Mediu
La inceput...
Trupul Evei, desavarsit si gol, intins ca umbra unei femei in fereastra.
E vie, frumoasa, ingenua, aproape stupida.
In zile cenusii, reci, cand ploua greu, cu plumb;) o poti vedea in orizont mangaind, lasciv, eternul fetis.
Veti spune, desigur, ca o iubesc.
Oh, iubirea e stearpa, inepta, inutila.
E sete.
Despre instante...
Parmenide& Heraclit. E suficienta aceasta experienta cat sa ramai tacut, nedumerit, apatic, irita(n)t, greu, pesimist.
Se prabusesc orice nuante de sens, orice axa si mesaj inteligibil.
\"Se Da\" Neant.
Nu e Brahman. Nu e Nirvana.
E disperare.
Iisus S-a sinucis. Ii cunoscuse pe acesti doi: Parmenide& Heraclit.
Imi intind umerii, sa fiu sigur ca nu au intepenit.
In parc...
Pe o banca oranj se saruta indragostiti invesmantati in negru.
O pasare neagra, cu cioc oranj, se hraneste. Stiu precis ca pe locul acela a plans candva o fata.
Nu e metafora. Nu e alegorie. Cerul goneste nori grei si mainile imi sunt colorate intens.
Strivesc tigara pe trunchiul unui copac si plec.
Ma simt privit, aici, la o aruncatura de bat de cladirea in care m-am nascut.
E un spectacol mediocru. Evei ii place.
In fine, Ego...
\" Acesta esti tu!\"
Oh, nu!
Neti, neti...
002266
0