crunta erezie a lui M.

\"Dumnezeu ar fi fost un țopârlan oarecare, un infatuat lipsit de bun simț și inteligență dacă ne-ar fi creat doar pentru a-l iubi, a-l sluji, a-l preamări. Greșeala celui mai frumos dintre îngeri a fost aceea că a vrut să fie \"asemeni lui Dumnezeu\" și nu mai presus de el. De aceea am fost creați cu toții, asta ne e menirea, prin sine și cu noi înșine să ne devenim nouă și lui Dumnezeu însuși dumnezei. Un Dumnezeu care ne iubește ne vrea dumnezei.\" Astă scurtă dizertație o ținu M. în fața profesoarei de religie pe când era abia un copil. Nu l-a putut contrazice, doar a râs. Însă cu timpul M. se dovedi consecvent cu sine. Descoperi ca dumnezeu privise lumea și o văzuse bună, dar adam se hrănise cu ea și fiindu-i propriu simțul estetic, o găsise și frumoasă. Descoperi că Iacob învinsese Îngerul. Descoperi că poate afirma și nega. Descoperi că poate visa absurdul. Își descoperi indiferența. Își descoperi lipsa unei naturi proprii. Își descoperi putința de a fi nimic, deci suprema libertate. După moartea lui M., A, refuză să fie trist, să condamne sau să ierte. A. îi continuă jocul.