Muzeu Apocaliptic

“Intrăm acum, dragi vizitatori universali, în Salonul de Gândire Terestră Pre-Apocaliptică”. În acel moment, zeci de copii curioși, veniți din întregul Univers, începură a bate frenetic din palme, anticipând astfel superbele descoperiri ce urmau, desigur, să-i frapeze. Erau toți însoțiți de părinți, care le deciseseră, cu sute de ani în urmă, cum să-și ‘inaugureze’ scurta lor vacanță, de un an, petrecută pe Pamant: cu o vizită educativă la unicul muzeu de pe planeta Terra (Pre-Apocaliptic Earth Museum). Ghidul tocmai le anunțase zecilor de juniori intrarea-n acea aripă de muzeu care, dupa mii și mii de ani, conserva încă în condiții optime, prin imense baze de date, toată activitatea intelectuală dintr-un an fatidic al întregii omeniri: 2007, anul în care umanitatea putea fi ștearsă, pentru totdeauna, de pe fața Universului. “În anul 2007, dragi copii, s-a declanșat un război nuclear devastator pentru aceasta mică planetă. Citesc, dupa privirile voastre, o mirare: ‘De ce arată atât de bine Pământul acum? Este locul cel mai vizitat din Univers!’. Răspunsul este simplu, copilași. Stramoșii vostri, deși trăiau pe planete la milioane de ani lumină distanță de acest mirific loc, nu au putut rămâne indiferenți la soarta Terrei. Spre sfârșitul anului 2007, când mai erau doar o mie de oameni încă în viață, dar cu zeci de bombe nucleare rămase la dispoziție, strămoșii voștri, organizați într-o frățească alianță universală, au intervenit în forță, și i-au înghețat la timp pe acei ultimi supraviețuitori, pentru a-i clona ulterior… Au urmat investiții enorme-n Pământ, din partea diverselor corporații universale, de restaurare a ceea ce el a fost cândva. Mii de ani, muncitori fhronieni, klindrieni, plargieni și de pe alte planete ale lumii, au muncit din greu pentru ca astăzi, dupa 6739 de ani de la distrugere, Terra să arate din nou înfloritoare…”. Micii vizitatori zâmbesc, deoarece ghidul le zâmbise, dintr-un sentiment puternic de mândrie terestră, la rostirea acelui cuvânt: ‘înfloritoare’. Un copil sprogian, întrerupându-și zâmbetele (pe Sprogia, planeta cea mai bogată din Univers, locuitorii căpătaseră, în urma evoluției într-o apreciabilă abundență agricolă, multiple cavități bucale), îndrăzni o întrebare, deși regulamentul muzeului îi interzicea exprimarea vreunei nedumeriri: “Scuzați-mi întreruperea, Domnule Ghid, dar ați pomenit baze imense de date… Ce conțin acestea și cum au fost ele stocate?”. Ghidul formă imediat un număr, apăsând tastele invizibile ale unui telefon molecular și, după exact treisprezece secunde, curiosul sprogian se trezi afară din muzeu. “Ca să răspund la întrebarea respectivă, ce nu-și avea deloc rostul pentru ca totul aici e ‘self-explanatory’, vă rog, copii, să priviți la această uriașă vitrină. Ei bine, aici există trilioane de unități nucleare de memorie, toate din 2007, obținute pe baza radiațiilor nucleare emise de bombe în anul respectiv. Sunteți prea mici, ca sa înțelegeți. Merg mai departe… Tehnologia de stocare a lor nu a fost, evident, proiectată și implementată de ființele umane. Umanitatea era, în 2007, într-un stadiu incipient al evoluției. E.I.U.C. (Earth Intervention Universal Coalition) a fost cea responabilă cu culegerea tuturor informațiilor de natură nucleară… Am o întrebare pentru voi: de ce credeți că E.I.U.C. a creat atunci aceste uriașe baze de date, toate referindu-se la un singur an, din istoria unei singure planete din Univers?”. În acel moment, mama copilului sprogian evacuat își ridică prompt un membru dorsal pentru a răspunde (nu ieșise, din solidaritate cu fiul ei, afară din muzeu din simplul motiv că pe Sprogia nu exista conceptul de solidaritate). “Puteți răspunde, doamnă!”. Pe șapte voci (fiecărei cavități bucale îi corespundea propriul set de corzi vocale), bătrâna sprogiană propuse ghidului un răspuns: “Pentru ca să înțelegem cu toții ce s-a petrecut atunci și să nu mai permitem niciodată pământenilor să ajungă unde au ajuns atunci: la un razboi nuclear stupid, dus de creaturi la fel de stupide, Ghlorh Bragvi! (‘Doamne, iartă-mă!’ în sprogiană)!”. Ghidul formă iar un număr pe molecular și, după executarea celei de-a doua evacuări, oferi și explicația pedepsei: “Pe Terra, rostirea de cuvinte religioase, ca și executarea de gesturi ce pot fi interpretate ca fiind religioase, sunt interzise prin documentul de condamnare a Apocalipsei “Religia e principala cauză a Razboiului Nuclear din 2007”, semnat și aprobat la nivel global în 5371”. Odată încheiată această scurtă lămurire, ghidul se-ntoarse spre vitrină. “Așa este. Acest uriaș depozit de memorie nucleară are rolul de a ne aminti mereu ce s-a întâmplat atunci. Dar nu doar pentru a ne împiedica din pornirea unui alt razboi nuclear pe Pământ, ci pentru a ne opri din pornirea oricărui tip de război, pe orice planetă din acest Univers!”. Vizitatorii, prea mici pentru a înțelege astfel de mesaje umanitare, dădeau, totuși, încuviințător din cap sau capete (pe planetele în care munca intelectuală predomina, creierul locuitorilor era distribuit în mai multe cutii craniene). “Acum, combinând puțin distracția cu educația, vreau sa vă propun un joc interesant. Vă rog să vă apropiați de vitrină! Este fiecare în fața vitrinei? Bun. Rog pe fiecare să-și introducă câte două degete în priza nucleară pe care o are în față!”. Ca exemplu, ghidul îi arată primului copil (un fiklordian extrem de neîndemanatic) neștiutor din apropierea sa cum să procedeze. “Nu aveți de ce vă teme! Temporar, configurația de nuclee din atomii ce vă compun creierul va fi înlocuită cu o altă configurație de nuclee, aparținând uneia dintre ființele umane nefericite care au trăit în 2007, pe durata razboiului nuclear. Știu, e dificil să înțelegeti, dar trebuie să rețineți că nu veți păți nimic… Veți afla, în urma acestui exercițiu mental, ce gândeau, cât de limitați erau atunci oamenii în gândire…”. Mândru că fusese instruit primul, chiar de către ghid, copilul fiklordian se lăsă imediat în voia noilor nuclee, inițiind astfel călătoria către o altă lume… Simți ușoare furnicături la degetele introduse-n priza nucleară… Gândurile proprii i se rarefiau treptat, permițând accesul tot mai liber al unor ganduri noi, străine… al unor imagini și zgomote noi, străine… La început, copilului îi apăru în fața ochilor… un ecran. Desluși, ulterior, și-o masă, pe care două obiecte rotunde, zgomotoase, purtau inscripția ‘A4 TECH’, iar alt obiect, mai mic, purta inscripțiile ‘Genius’ și ‘Mouse’. Sub masă, într-un fel de sertar, un alt obiect se mândrea cu eticheta ‘Genius’, dar acesta conținea mult mai multe butoane decât cel anterior. Tot sub masă, o cutie ce încerca să vibreze silențios, era inscripționată cu ‘ASUS’… Odată locul ‘mirosit’, copilul își intoarse privirea spre ecran. Și începu să citească ce-i apărea acolo, scris cu negru, pe un fond alb: “Intrăm acum, dragi vizitatori universali, în Salonul de Gândire Terestră Pre-Apocaliptică”. În acel moment, zeci de copii curioși, veniți din întregul Univers, începură a bate frenetic din palme, anticipând astfel superbele descoperiri ce urmau, desigur, să-i frapeze. Erau toți însoțiți de…’ “Ce prostii scria acest om, atunci… Nu-i de mirare că omenirea a fost aproape de auto-extincție”, șopti copilul, crezând poate că nu-l aud…