\" le 3.I.2004 Je me sent froustre parce je ne sais ce qui je veux vraimment de la vie, parce que je me sent incapable de faire quelque chose de qui je serra
manifest
Credeam ca toata lumea stie asta. Ca un inocent sau un cretin sau amandoua in acelasi timp sau amandoua sunt una. Insa nu-mi explic faptul ca si acum se mai pot citi enorm de multe poeme pe care
pe la 10
E amurg și răsărit. Nu e moarte, e suspendarea oricărei nevoi de sens. Sunt aproape fericit. Mi-e bine. Întunericul și lumina, ascunși în formele ciudate ale orașului, ale blocurilor gri și
Psalm (?)
De ce, Doamne, nu ai curățat Lutul de morți când l-ai ridicat, să-mi dai Ființă?
dreptul la revolta
Domnișoara, una din acele domnișoare cu o conduită morală ireproșabilă, ceea ce o face puțin anostă a spus odată: -În țara asta e prea multă democrație! -Bine, domnișoară, când vei trece pe lâgă
Ea
Cu un cui foarte ruginit ea mâzgâlea ceva pe retina ochilor mei. Îmi zâmbea frumos și, când greșea o linie, un punct, o expresie în desen, îmi dăruia o privire albă din trusa medicală. -Dar, ce
Scrisoare catre o inchipuire cu nume inchipuit ireproductibil din pricina hazardului
cuvinte,idei,rime,mazgalituri,iubire... si frica atunci cand ma sperii de mine insumi. Oamenii sunt de sticla. De aceea, uneori, calci pe cioburi. Te iubesc, insa nu o sa recunosc niciodata
Manifest simbolist
Sunt confuz, contrariat, speriat. M-am îmbolnăvit de Bacovia, de simbolism, de minuni, de culori, de forme, de lumină, de obsesii repetate la infinit! Totul în jurul meu doare, materia îmi țipă
Scrisoare
Peste îngeri s-a așternut praful și păsările din parc au început să plângă. Mă mișc, mă plimb pe aleea pustie ca într-un iad liniștit, calm și totuși dureros. Aștept un sfârșit care nu va veni
A fi sau a nu fi copil
Mergeam pe stradă așa cum se merge de obicei pe strdă: îngândurat, cu mâinile adânc îngropate în buzunare, molfăind-lucru care enervează îngrozitor- chewing-gum-ul tipic american. Nu-mi păsa de
