Adrian A. Agheorghesei
Verificat@adrian-a-agheorghesei
Totul a fost sublim până am trecut - ilegal - frontiera prin sudul mamei, într-un șase cireșar, prin 1984. ...Copilăria, cu de toate și nimic, încă e valabilă marțea și-n toamnele cu soț. …Mama a vrut contabil, deci – liceu economic. O factură îmi poate scrânti iremediabil sinapsele și orgoliul.…
Pe textul:
„Apariție volum debut - Silvia Bitere" de Silvia Bitere
RecomandatÎn rest, mai vorbim.
Pe textul:
„A murit ăla de debarasa mesele" de Adrian A. Agheorghesei
Maniera pe care am abordat-o în text e una frustă, iar în unitatea doi am vrut să spun câteva lucruri simple (nu inedite - căci oare ce mai poate, azi, fi inedit?), nu să mă fandosesc liric.
Ideea cu străinul privind îngăduitor e alta - aceea că ar fi bine dacă s-ar întâmpla asta. În fine.
Un lucru mai spun - să știi că poezia e compusă din bucăți uriașe de banalitate. Unele trec pentru că sunt spuse altfel, altele, nu, pentru că, pe lângă faptul că-s banale, sunt și banal spuse.
Pe textul:
„A murit ăla de debarasa mesele" de Adrian A. Agheorghesei
Pe textul:
„A murit ăla de debarasa mesele" de Adrian A. Agheorghesei
Pe textul:
„Cănutză (II)" de Daniel Bratu
Pe textul:
„Cănutză (II)" de Daniel Bratu
Vasile, știm toți, cred, că nu există interpretări bune, ci doar interpretări. Peste vreme, chestia e valabilă chiar și pentru autor. Atunci când se scrie fără frica/gând de/la cititor (și aici vin categorisirile lor), există imperativ un raport de corespondență între lirism și rațiune, între literă și cuvânt. Simbioza pe care o intuiești în comul tău, între uman și sălbăticire, ținută cumva în frâu de atașament (să-i spun "iubire"?), simbioză rezultată într-un moment de slăbiciune - când hrăneam sau eram hrănit - ( "Nu știu cum l-am înghițit –/ poate când mă jucam țară, țară, vrem ostași! cu ventriculele tale/ ori poate când mă alintai între unghii ca pe o vrabie de vaselină) e conștientizată și privită cu luciditate lirică. Probabil asta e miza acestui text. Mulțumesc de comentariu și de semidezambiguizare.
Radu, e vorba despre un gândac pe care îl înghiți atunci când ești slab, gândacul EaEl înoată prin tine și tu începi să visezi cartofi (prăjiti, copți, fierți), pe care-i dormi lângă o ladă de bere și un text poetic pe care încerci să-l penetrezi cu cleștele.
Nu neg că textul ar avea lipsuri, dar nu cel de sens.
Pe textul:
„Colorado" de Adrian A. Agheorghesei
Pe textul:
„Cuțitul" de adrian pop
Legat de "și'. Treci puțin de dex - lașa dex-ul pentru cei care cred că deține adevărul suprem; în speță - nuanțele limbii. "Și"ul de acolo are, categoric, nuanță de finalitate. Când îi spui unuia, succint, ce ai făcut într-o zi, urmărești finalitatea acelei zile pe care o subliniezi prin conjuncția finală: m-am trezit, am mâncat, job, m-am intors acasă, am făcut un duș, am citit 50 de pagini, ȘI m-am culcat. Dacă ar lipsi "si"-ul, ai lăsa loc de mai multe. Ori, ceva mai ilustrativ: bla bla bla, ȘI cu asta, basta. În aceste cazuri, "și"ul nu mai stabilește raporturi. Și gata :).
Cu aceeași plăcere...
Pe textul:
„Zzet" de Adrian A. Agheorghesei
Pe textul:
„Zzet" de Adrian A. Agheorghesei
"„pojghița amintirilor" - în general, nu folsoesc genitive. Sunt facile și, de cele mai multe ori, palte. La momentul ăla, mi s-a părut firească sintagma și, oarecum, impunătoare. Acum, nu mi se mai pare așa. Da, acolo tre' schimbat/șters.
"2. Finalul e de-a dreptul bombastic, inovativ fără a fi pragmatic (citește „pragmatic” dpdv etimologic)," - finalul e exact ce-am vrut să fie - raport materie-spirit, necesitatea transformării materiei în vederea... și de aici continui tu. Dacă îti place, încă, să-i spui bombastic, e ok. Dar are miza lui.
3,4 pas.
"5. V5 și v6 din s1 sunt exprimate greoi „Ar fi cel mai bun antrenament pentru oamenii de după/și pentru moarte”" - vino tu cu o topică/reformulare mai bună, care să-i servească exact ideii.
6. „și”-ul din s2 nu are niciun rost (citește și noician și „nenoician”)" - cum nu are nicun rost? Dacă nu exista, acțiunile se suprapuneau și, mai ales, nu aveau finalitate. "Și"ul oferă finalitate - un concept de bază al textului.
7. Revenind la final: cum dreaq să vina asta cu postu’ viermilor?? - la asta am răspuns mai sus.
Pe textul:
„Zzet" de Adrian A. Agheorghesei
Pe textul:
„Păpuși - volum debut - Alexandru Gheție" de Eugenia Reiter
RecomandatPe textul:
„De vorbă cu tata" de Adrian A. Agheorghesei
RecomandatPe textul:
„De vorbă cu tata" de Adrian A. Agheorghesei
RecomandatSilvia, totul e perfectibil. Observațiile tale sunt binevenite. Mulțumesc pentru apreciere|!
Alina Mihai, din motive pe care le-ai subliniat și tu, în trecere au ba, nu am să mai discut chestii stilistice. Spun doar că "drumul până la tine e mai lung cu un mormânt" trebuie înțeles atât al propriu, cât și la figurat (apar gropi/morminte noi - fizic. Nu se snes trebuie/ar trebui să se discute. Am luat ce era de luat din intervenția ta, pentru care-ți mulțumesc!
Pe textul:
„De vorbă cu tata" de Adrian A. Agheorghesei
RecomandatAcestea sunt momentele în care îti dai seama de adevărata măsură a lucrurilor.
Dumnezeu s-o odihnească!
Pe textul:
„Toamnă mărăcine" de Elena Munteanu
noaptea dimineții - facil și plat
Astăzi, însă,
în noaptea dimineții,
nu se mai auzea decât - (decât ce?)
o strigă izbindu-se-n mine
cu aripile de toți pereții.
Mi-a plăcut, scos din context:
"Am stins rând pe rând
toate luminile.
Urma să aibă loc întâlnirea
mereu amânată cu sinele."
Pe textul:
„Tăcuta strigă" de Bot Eugen Iulian
Apoi, când te contrazici (singur, evident) în 15 rânduri, eu ce să mai spun?
"îmi pare un monolog a cărui sinceritate în intenție (firește) n-o contest ---> la fel, peste tot se simte crisparea (ți-o zic ca simplu cititor). unele replici par de actorie pură, evident prefabricate".
În rest, dacă ești de acord că, în poezie, e mai important cum spui decât ce spui, orice text e cel puțin bănuibil de travaliu (tehnic), iar cu puțină înverșunare, orice text e scos drept artificial, și dus în pixeli publici, spre lapidare. Câtă vreme există tropul, metafora și alte instrumente lirice, nu există text firesc, există doar manieră firească de-a fi scris. Remember that!
Peste toate, mi-e dor de vremurile noastre bune, când împărțeam virtual un butoi de bere și, din când în când, eram geniali - unul ca poet, altul ca critic. Deh!
Pe textul:
„De vorbă cu tata" de Adrian A. Agheorghesei
RecomandatClaudiu, "e la fel de enervant ca poemele lui komartin cu tatuca. adica mie personal, fazele astea corasonice, scrise intr-un stil ultraserios si semisensibil nu-mi plac."
- s-a-nțeles. Nu-ți plac.
"'drumul pana la tine e mai lung cu un mormant' pe mine nu ma incarca cu nimic. in a doua strofa vezi ca e somatea, nu somata."
- pe mine mă încarcă. Cu siguranță încarcă textul cu măsura reală a dispariției. Poate și pe alții îi încarcă. Poate și lacul codrilor albastru nuferi galbeni... La noi în cartierul de acum 15-20 de ani, se spunea "somata". În lipsa unui argument al autorității, cine hotărăște cum e corect? Chiar și cu acel posibil argument, tot realitatea care naște fenomenul câștigă.
" de la televizor pana la etajera, in strofa doi, imi place cum descrii, inainte de asta insa, e peticit de locuri comune sau chestii mult prea abstracte care-mi lasa impresia ca le-am mai vazut in alte texte. adica deja cand scrii ceva abstract cu duminici semeni cu toata lumea (ca atunci cand scrii despre coaste si tample). pseudosemilamentarea din strofa 3 e de-a dreptul enervanta, chestia cu 'scriu prost' pentru ca stii de fapt voiam sa fiu ceva dar am devenit altceva."
- când cineva îmi reproșează că aduc cu cineva dpdv lexical - "cand scrii ceva abstract cu duminici semeni cu toata lumea (ca atunci cand scrii despre coaste si tample" - de obicei nu răspund. Când afirmația este extinsă și devine argument de sine stătător, mă gândesc bine, apoi zâmbesc.
"pseudolamentarea" - știi, Claudiu, deplasându-mă scurt, e ciudat un lucru:
suntem atât de obsedați să nu fim patetici în texte, încât unii, pe lângă faptul că ajung la osul poeziei cerebrale/tehnice/ismică/poetizării etc, uitând pentru ce și cine scriu, au tendința degrabă vărsătoare de verdicte ce includ automat orice urmă de emoție ori sinceritate (neacoperită de acest prim strat de falsare, care e metafora in sine) în urna lacrimilor. Ori în hora lamentărilor. Deci, da, acolo mă lamentez, firește.
Versul cu crucea (ți s-a maturizat) poate că e o exprimare hazardată. Ori puțintel teribilistă. Nu știu.
Mulțumesc de timp, observații, și de acel 35 la sută de.
Pe textul:
„De vorbă cu tata" de Adrian A. Agheorghesei
Recomandat