Adrian A. Agheorghesei

Emilian, fiecare text își are cititorul său perfect. Mulțumesc pentru timpul tău și pentru finețe!

Eugenia, mulțumesc pentru!

"Iarna, Doamne fer' de floare,
Gerul ăsta ne condamnă
Să lipsească din dotare
Țuica bună de la toamnă." (D. Norea)


De-o lipsi, de nu, totuna -
Prin metafore și muguri,
Vom avea întotdeauna
Epigrama de la struguri.

Silviu, aliterația din titlu ("z") + ultimul vers = ziua Z.

Marian, e doar o satiră.

"În haiku, așa cum s-a mai spus,
Poți găsi, când cauți, dacă vrei,
Multă poezie și, în plus,
Floare de cireș și ceai de tei."

În Copoul nins, de vrei,
Poți simți miros de tei,
Numai Norea simte, spun,
Gingașa floare... de prun.

Claudiu, aici chiar nu e vorba (sau nu ar trebui să fie) despre cine și cât mai are de crescut. Și nici despre iritare vizavi de felul în care ne percepem comentariile. Nu vreau să polemizez cărări care nu pot fi sub nicio formă productive, de aceea mă limitez să spun doar:

"as vrea adrian sa-ti spun ca nu e asa cum iti zice alina, ca nu reprezinti niciun fel de generatie, ca nu vii din urma nimanui si nici in fata nimanui nu esti," -->

"unii inca mai viseaza generatii, miisti, sutisti, milionisti. eu nu vad nimic venind din urma, pentru a veni ceva din urma trebuie sa existe ceva in fata"

- bienînțeles că aici te-ai hazardat. Gândind așa, ajungem la un soi de anarhie literară. Bineînțeles că au existat și există borne valorice care rezistă aproape oricărui punct de vedere critic. Nihilismul liric pe care, voalat, îl propui, nu face altceva decât să ducă la: [să] "stai cu ochii numai in literatura 24 din 24 de ore iar idealul tau in viata e rescrierea literaturii nationale contemporane sub o forma care sa corespunda exclusiv standardelor tale personale inchistate.

Și aici mă opresc.

Cred că, la nivel alegoric, autorul a vizat caracterul epic al unor experiențe episodice. De aici "și"-urile obsesive.

Consider și eu că s-a exagerat cu comparațiile, chiar dacă unele sunt reușite.

Silviu,

"împreunându-se/destrăbălându-se ". Poate poți să le scoți.

atenție la "dintro".

Pe alocuri, din contrastul liric - tehnic, rezultă disonanțe. Exp:

"sufletul meu nu mai este predispus la descompunere"
"parcă ar fi foametea răului
arvunită
dintro stradă fără sens"

Versul "încarcerat între zidurile aducerilor aminte" e nițeluș poetizat via Eminescu.

Departe de-a fi ireproșabil, îmni place finalul.

"Moartea murise" - nu știu cum se mai poate face ceva cu sintagma asta.
Saltul de la suferința de inimă albastră la confortul matern e, iarăși, o chestie desuetă, dpdv ideatic.

Dar sub astea, simt potență artistică.

Trebuie să recunosc că nu e tocmai facil să condensezi și să deschizi, în același timp, întreg textul. Touche.

Claudiu,

Am citit atent tot ce ai scris și, evident, am decupat tot ce am considerat că merită eforul. Ai scris mult, pe alocuri excesiv și hazardat, dar ai punctat percutant vizavi de unele chestii sensibiloase... Per ansamblu, tot respectul pentru timpul tău.

Despre generații, despre cei cu cometă-n coadă și ceilalti cu stea în frunte, despre curente și, aoleu!, mai ales despre ars peotica, despre ce e/ ce mi-e/ ce ar trebui să-mi fie/ce nu mi-e/ spre ce sa privesc etc, doamne ferește de asemenea discuții - sunt ca o nevăstuică unsă cu ulei.

Despre observațiile strict lirice, despre acelea care chiar contează - mulțumesc!

Dar tre' să fiu sincer și să mă declar puțin surprins (negativ) de "referitor la steluta, eu am dat-o pentru incurajare"; adică, 1. prea dă în contrast "încurajarea ta" cu, parafrazat, "nu asculta pe nimeni, totul e și nu e" etc; 2. îmi place să cred că nu mai am nevoie de încurajare. Și aici nu e vorba deloc de calitatea poeziei mele.

De bine!

Silviu, n-am înțeles aproape nimic, dar cred că ai spus de bine, nu? :)

Diana, greșești în legătură cu alintatul și copilărismul. Dar bucuros de trecere.

Cristina, mereu tonice incursiunile tale. Mișto că te am ca cititor.

Alma, s-a notat. Gândesc la modificări. Mulțam!

De remarcat că timbrul cumva cinic nu dizolvă deloc limbajul liric, iar versurile rămân percutante de la cap, la coadă. Și un-i un text tocmai scurt, facil ori lipsit de atitudine.

Penultima unitate, acidă, aproape încrâncenată, mi se pare a fi motorul ideatic aici.

Fain!

Silvia, în general, stilul Adrianei și al meu nu converg. Acum, repet, cele două texte, la nivel de discurs (și primele două versuri), se aseamănă. În rest, e diferență mare, așadar chiar nu prea avem ce discuta. Mulțumesc de trecere!

Adriana,

Am citit acum două-trei minute "Fugara". Cred c-am mai citit-o, mai demult. Textele seamănă, într-adevăr, ca tip de discurs și la primele două versuri. Dar cam atât. Mă bucură trecerea ta.

Vasile Munteanu, e reconfortant să primești asemenea intervenții de la un asemenea poet. Mă limitez la mulțumiri.

Florian Abel, un adevărat tur de forță ai făcut. Nu vreau să fiu ipocrit - m-am simțit oarecum stânjenit de asemenea aprecieri. Vizavi de exegeză - unele tușe le-ai surprins corect, la altele, admir logica lirică si deschiderile surprinse.
Da, la "am podul palmelor înfipte" e un dezacord prin atracție; de obicei nu mi se întâmplă, dar na. Voi corecta. Mulțumesc pentru timp și aplecare. Știu foarte bine ce presupune un asemenea comentariu în mediul virtual.

Text cu ax aforistic, iar în jurul acestuia, particularul prin mijloace originale. Sunt aici destule chestii inspirate, nu le mai înșir; nu se simte - dacă e - finisarea, iar la observații - aș tăia "să pot să mă-ntorc", pentru sugestie.

Adrian, scuze! Acum am văcut comentariul tau, pentru care-ți mulțumesc. Interesante nuanțele deschise după lectură.

romÂnește