Nu-i nimeni

Târât pe-o rână, și bătut,
Un gând se năruie în altul:
Nisip mărunt, tocând asfaltul
Adolescenței ce-a trecut.
imi place toata poezia si totusi strofa de mai sus dincolo de tristete, imi da un sentiment aparte de intelepciune... deci, imi place cel mai mult...

Geea,

Am sa-ti raspund folosindu-ma de propriile tale cuvinte:
\"Si mi-e dor, tare dor sa mai fiu eu - eu, macar cat o secunda de fericire nepasatoare...\"
N-am gasit nimic mai apropiat de ceea ce am incercat sa sugerez in poezia de mai sus. Modalitatea, numai, difera. Multumesc pentru comentariu.

Intr-adevar domnule Erbiceanu, vine o varsta cand ne este dor si incercam sa ne regasim pe noi cei de mai demult. Poate ca la aceasta varsta am ajuns si eu (prematur). Multumesc si pentru comentariul facut apropo de creatia mea poetica din adolescenta. Dupa aceea am fost prea ocupata sa-mi fac o cariera in stiinta, dar cum aceasta cariera a luat o pauza, acest site mi-a redeschis dorul de poezie si pot sa spun ca este extraordinar. Am avut ocazia sa citesc mai multe creatii literare de foarte buna calitate decat (poate) in ultimii 20 de ani.
Asa multumesc si apreciez foarte mult creatiile dvs.

Erata: la ultimul rand de mai sus a se citi \"Așa că...\" -cu scuzele de rigoare

Mihaela,

Comentariul tau neasteptat, la subsolul acestei pagini, m-a bucurat. M-a bucurat pentru ca, favorizata (sau nu) de pauza in cauza, ti s-a redesteptat dragostea de poezie. Foloseste-te de aceasta ocazie, poate unica, si uita-te peste lucrarile tale mai vechi. Imagineaza-ti cum le-ai vedea astazi si... asterne-le pe hartie. S-ar putea sa ai o surpriza placuta. Inca o data, succes!

Multumesc
Si mai treceti pe la mine prin pagina, va rog!

Ultima strofa e formidabila prin sens si sensibilitate. Pe cat de adanca, tot pe ata de socanta vine ideea concluziva consruita de magicul acelui condei care tradeaza o personalitate cu trairi intense si subtile. As spune ca strofa aceasta grandioasa este insasi evocarea unui moment psihologic puternic de auto-confesinune tainica si de aceea eu as fi scris-o folosind cumva altfel semnele de punctuatie. Asa simt eu ca ar fi fost mai potrivit si mai sugestiv:
\"Pe malul veșnic mistuit
De-arsura golului ce-l sapă
Nu-i nimeni care să priceapă
Ce s-a pierdut, ce-i de găsit..\"
Pentru mine esti un fel nou de ..Eminescu, unul diferit si totusi.., totusi ghicesc in scrisul tau, asa cum insusi marele Luceafar spunea, ca-s: \"toate vechi si noua toate...\"

Z,

ai perfecta dreptate. Trei zile m-a chinuit ultimul vers. Si asta numai din cauza formei interogative. Propunerea ta, pe care de altfel am adoptat-o, m-a eliberat. Iti multumesc!

o fi dat in cele sfinte
cu remarcile lui seci
de il (o) racorim la minte
chiar cu... minus douazeci?!

p.s. atat poemul cat si comentariile m-au delectat.