Adrian Erbiceanu

Pe malul unde dosnic zac, Nu-i val să-ncumete a sparge Tăcerea dominând catarge, Semnul ascuns în zodiac. Târât pe-o rână și bătut, Un gând se năruie spre altul: Nisip mărunt tocând

Un vânt îngenuncheat stârnește altul; Aprinde jar pe gratii sufletești, Să ardă pasul, năruind asfaltul, De câte ori de tine te-ndoiești. Stigmatizați, ne-am conceput înaltul, Călcând peste

\"Doar o-mpletire veșnică de vise Rămâne lumea mea, până când pier.\" Adrian Munteanu: \"Sonet 96\" Adam nu prea știa de unde vine Când s-a văzut -trezit- lipsit de-o coastă... Dalila

Același drum cernit aveam în față Și-aceeași ploaie neîndurătoare. Dar \"luminat\" eram, ca de-o povață, De vocea aspră, stigmatizatoare, Care-mi trasase, \"clară\", o misiune Lipsită de orice

Atâta ai, atâta duci, Când pasul tău cu trudă suie, Spre înnoptatele răscruci, Întortocheata cărăruie. E-n toate-o liniște de crezi Că nu e nimeni să te-ndemne Cât de departe poți să vezi Pe

Planul l-am desfășurat de-a latul Să fie ca-n jurnale, pe de-a-ntreg : Atât îmi ia pe zi, bacșis, umblatul, Și-atât pantofii rupți când vreau să-i dreg. O parte-o iau și-o tai în părți egale

Descinse, pe drumul nescris al dorinții, Vântoasele-și flutură vălul secret, Pe urmele arse de dor și regret, Să prindă în mreje tăpșanele minții. Cu áripe albe - fantastic balet - Jucându-și

Eram, pe-Olymp, o simplă vietate, Þinând în mâini mănunchiul de puteri; Un Hercules, scăpat de sub lăcáte, Ce plimbă moartea către învieri, Ros de-ndoieli, sperând să regăsească, Pierdută,

Ionuț Caragea s-a născut pe Google. O spune el, o spun și alții. Dacă ar fi să extrapolăm, prin absurd, judecata de mai sus, am găsi că aproape toți poeții din generațiile mai noi s-au născut cam în

La hotarul dintre vise, unde nimeni nu-i stăpân, vorbele rămân nescrise: Mi le-auzi când ți le-ngân? Inocența - ce desparte adevărul de minciuni - oare cui îi ține parte când mă cerți, când

Mă bântuie vântoasele de seară... Cu-o lume-ntredeschisă mă pătrund. Rătăcitoare-n golul furibund Mă amăgește clipa solitară. Cu cât mă-nalț, cu-atâta mă afund. Grea liniște mă prinde

Alunecam ca o iscoadă Ce prinde firul de-nceput, Când întunericul - pe stradă - Mă-nvăluia-n necunoscut. Șaradă trasă prin șaradă, Scăpat din frâie, aș fi vrut Să mă revezi; ca pe-o

Curg toamnele, cum vinu-n oale sparte, Cu izul lor de fum înăbușit... Antecedent de nedestăinuit În ascensiunea care ne împarte. Cad zilele, prin ele încleștate, Victime într-un plan

Se-opintea Tândală, Dând din bice glas, Fără ca trăsura Să se miște-un pas. Vânturând din coadă, Boul sta țâfnos Că e dat să tragă \"Plug\" cam curios. -\"Pune, vere, calul!\" -\"Ași,

CUVANT INAINTE* În spațiile Revistei Transilvania o să regăsiți, într-un serial poetic, capitolele unui interesant volum liric, în lucru, care are un titlu incitant: \"Divina

Și încă îmi mai stăruie-n timpane Barosu-n legănarea de ciocane... Se-ncoardă crița și lovește des, Precum o coasă pusă pe cules, Ca pleoapa când speriată-a prins să bată, Ca inima când

Mergeam docil și numărându-mi pașii, Condus de-un cicerone reformist, Pe care nu-l vedeam dar, ca hăitașii, Mă împingea din spate să rezist. (Atunci am înțeles de ce și Dante, Cumva, fusese

Ca să nu pățească iară Ca mai an, când pe nimica A cerut un bob sau două La vecina sa Furnica, Iar aceasta, șugubeață, Făr’ prea multe să-i cuvânte Îl trimise jos, sub grindă, Pentru-n bob, un

Cu fiecare pas pe care-l fac, Un cerc se mai încinge la copac, O clipă se ascunde sub obroc, Un vad se strânge ca să-mi facă loc. Din cât, pe lume, fost-a să adun, O umbră se mai ține de

Ciob după ciob adun să întregesc Imaginea ce-a prins a descompune Preceptele din vechea dimensiune; Oglinda, poartă către nefiresc. Curbate umbre - roade de genune - În taină împletesc și