Adina Ungur

In general nu prefer versurile fortate, metaforele multe intr-un text sau superelaborarea lor, cea care incarca si ingreuneaza (cele care doar suna... si nu transmit). Desi, dupa cum stim, metafora e unealta poeziei. Exista totusi foarte multi poeti care cad in pacatul de a cauta asocieri de epitete, aglomerand si incarcand sensul textului. Iubesc metafora nu sunt impotriva ei, dar uneori simt nevoia de a o sugera printr-o imagine sau o stare. Iar cand scriu, ma scriu pe mine asa cum simt, fara sa caut foarte mult forma in care sa imbrac versurile. Imi scriu starile. Intrebarile pe care mi le-ai pus m-au facut sa ma intreb (scuza repetitia) cat reusesc sa transmit sau care ar fi un oarecare procent al perceptiei mele de catre altii. In viata de toate zilele sunt neinteleasa de tot. Un cuvant pe-aproape ar fi: ciudata. Si crede-ma ca e un dezavantaj teribil. Uneori ma doare, dar nu indeajuns ca sa ma schimb, sa devin mai extro. mai comunicativa. Ador inventia scrisului. Acolo ma simt cel mai bine.
Contradictii exista in mod cert datorate felului meu de a fi insa la nivel de conduita, tel, scop calea pe care o urmez imi e destul de bine definita in constiinta.
Altfel n-as mai exista.

pt.radu

Textul e clar o revolta, a curs dintr-o ardere interiorizata in momentul in care muza, o personalitate a presei locale \"mi-a dat foc\" si asta tocmai in timpul unei asa-zise glorii (de care de altfel ma simteam jenata, incercand -imposibil- sa ma ascund privirilor). Acest domn caruia tocmai ii cedasem paharul meu, (din motive de lacto- vegetarism) aburit probabil de spirtoase, m-a acuzat de manevra tragerii sforilor, concluzionand alegoric cu: meseria mea; (una dintre ele: artist-papusar). Am ars atunci din temelii, mut, dureros de mut, pana cand cu ultimii carbuni am reusit sa renasc pe o coala. (Ulterior aflasem ca il deranjam prin prezenta-mi, pentru ca insusi n-a putut sa-si manevreze propriile-i sfori.)
si-nca mai sunt
mai sunt acolo unde pe ei ii doare cel mai mult,
si poate ca totusi o sfoara exista
imi place sa cred
ca reusesc sa comunic
undeva mai sus
mai departe.
(O istorisire: detaliu.)

Si ca sa-ti dau dreptate, poate ca uneori sunt eliptica in ceea ce scriu, poate, din cauza ca iubesc din cand in cand tacerea. Si ca sa te amuzi putin, o prietena buna, colega chiar de facultate (cea pe care o urmez acuma, stii probabil, ti-am trimis la \"scurta biografie\" si e mult mai bine ca n-a aparut) m-a vazut, apropos de sfoara din final, atarnata de un streang.
:)

Cainta? Care e ipostaza in care te simti TU? Si care-ti aduce mai multa liniste? Pentru ca poate cu sau fara vointa cautai linistea.

Intru si eu mai tarziu, dar aceasta este poezia altui autor, dupa cum mentioneaza si mirat. Recent am auzit-o in interpretarea unui actor, (imi scapa numele) si mi-a starnit aceeasi stare :)Ii sugerez lui mirat sa treaca si autorul poeziei.

Romantic si dragalas. Oare cum scrii cand nu esti indragostit(a)?

Da! Cu toata sinceritatea recunosc: m-ai pus pe ganduri. (sigur ca prin definitie suntem supusi greselii, subiectivismul exista in natura noastra - sa nu ma intelegi gresit, nu te acuz de nimic in acest sens, din contra, insa au existat si identificari, nu aici; nu detaliez). Indiferent spre care parte ar trage adevarul, care e cum stim ca e, sincer de tot, iti multumesc pentru apa rece...
Ar fi cazul sa schimb ceva, chiar daca asta suna comun, simt eu ca atitudinea s-ar putea cel putin apropia de rezonabil. Te astept oricand, cu pareri, oricat de negative!
Iti multumesc.
pt.radu

Ma inteb ce varsta ai? E o \"intamplare\" povestea asta sau chiar asa scrii tu? Nu stiu daca ar merge ca text pt. cantece... Mai scrie!

Superb!!!
Cu admiratie pentru autoarea care surprinde atat de bine esenta spiritului, descriind cavalcadele sufletesti intr-o forma desavarsit poetica. Si nu in ultimul rand, autoarea care incearca sa inteleaga starile sufletesti ale celor care scriu sau incearca sa scrie cate ceva.
E o incantare sa te citim!

Aproape? Ma intreb cat de aproape si care contradictii?

Exista ceva ce poate fi definit complet? Exista o definitie care sa poata cuprinde cel mai simplu lucru existent. Ce mai putem spune oare despre fiintele complicate care suntem, oricat de simplisti am parea? Cel mai usor e sa etichetezi. Fii de acord cu mine ca eul nu se poate defini.

Contradictii?! Daca ai un strop de timp, explica-mi.

pt. RaduLucian

M-a dus cu gandul la Aleph-ul borgesian. Un punct al reintoarcerii in infinitele ipostaze trecute ale sinelui, o forma a eternei inexplicabilitati exixstentiale. Cu totii regretam. Cu totul, poezia are valoare prin profunzimea ei. Poeme in poem.

Remarc:
\"maini incordate am inchis in trei plicuri/ si le-am trimis/ ca pe o singura piesa de succes/ la aceeasi adresa.\"

Voi citi si altele.

M-a amuzat teribil!!! Nu mai am cuvinte.

Adevarul in forma sa ideala nu poate fi perceput de noi, oricat de extinsi imaginativ am fi, nu putem trece de barierele fizice ale fiintei ce suntem, insa trebuie cel putin sa tindem spre el. Cred ca un fragment de adevar azvarlit spre noi jigneste si doare infinit mai mult decat necunoasterea totala a lui (dulcea necunoastere, in care altfel, naivi, ne-am incuiba). Oricat de crud ar fi, adevarul e insasi viata pe care trebuie sa incercam macar sa o cunoastem in limitele perceptiei individuale. Incertitudinea - nu am cuvinte sa o apreciez. Negativ!
Revenind la versuri, am amenintat doar, fara sa trimit fluturii, fortand poate pentru ultima data raspunsul perechii lase. Retorismul final vrea sa aduca (poate) mai mult sau mai putin sesizabila ruptura.
Oriana, ai dreptate in ceea ce spui, intr-adevar faptele (pe care poti sa le cunosti) vorbesc de la sine, te-as contrazice doar la \"mai dureros si crud poate fi chiar adevarul intreg\".
Iata-ma comentand din nou (la mine), sper sa nu supar sau sa deranjez, pur si simplu am simtit nevoia sa raspund Orianei.

De undeva se simte o oarecare maturitate, o detasare usor voita de vreo varsta a necugetarii. E prima poezie pe care ti-o citesc, dar m-a incitat prin jocul de cuvinte, dealtfel foarte plin de intelesuri. Mi-a parut un matur ludic, poetul, si iata, pentru mine chiar sunand a poezie-iedera, ce m-a agatat intr-un desis al celorlalte. Sunt sigura ca voi mai aparea pe la tine.

Am citit din textele tale si fiindca vad ca-ti plac atat de mult cuvintele:

\"- Banal?
- Nu, sincer!
...

- Sincer?
- Da, banal!\"

Poate vei fi unul dintre putinii care vei intelege, pentru ca la publicare si mie m-i s-a spus ca aceasta nu e poezie. Si oarecum i-am luat in seama, fara a mai publica acest gen, singura imprimare in acest gen (de atunci incolo), fiind undeva pe suflet.

Un portret care-mi suna cunoscut. Chiar atat de personal si suna frumos prin misterul pe care il poarta - ea. Se poate simti pe buna dreptate flatata. Mi-a placut.

Am senzatia ca, cel putin primele doua paragrafe le-am mai auzit (vazut) undeva. O proza buna! Ma regasesc in ce spue textul. Idei si imagini interesante; exista paragrafe in care imi gasesc poeziile (ca esenta si nu forma). Da!

Da!Te regasesti acolo si pe deasupra exista si un mister al \"mirunei\".

Suna a text de melodie gen \"Ochii tai\", intelegi ce vreau sa spun.