Scrisoare catre o inchipuire cu nume inchipuit ireproductibil din pricina hazardului

cuvinte,idei,rime,mazgalituri,iubire... si frica atunci cand ma sperii de mine insumi. Oamenii sunt de sticla. De aceea, uneori, calci pe cioburi. Te iubesc, insa nu o sa recunosc niciodata pentru ca mi-ai infipt in ochi cioburi din genunchii tai, din zambetul tau si din umarul drept. Putin prefacuta, incruntata, nasul mic si mult, mult, mult alb in aerul ce te incojoara si in fluturi. Absurd absurd... Ar fi trebuit sa nu cred in tine, sa fii doar o parere, o ipoteza si un semn. Am impresia ca pasesc pe directia fericirii dar in sens opus. Si acela e absolut iar tu, mestecand cu gratie ceva uitare, sa te miri. E pe undeva o derogare de la absurd si-o vreau! sincer,adevarat si limpede...