Jurnal de călătorie liric București-Moscova
Noapte bezmetică, fără nimic din emoțiile treziei chinuite de dinaintea unei călătorii asteptate. Nu vreau să plec. Iar umbrele se alungesc pe pereții
E timpul sa deschid uitarea de noi.
(n-am stiut sa ma strig)
Sa dau timp timpului sa ne uite.
Doruri in jur,
dorurile de prisos ale celorlalti,
dorurile carora le tac
privind in jos, spre
Nimeni mai trist, faur,
Decât aceste două chipuri sculptate ale noastre,
Decât aceste zâmbete pământii,
Paralelele.
Nu mai suntem demult, faur
Decât două capete de lut străine zăcând,
S-a născut un fluture albastru. Atunci, odată cu noi, primăvara, când a știut că sunt femeia de toate anotimpurile, a venit cu mine. Îi simțeam mirosul albastru în urmă și vântul bătăii
Nu am înteles de ce plângeau femeile prin cimitire…căci sărbătoarea aceea plină de culori, de mese-ntinse, de flori, de lucirea de bucurie din ochii fetițelor din vecini, prevestea învierea. Mi
Uite,
așa îmi va colora blestemul Ea,
în verde de Vermeer,
verdele acela
pe care-l purtam amîndoi în cămăși,
pe care-l striveam rar
din ce in ce
(aproape că-l uitasem)
în
Asfințit în săptămâna patimilor,
Noi,
Memoria
Și țara pe care n-o cunoști.
Þara tuturor deznădejdilor
În care sfinții se plimbă nefericiți pe ulițe,
În care Dumnezeu e beat
De la moartea
Ascultă-mi ultima poveste în noaptea nunții tale. Îți porți la braț femeia fără chip.
Noapte tristă, adâncă în întunericul ei ca fântânile fără fund în care ne pierdeam privirile în
Sa uit si sa ma-ntorc
Acolo unde.
Omul si calul purtat de capastru. Stepa.
Cantecul strivitelor ierburi.
Sa-mi simt, asprite de pamantul tarii mele, palmele.
Pumnul de pamant pe care
MB